Nu ne avîntăm în sus-ul și-n josul timpului nostru, cum ni-i dat, să nu-I greșim. Deci cu luare aminte, de cine știe ce ni se năzare, să nu tîmjim după alte vremi. Că timpul nostru e al nostru și să-l considerăm cum vrem, luîndu-l ca atare. Că-n vremuri se caracterizează după tipicul lor organic intituționalizat. Ce-i fiecărei specifice, ca un fir conducător al trecerii timpului continuu. Istoria consemnînd de apucă, amintiri răzlețe, imposibil de legat așa la nimereală.
Ceea ce trăim, simțim aievea pe pielea noastră, e realul ne trucat și să ni-l atestăm. De e nevoie noi înșine dezmeticiți ca lumea, ca ceva ce va fi o amintire cîndva. Ne părăsindu-l, că ne-am săturat!. E tîmpenia însăși, întruchipare dăm nevolniciei din noi și o mai și împrăștiem altora, nedemn de omul ce sîntem. Că nu simțim cum e aceea să fim om, că nu ne-o zis nimeni vreodată.Se poate, dar de îndreptat greșeala, că se poate, doar să vrem a nu-i mai greși. Eului nostru, neinformîndu-ne că-i cazul.
