3735...Care nu glumește prea mult, ci deloc

  Nu ne învățăm minte defel, îi dăm înainte ca nebunii, fudulii fără gîndire. Ce  să mai zic? Reamintesc deja spusele mai înainte hăt, că-L nemulțumim și pace nu avem. Nici liniște, imediat după vizita SA de pe la noi în 1935, ne-o mai lăsat să ne tocmim. O țîră, să ne dumirim ce-o vrut de la noi Însuși Înălțimea SA Dumnezeu?!
  Ocîrmuitorul întregului univers, mic și mare și a Pămîntului, dar mai dihai. Decît atîta Responsabilul din CER de noi oamenii vii de pe aicea și de oriunde. Avertizîndu-ne atunci prin Petrache Lupu, că-și ia mîna de pe noi! Și-o mai durat cîțiva  ani și prăpădul mondial o început cam peste tot, amarnică lecție. Și nici azi luată în serios nu-i, ci ni se pare că-i o glumă trecătoare a unu-I Dumnezeu.
  Orecare închipuire doar, nu CEL Adevărat, care nu glumește prea mult, ci deloc.

3464.E bai și se simte asta de foarte mult timp

  Să înfăptuim binele într-o lume fără habar de EL, e cam fără cap și coadă totul. Cum poți face ceva cu ochii împăienjeniți de beția hîdă a neputinței, orbiți de frica de moarte. Că nu ne lasă în pace pînă nu-L vom afla cum trebuie, nu vom avea liniștea trebuincioasă. Aflărilor necesare nouă în desfășurarea lumii cum ni-i dată din pornita viață și încă neaflată, demn și acătării.
  Că ni se dă în grijă paradisul de avut și aici, dar cu două condiții clare și ferme. Să-L știm a respecta și îndreptarea între noi să fie cea adevărată, nu minciuna de azi. Între noi incluzînd și natura, mediul înconjurător nu cum e azi de izbeliște ca și viața ce ne-o făurim anapoda. Chiar de EL e cu ochii pe noi, doar se va întrezări vreo schimbare înspre bine de luat în considerare.
  Că lumea E a LUI și-i la îndemîna SA în toate cele , doar că noi în dreptul nostru toți. Și fiecare să fim cum trebuie, că de nu e bai și se simte asta de foarte mult timp.

2921.Învinge mai degrabă neputința de a fi oameni

  Nu ai pace pregătindu-te de război, e deviza cîștigătoare, ci educația în lume. Pe morală și bine cu dreptatea pavăză vie mereu între oameni, e calea. Și nu în ultima instanță căutarea și aflarea LUI corectă, să ai pornirea adevărată, baza vieții. Pe aceste meleaguri și de oriunde, nepătată de neputința de a fi oameni adevărați. Cu frica LUI Dumnezeu, respectîndu-L cu adevărat pe Adevăratul.
  Să avem curaj, nu să înfruntăm primejdiile, bun și aceia, dar cea mai întîi primejdie din tine vine. Să ne potolim, îndreptîndu-ne cu bun-simț între seimeni noștri, exemple fiind de urmat. Așa vom învinge mai degrabă neputința altora de a se comporta cumsecade, omenește. Și deocamdată pentru noi înșine, că nu-i timpul aflării in corpore nu-i dat semnalul, cunoașterea SA corectă.
  Ca să ne bucurăm de viață mai corespunzător, cum ni-i dată din facere și necunoscută. Deoarece EL, sătul de așa nepăsare în fața cerințelor SALE atunci, ne-o părăsit. Și cu chiu cu vai nu de mult, și-o reconsiderat atitudinea din nou, vrînd să colaborăm.

2659.Ci durează de uiți binele ce-o fost

  Cum în viața fiecăruia, sîntem lăsați o vreme de început, în pace de CER. Să ne vedem de un rost pe lume, cum o fi, iar pe urmă-s luări în răspăr. De nu-I sîntem cum vrea, așa-i și-n societăți întregi perioade de calm și bine. După care începe desțelenirea așezate-i vremi, cu de toate cele încercate. Și mai aprige și mai de ne dorit, ce nu se trec cu una cu două, ci durează de uiți binele ce-o fost.
  Astfel bucuria vieții trăite normal e de obște mai la începuturi. Și ulterior e tragerea la răspundere, nu așa, deodată și cu tărie, ci pe îndelete. Încet ți se împotmolesc zilele, tot mai greu găsești liniștea. E nevoie de o schimbare simțită de ești în stare, de nu-i îndrumarea necesară. O poți încurca și cine știe ce va mai urma?
  Să nu încurcăm slobozenia dată de CER, unora și altora după o socotință de SUS. Cu descurcarea unora netrebnici care pe șmecherii și învîrteli neroade profită. O vreme de huzur și desfăt, toate cu plata la o adică scadență, ce vine să îndrepte.

