4149...Cum sîntem dați a fi.

  Viața așa ni-i dată întreagă s-o avem de aflat, de savurat și pricepe pe îndelete în tihna mulțumirilor de tot felul înțelese. Cum e firescul dat și încă ne urmat, ci cam mereu lipsindu-ne pasaje întregi de viețuire ce n-o aflăm din vina noastră, neînțelegîndu-L. În timp poate vom și afla ce trebuie și cum trebuie să fim la zi cît mai sîntem vii pe Pămînt, ne autofaultîndu-ne mereu.
  Ne pricepîndu-ne la EL și nici de noi, neștiindu-ne complet, nici de natură și nici de celelalte cîte mai sînt și nu le știm mai defel. Cum ar trebui, tributari neputințelor, nedreptăților și nefireaca-I necunoaștere de care încă tot dăm dovadă și nu ar mai trebui. Că o trecut vremea, siliți fiind un timp a ne ține departe de EL și Lumea LUI, ne vrea aproape să-I fim, pricepîndu-ne a-L afla.
  Că ne tot așteptă de cînd lumea, dar să-I și dovedim asta corect și pe de-a-ntregul omenește cum sîntem dați a fi.

3372.Ne vom modifica viața integral între noi toți și-n natură

  EL ne-o creeat și ne-o dat drumul în lume, s-o stăpînim dar nu oricum ci cu băgare de seamă. Și noi cumsecade, încă nimic din toate acestea nu putem face cum trebuie. Din contra nici de EL nu știm, pierduți în nelegiuiri, imoralități, necurățenia. În fața SA în primul rînd și-ntre noi ne corespunzători o tot ducem străini de ceea ce trebuia și trebuie.
  Că ne dorește de sine stătători în lumea nostră dezvoltînd-o cumsecadele bine înfăptuit. Trăit și-n conviețuire că alții ca noi nu mai sînt în apropierea degrabă, pînă nu ne regăsim. Cadența cunoașterii adevărate încă ne meritată, pînă nu ne îndreptăm cum ni-i menirea. Să ne luăm gîndul că o vom mai duce-o cum e acuma și de cînd e lumea asta nedreaptă.
  Ne vom modifica integral viața între noi toți și față de natura înconjurătoare, refăcînd stricăciunile toate.

2652.Așa simplu și complicata viață de care nu știm

  Urmăm și nu știm de ce un traseu în viață, așa ni-i dat, zicem și nu știm nimica. Nu ne implicăm în aflarea Esenței vieții și să nu pierdem ocazii de a fi oameni adevărați. Atît cît e posibil în dreptul nostru, fiecare după cum poate omul ce sîntem. Cu bune și rele, așa simplu și complicata viață de care nu prea știm să ne folosim cum trebuie.
  Deci urmăm de vrem ori nu o cale dată de SUS, încă de la facerea lumii. Ce o aflăm și noi, trăind viața în desfășurarea ei, ce n-o știm, ci o aflăm de sîntem pe fază. S-o pricepem cît de cît, ne forțînd nota, ci cu luare aminte să fim noi înșine doar mai îmbogățiți. Cu minte pentru noi înșine și de putem și vrem și pentru alții, dar e dificil și întîlnim opoziție, uneori dură.
  Că unii nu au chiar la fel deschiderea ta, fiecare-i după un tipar croit, unic în felul său. Și nu sîntem toți croiți pe nevoi fiziologice, ci avem preocupări și de viață lungă. Cu împliniri de oameni îndreptați, cumințiți, echilibrați, cu năzuințe bune și pentru ceilalți diverși, cît mai mulți de se poate.

2322.Să nu tînjim după alte vremi, timpul nostru e

  Nu ne avîntăm în sus-ul și-n josul timpului nostru, cum ni-i dat, să nu-I greșim. Deci cu luare aminte, de cine știe ce ni se năzare, să nu tîmjim după alte vremi. Că timpul nostru e al nostru și să-l considerăm cum vrem, luîndu-l ca atare. Că-n vremuri se caracterizează după tipicul lor organic intituționalizat. Ce-i fiecărei specifice, ca un fir conducător al trecerii timpului continuu. Istoria consemnînd de apucă, amintiri răzlețe, imposibil de legat așa la nimereală.
  Ceea ce trăim, simțim aievea pe pielea noastră, e realul ne trucat și să ni-l atestăm. De e nevoie noi înșine dezmeticiți ca lumea, ca ceva ce va fi o amintire cîndva. Ne părăsindu-l, că ne-am săturat!. E tîmpenia însăși, întruchipare dăm nevolniciei din noi și o mai și împrăștiem altora, nedemn de omul ce sîntem. Că nu simțim cum e aceea să fim om, că nu ne-o zis nimeni vreodată.
  Se poate, dar de îndreptat greșeala, că se poate, doar să vrem a nu-i mai greși. Eului nostru, neinformîndu-ne că-i cazul.

2119.Ce ne-o așteptat să devenim, încă mai avem

   Pămîntul e o entitate creată cu mult înaintea noastră, cu spiritul său dat, ca și nouă mult mai tîrziu. Ce ne-o așteptat să devenim încet, ceea ce încă mai avem de a fi. Cunoscînd încă etape de dezvoltare și cunoaștere înspre o înfăptuire în curs. Încă ne mișcăm împiedicați de propriile neputințe, de tot felul, pînă ne vom dezmetici. Mai e cale de străbătut și încă nu se întrezărește decît pentru unii. Să ne muncim cu noi înșine, spre îndreptarea cerută de SUS, departe de ceilalți o vreme.
   Și avem șansa de a izbîndi doar înnoindu-ne noi mai întîi, pricepînd calea cea nouă. Numai după aceea, bine lămuriți interior și exterior, confirmați de SUS. Se poate să ni se dea liber a înfăptui ceea ce ne place doar nouă, în calea aflată. Fără să depindem de nimeni, ci proprii beneficiari ai bucuriei înfăptuirii. Ce sigur le va înlesni cunoașterea celorlanți, înspre ceva ce poate vor afla, bucuroși.
   Îmbogățiți cu ceva ce nici nu știau că există, în inconștient doar, dar fără putere de izbîndă. Acuma, cine știe doar EL, de se vor învrednici înspre ceea ce trebuie. Ori cam așa ceva, doar atunci în acea alcătuire complet nouă, noi ne vom dumiri. Și ne vom comporta, cine știe după ce chemări, mai aproape, tot mai aproape.