4334..Ne cunosc și le cunoaștem.

  Ce schimbare? ce minune ni se petrece unora? dar majoritari, cînd trecem pîrleazul în cele țări chiar de mai aproape. Ori mai îndepărtate, nu contează, ne transformăm, devenim ceea ce nu demonstrăm între fruntariile patriei nici de loc. Aci ne dăm arama pe față cu foarte puține excepții, sîntem ultimii oameni pe care-i dorește EL să-I fim între noi, natură și nu numai.
   De ce nu putem fi așa galanți, curtenitori cu fiștecare pe aceste plaiuri mioritice, ce tot majoritatea dintre noi ni le tot dorim. Aievea a le păstra fidele neamului de aici ne translate altundeva, că nu mai sînt ceea ce sînt, unice, așa date a ne fi nouă dragi. Și nu numai nouă, dar unii din aceia care se văd pe aici nu știu cum se face că ne iau de fraieri căutînd să ne șmecherească.
  Fure de ale noastre toate cele ce ne cunosc și le cunoaștem de cînd lumea tot pe aici dăinuind de multe milenii neschimbați.

1542.Durerea a ne dezmetici la realitatea SA

  Ne-o dat prietenia ca pe-o minune ce se înfiripă între oameni și nu-i legată neapărat și de alte demersuri intime. Ci doar de a fi, inexplicabil, alăturea de alții și ei de tine, ne contînd decît o atracție umană demnă. Ne pricepută de nedrepți și șmecheri în general, de ne oameni în adevăratul sens al cuvîntului.
  Aici e de mai discuta și de camaraderia care-i o culme a prieteniei, de ne atins decît între inși cu adevărat moralizați ferm și clar. Nu contează sexul și altele ci doar o relație adevărată de întrajutorare sinceră corectă. În care interesul, invidia nu-și au locul, ci doar buna conviețuire între oameni adevărați.
  Îs relații ce în curînd vor fi tot mai dese pe măsura îndreptării noastre înspre ceea ce vrea EL.
  Durerea ni-i dată pentru a ne dezmetici la realitatea SA, că-I greșim și să ne revenim. Nu ca să ne fie o probă de rezistență, că așa-i viața, nu, ci doar nedrepții ordinari și neputincioși. În a se îndrepta și mai ales a-L urma cum e normal în bine mereu. Căznindu-se la greu, în loc să ne moralizăm între oameni doar înspre bine permanent.
   Auzi prostie mai mare cred că nu-i, să ne învățăm a suferi, adică pe față să I ne împotrivim. Am fi demni de părăsirea SA și să dispărem fără urmă din lume. În loc să-L știm corect și să ne comportăm adevărat cum vrea de SUS.
   Noi nu știm cum s-ar cuveni lucrurile să fie, ci doar EL, că EL o creat totul și pe noi. Ce încă mai avem pași de făcut în cunoșterea, ce momentan că nu-L știm corect, ni-i oprită.
  Fiecare-i dator doar LUI, e în plata LUI, cum se zice, doar părinții de copii răspund cît trăiesc. Deci nimeni nu-i responsabil de altul de nu-l are în grijă de SUS, cum e în familie, de regulă. Că mai se obișnuiește societatea să se ocupe, dar societatea-i morală și înspre bine și adevăr?
   Ori e o treabă așa de serioasă și greu de îndeplinit în ziua de azi, pe nedreptatea însăși. O treabă de mîntuială ca întreaga existență lumească de azi.

1354.Viaţa curge şi aşa

   Sînt între noi spirite tari, oameni deosebiţi, chiar ne ştiuţi îşi duc o existenţă demnă, liberi de constrîngerile nedrepte-n lume. Ca să poţi fi demn şi tare în înfăptuiri dificile e bine să te întăreşti prin ziceri mai populare, ce te îmbărbătează  la o adică, să nu te pierzi cu firea. Ş-o înjurătură-şi are rolul ei cînd se impun oarece hotărîri greu de luat în situaţii limită.
   Ne dăm seama în timp că EL nu poate fi dus de nas, şi că trebuie să I ne supunem, de vrem ori nu. Că- I peste noi cei vii şi nu prea cutezăm a-L contra, chiar de nu-L prea ştim, frica păzeşte bostănăria. Mai e de lucru cu noi înspre îndreptarea şi aflarea SA corectă în lume. Să vorbim cînd avem ceva bun şi util de spus, că se adevereşte zicerea : a vorbi ori a tăcea e totuna cu a trăi ori a muri.
   Nedreptatea de mult e în lume şi minţind, ascunzînd adevărul, dreptatea nu se poate înfăptui deplină. Nu toate adevărurile îs ascunse de tirania nedreptăţii ci doar cel ce-o poate dărîma foarte uşor, de-i aflat. Mizerabila condiţie unană ne vine a o depăşi oricum, doar s-o depăşim prin orice fel de efort, ce nu-i destul de nu reuşim.
   Contre că ne tragem din maimuţă, care la rîndul ei tot creaţia SA îi, deci cădem tot în picioare şi EL e singurul Responsabil de noi vii de pe Pămîntul SĂU. Să ne trăim existenţa cu cît de puţin dar entuziast, ca nu care cumva să fie un semn al pierzaniei, al rateului. E un semn de minune comportarea cu bun-simţ între noi, întrajutorarea să nu lipsească şi vorbindu-ne cu atenţie şi să nu jignim.
   Să căutăm a da de la noi în cîte împrejurări se cade a fi, cum de multe ori nu am fost. Să nu mai zicem că nu putem mai mult, cînd totuşi putem. Să nu ne limităm a face numai binele evitînd răul, ci să ne depăşim cînd nu-i chiar aşa greu. Adică ce ne încurcă de-L abordăm, ca o încercare înspre aflarea SA. De nu atei curaţi în căutarea SA, cînd va fi posibil.
   Într-adevăr e greu să-L urmăm, văzînd că viaţa curge şi aşa, dar îs socotelile LUI, nu le ştim. Ci să ne vedem de noi şi ai noştri, obsevînd că începînd să facem binele în dauna răului, ni se îmbunătăţeşte viaţa. Şi progresînd cu bun-simţ e şi mai şi. Încet fără grabă-n toate cele, ne vom îndrepta cum se doreşte SUS. Şi de vom putea merge mai departe cum vrea EL bine de bine, de nu mai reflectăm în pace cu viaţa în curs.