2248.Visul, artacția existenței cum ni-i dată

  Un oarecare romantism ni-i dat atunci doar cînd sîntem lăsați în pace de SUS. Să gustăm viața, împlinindu-ne visul, atracția existenței cum ni-i dată. Pentru un început promițător cam la fiecare, doar de ne dezmeticim cum trebuie să fim. Acea perioadă de acumulări curioase ale cunoașterii limitate încă de nedreptate. Și ne învățați corect cei viața, avem de pătimit în curînd, părăsiți, ori încercați.
  În diverse moduri de atenționare, mai aspre ori nu, depinzînd doar de EL. Cum sîntem percepuți, cu antecedentele înaintașilor de sînge și ce am mai adăugat. Ori scăzut noi din ceea ce așteaptă de la noi înspre îndreptarea preconizată SUS. Că încă noi nu sîntem conștienți de ceea ce trebuie să fim și plătim. Începînd de regulă după acea perioadă limitată de liniște și pace de învățături.
  Care de nu-s cum trebuie ni se atrage atenția și chiar părăsiți suferim necazuri. Ca să-L știm corect și între oameni cumsecade să fim, doar astfel vom trăi împliniți. Noi și familia noastră, chiar de ei nu-L știu, dar oarecum corespunzători sînt între oameni.

1354.Viaţa curge şi aşa

   Sînt între noi spirite tari, oameni deosebiţi, chiar ne ştiuţi îşi duc o existenţă demnă, liberi de constrîngerile nedrepte-n lume. Ca să poţi fi demn şi tare în înfăptuiri dificile e bine să te întăreşti prin ziceri mai populare, ce te îmbărbătează  la o adică, să nu te pierzi cu firea. Ş-o înjurătură-şi are rolul ei cînd se impun oarece hotărîri greu de luat în situaţii limită.
   Ne dăm seama în timp că EL nu poate fi dus de nas, şi că trebuie să I ne supunem, de vrem ori nu. Că- I peste noi cei vii şi nu prea cutezăm a-L contra, chiar de nu-L prea ştim, frica păzeşte bostănăria. Mai e de lucru cu noi înspre îndreptarea şi aflarea SA corectă în lume. Să vorbim cînd avem ceva bun şi util de spus, că se adevereşte zicerea : a vorbi ori a tăcea e totuna cu a trăi ori a muri.
   Nedreptatea de mult e în lume şi minţind, ascunzînd adevărul, dreptatea nu se poate înfăptui deplină. Nu toate adevărurile îs ascunse de tirania nedreptăţii ci doar cel ce-o poate dărîma foarte uşor, de-i aflat. Mizerabila condiţie unană ne vine a o depăşi oricum, doar s-o depăşim prin orice fel de efort, ce nu-i destul de nu reuşim.
   Contre că ne tragem din maimuţă, care la rîndul ei tot creaţia SA îi, deci cădem tot în picioare şi EL e singurul Responsabil de noi vii de pe Pămîntul SĂU. Să ne trăim existenţa cu cît de puţin dar entuziast, ca nu care cumva să fie un semn al pierzaniei, al rateului. E un semn de minune comportarea cu bun-simţ între noi, întrajutorarea să nu lipsească şi vorbindu-ne cu atenţie şi să nu jignim.
   Să căutăm a da de la noi în cîte împrejurări se cade a fi, cum de multe ori nu am fost. Să nu mai zicem că nu putem mai mult, cînd totuşi putem. Să nu ne limităm a face numai binele evitînd răul, ci să ne depăşim cînd nu-i chiar aşa greu. Adică ce ne încurcă de-L abordăm, ca o încercare înspre aflarea SA. De nu atei curaţi în căutarea SA, cînd va fi posibil.
   Într-adevăr e greu să-L urmăm, văzînd că viaţa curge şi aşa, dar îs socotelile LUI, nu le ştim. Ci să ne vedem de noi şi ai noştri, obsevînd că începînd să facem binele în dauna răului, ni se îmbunătăţeşte viaţa. Şi progresînd cu bun-simţ e şi mai şi. Încet fără grabă-n toate cele, ne vom îndrepta cum se doreşte SUS. Şi de vom putea merge mai departe cum vrea EL bine de bine, de nu mai reflectăm în pace cu viaţa în curs.