4379..Nici gînd nu au.

  Ținuta, impecabilă de s-ar putea în comportare față de oameni, în fața LUI că-L știm și ei nu și-i de a fi cît mai corecți. Demni de oamenii ce se cade a fi omenoși cumsecade dar fermi și clari în gînduri, exprimări și fapte care să nu lezeze. Cerințele SALE date nouă chiar și-n conjunctura actuală așa de ne înțeles în raport de EL și noi înstrăinați și cam de capul fiecăruia.
  Fără Dumnezeu cel Adevărat, ci-n deruta lumescului inuman, ireal, nenatural, imoral, nedrept și îndepărtat pe bună dreptate. Din fața SA și a felului nostru de a-I fi, nedînd nici două parale pe cumințenia pămîntului, ci fuduli neputincioși de bine. Să ne deosebim de așa nefericită actualitate, zisă civilizată de pute a nepăsare și interese meschine invariabil de cîrdășie.
  Ținînd distanța de azi și apropierea doar de EL, sfidînd nelegiuirile și nerușinarea cotidiană, religiile ce nu-L știu și nici gănd nu au de îndreptare.

3357.Datoria ce o avem înainte de toate cele

  Altfel spus, e de luat aminte la cum sîntem moderați, nu oricum, ci ne delăsători. Ci fermi și clari în dreptul nostru limitat de cele trebuincioase atunci doar. Ne luîndu-ne după aspirații ce ne depășesc mereu, deci consecvenți mereu. Văzîndu-ne de drumul nostru ce-l aflăm în timp, obișnuindu-ne cumsecade între oameni. Și-n fața SA mai ales, știindu-L bine, respectîndu-L cum putem mai corespunzător, aflîndu-ne locul în lume.
  Nu deodată ci-n timp și precauți să ne potolim văzîndu-ne de lungul nasului mereu omenoși. Făcînd față cum trebuie vieții, nu lăsîndu-ne pe tînjală, ci cu adevărat oameni. Căci nimeni nu-ți va face treaba ta cum trebui însă nu de mîntuială, ci cumsecade. Fiind și împlinit, fericit chiar de asta-l liniștește oarecum, deoarece prin muncă ne aflăm a fi.
  Că și libertatea-i căutată, dar mai întîi realizarea, mulțumirea de sine în datoria ce o avem înainte de toate cele.