4334..Ne cunosc și le cunoaștem.

  Ce schimbare? ce minune ni se petrece unora? dar majoritari, cînd trecem pîrleazul în cele țări chiar de mai aproape. Ori mai îndepărtate, nu contează, ne transformăm, devenim ceea ce nu demonstrăm între fruntariile patriei nici de loc. Aci ne dăm arama pe față cu foarte puține excepții, sîntem ultimii oameni pe care-i dorește EL să-I fim între noi, natură și nu numai.
   De ce nu putem fi așa galanți, curtenitori cu fiștecare pe aceste plaiuri mioritice, ce tot majoritatea dintre noi ni le tot dorim. Aievea a le păstra fidele neamului de aici ne translate altundeva, că nu mai sînt ceea ce sînt, unice, așa date a ne fi nouă dragi. Și nu numai nouă, dar unii din aceia care se văd pe aici nu știu cum se face că ne iau de fraieri căutînd să ne șmecherească.
  Fure de ale noastre toate cele ce ne cunosc și le cunoaștem de cînd lumea tot pe aici dăinuind de multe milenii neschimbați.

4290..Coexistență.

  În continuare fără pauză cumva trecem la vehicule oarecum grele, cu patru roți, implicat în rezolvări de tărășenie neroadă. O ducem oarecum la bună soluționare, dar nu se știe niciodată cum va evolua în așa nedreptate, imoralitate, răutate și egoism fudul cu a lumescului nedemn. De omenirea ce nu-și dă rînd nu să se cumințească, ci din contra tot mai străină de EL și calea nostră cumsecade prin viață.
  Urîțită ca vai de noi ne tot afundăm colac peste pupăză, zicîndu-ne civilizați în răutăți de tot felul, nici de cum de bine nici pomeneală. Alandala fiecare pe cărarea necuviinței, doar din nimereală mai acătării cîte unele se configurează năuce. Pe așa plaiuri de dor de ducă pe pustii unde te-ntorci doar nelegiuirile-s tari și mari, puturoșenia și delăsarea în voia neputințelor.
  Ți-i lehamite de așa coexistență pașnică-ndărăt spre un inexistent, neantul și spre al necuviinței ne tot paște mereu.

3696 Poate se va dumiri nepriceputul, dar de unde?!

  Curioasă învățătură de minte ni-s nevoile toate date cînd nu sîntem cum trebuie. Ne încetînd a crede că absolvindu-le, trecînd ca gîsca prin apă, nepricepînd mai nimica. Am făcut mare scofală, nu, am eșuat în continuare ratîndu-ne viața dată așa. Cu acele praguri, poticneli de pricepere că-I greșim și să ne revenim. Nu să continuăm tot la fel ca mai înainte, doar memorînd suferința cît mai în amănunțime.
  Zicîndu-ne că ni-i de folos și altora, aiureli, de nu ați băgat la cap că vi-i doar vouă adresată. Părăsirea în diverse deznădejdii aflîndu-vă o vreme de adîncire a căutărilor aflătoare. Dar ce oare dorește de la noi EL, de ne aflăm așa de jos în viață, o vreme?! Confruntați cu cîte nedorite trăiri potrivnice binelui și libertății noastre.
  Cu scopul vădit de SUS, de a ne atrage atenția că-I sîntem datori și încă nu ne pasă. Poate, după atenționare, atenționări, se va dumiri nepriceputul, dar de unde?!

3637.Și să înceteze prostia o dată pentru totdeauna

  Promovîndu-le, să le trecem încercările date nouă cu seriozitate îndreptîndu-ne între noi și-n fața SA. Știindu-L cumsecade și-ndreptățindu-ne cu respectul cuvenit doar LUI. Fără prostii și necurățenii vreodată, cum încă nu ne învrednicim așa nătîngi în nedreptăți. Ce-L supără și ne îndepărtează de calea LUI cu noi împreună nedemni de noi și EL.
  Închipuiți-vă doar creștinii ăștia ce-și zic că promovează adevărul și dreptatea. De vreme ce ei se închină la nimic, la un zeu inexistent, un mare nimic. Că-n istoria veche existase în Palestina pe vremea ocupației romane o familie oarecare. Care o fost în linii mari copiată în NT, dar punîndu-i-se în cîrcă numai miciuni cu toptanul.
  În care se mai crede și azi în nelegiuirea omenirii, luată de valul încercării încă. În curs, dar nimeni nu știe să-L afle cu adevărat și să înceteze prostia o dată pentru totdeauna?!

3312.Și de bine, ci-ndărăt tot ne trag și noi în cel mai bun caz pe loc, nevrednici, neputincioși și cîte altele

  Ne trecem ca și înfăptuirile noastre, depinzîn de o serie de factori hotărîți SUS, doar. Și noi de-I îndeplinim cerințele date, se poate schimba ce trebuie, noi aflînd în timpul acordat. Și toate-s pățanii de tras cît sîntem, dîndu-ne seama de ele cu vremea, de sîntem îndreptățiți. Altfel ni se pare că-i o horă a nebunilor, cu trimiteri chiar macabre, de învățătură de minte, de nu-i încă.
  Că ni se pare că sîntem unici în univers, zic că nu, dar doar EL și Lumea SA știind toate. Noi cînd vom merita, în vremuri ce ne succed, le vom afla cu timpul. Încă destul de lumești, trebuie să ne vindecăm pentru a afla ce ne trebuie. Fără tălăngile astea la picioare și mai ales în minte, că ne țin pe loc de nu mai știm nimica bine.
  Și de bine, ci-ndărăt tot ne trag și ne țin în cel mai bun caz pe loc, nevrednici, neputincioși, îndărătnici și cît altele, ce poate nu ni le știm.