4021...Că-i viață de om în lesă.

  Nu ne vrea decît interesați de viață pe rupte și totuși nu oricum, ci cît mai corecți. Între oameni, natură și-n fața SA, că nu-i de joacă, ci îndreptarea chiar de-s cît casa nevoile. Bătaia de joc să n-o simți, nesimțit și fără vederea răului și urîtului ce te termină. Continuînd a răzbi ca buldozerul nelegiuirile vraf să le calci cît mai nesimțit și simțitor de bine.
  Și celelalte dator fiind vîndut cît încape să tot înduri și de nu și nu de chițcăi. În surdină de tot, doar de-I ești în față cumva mai rabdă să te vadă oarecum și tu mulțumit. Doar cumva că de regulă e greu și cu noi de nu ne mai mulțumește nici chiar EL. Ori mă înșel oarecum adevărul oricare ar fi, noi întreg nici nu-l știm, ci doar protagoniștii și EL.
  Să ne zbatem înspre bine a afla viața chiar în zgardă de tot ești să nici nu mîrîi. Că ești om și nici nu scheauni nițel, nici așa cîine, că-i viață de om în lesă, oare?!

3861...Că altă cale nu-i

  Zicerea războiul nevăzut e o realitate cît o poate fiecare pricepe, deoarece noi, ne facem datoria de oameni. Nu oricum, cu toate că sînt și din ăștea, dezinteresați de ei și de orice, neputincioși la culme. Dar de regulă ne ambiționăm a fi cumva undeva la locul nostru ce ni-l dorim și-l construim. Opunîndu-ne firii date și oricui și la orice pentru realizarea respectivă, nu oricum.
  Nu ne împăcăm cu zeama de varză, cum se mai zice, ci doar victoria, premiant. Și de regulă-i o banală dezumflare perpetuă în lume, nu chiar în toate cazurile. Răzlețiți unii și alții înving neînvinsul din ei și din societate ori de aiurea conformîndu-se. Unei năzuințe ce-i de regulă tîrzie, uneori prea tîrzie ca să și fie, dar asta e.
  Odată pornit într-o direcți, nu ca netrebnicul, dar cu voință bună și cap desăvîrșindu-ne neapărat, că altă cale nu-i.

3357.Datoria ce o avem înainte de toate cele

  Altfel spus, e de luat aminte la cum sîntem moderați, nu oricum, ci ne delăsători. Ci fermi și clari în dreptul nostru limitat de cele trebuincioase atunci doar. Ne luîndu-ne după aspirații ce ne depășesc mereu, deci consecvenți mereu. Văzîndu-ne de drumul nostru ce-l aflăm în timp, obișnuindu-ne cumsecade între oameni. Și-n fața SA mai ales, știindu-L bine, respectîndu-L cum putem mai corespunzător, aflîndu-ne locul în lume.
  Nu deodată ci-n timp și precauți să ne potolim văzîndu-ne de lungul nasului mereu omenoși. Făcînd față cum trebuie vieții, nu lăsîndu-ne pe tînjală, ci cu adevărat oameni. Căci nimeni nu-ți va face treaba ta cum trebui însă nu de mîntuială, ci cumsecade. Fiind și împlinit, fericit chiar de asta-l liniștește oarecum, deoarece prin muncă ne aflăm a fi.
  Că și libertatea-i căutată, dar mai întîi realizarea, mulțumirea de sine în datoria ce o avem înainte de toate cele.