3379.Că infinite-s căile și posibilitățile omului

   Înfăptuirile mai deosebite îs considerate de nedrepții fără EL și-n lume ca ea. Că-s misterioase, magice, aiureli, îs realizări ca și celelalte de cînd lumea. De mîna omului în slujbă-i, mai mult ori mai puțin de folos omului. Că se impune respectarea lor, o fi, dar cel mai important e să fim oameni. Cu adevărat între ceilalți și-n fața LUI și om  mai vedea în timp de bine să tot fie.
  Că și așa sîntem categorisiți uniformi, ne diferențiați suficient, chiar de știm că nu semănăm unul cu altul. Dar așa sîntem luați la o adică-n așa lumesc nedrept și imoral, înrăit și derutat. Dar se impune a ne dezmetici cu curajul aflării căi necesare fiecăruia. Într-o devenire cumsecade între oameni demni, știindu-ne capabili de mai mult, mai bine și mai desăvîrșit.
  Că infinite-s căile și posibilitățile omului cu gîndire și spirit de SUS.

3312.Și de bine, ci-ndărăt tot ne trag și noi în cel mai bun caz pe loc, nevrednici, neputincioși și cîte altele

  Ne trecem ca și înfăptuirile noastre, depinzîn de o serie de factori hotărîți SUS, doar. Și noi de-I îndeplinim cerințele date, se poate schimba ce trebuie, noi aflînd în timpul acordat. Și toate-s pățanii de tras cît sîntem, dîndu-ne seama de ele cu vremea, de sîntem îndreptățiți. Altfel ni se pare că-i o horă a nebunilor, cu trimiteri chiar macabre, de învățătură de minte, de nu-i încă.
  Că ni se pare că sîntem unici în univers, zic că nu, dar doar EL și Lumea SA știind toate. Noi cînd vom merita, în vremuri ce ne succed, le vom afla cu timpul. Încă destul de lumești, trebuie să ne vindecăm pentru a afla ce ne trebuie. Fără tălăngile astea la picioare și mai ales în minte, că ne țin pe loc de nu mai știm nimica bine.
  Și de bine, ci-ndărăt tot ne trag și ne țin în cel mai bun caz pe loc, nevrednici, neputincioși, îndărătnici și cît altele, ce poate nu ni le știm.