4344..Obișnuiții de nimica.

  În virtutea unor porniri ce le vrem benefice, ne tot avîntăm a înlătura însemnele trecutului, încă prezent, profund dăunătoare. Și ne tot lovim de neputința de a fi ceea ce dăm de priceput că sîntem și nu reușim, ne facem chiar de rîs și nu progresăm. Rămînînd datori vînduți bunei inițiative, poate niciodată și dusă la bun sfîrșit, lăsînd pe alții mai capabili, chiar de noi.
  Credem că am început ostilitățile doar oratoric, niciodată capabili de mai mult și-i tare neplăcut și-i veche meteahnă umană. Lipsa inițiativei, se dorește ceva nebunie, depășirea moralei binelui, făcînd rău răului înstăpînit pe delăsare, nepricepere. Minciuna cu inițiativă fudulă tare în lumea lui gură-cască de cînd lumea, dar nu va fi așa la nesfîrșit să știți că-I cu acei oropsiți.
  Pînă la urmă dîndu-le și lor o mînă de ajutor nesperat cînd va fi acel dacă posibil și între noi naivii, obișnuiții de nimica.

3688...Vreme de probă și-n continuare să ne revenim

  Ni se sugerează de SUS să nu fim deloc pretențioși în a ne îndrepta și căuta corect. De EL și-ntr-o conlucrare cu EL să ne avîntăm, chiar cu ochii închiși, încrezători. În EL și noi comportîndu-ne ca și cînd L-am afla oriunde, pricepîndu-ne a-I fi pe plac. Că zilele ni-s numărate și limitați cum sîntem, putem lesne rata viața, irosindu-ne ocazia dată.
  Așa-i firesc să tot pățim, noi oamenii de furcă cu EL avem și nu catadicsim a fi cum trebuie. În fața SA și-ntre noi mereu o tot dăm pe rele și urîte vorbe și fapte, ce ne costă. Bineînțeles dînd vina pe cîte nefăcute, ne pricepîndu-ne de nici o culoare în traiul dat. Comportîndu-ne alandala, ne cunoscînd binele, utilul și frumosul decît episodic.
  Ne meritînd ceea ce trăim o vreme de probă doar și-n continuare să ne revenim.

3610...Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață

  Ne avîntăm să ne încredem în cele lumești mai răsărite înfăptuiri, ne credem împliniți. Cu ele, prin ele nici vorbă de EL și aflarea LUI corectă, ni-I ascuns și nici capul nu ne doare. Nici EL de așa nevolnici duși cu sorcova nu-I interesat, pînă nu-și revin căutînd îndreptarea. Firească LUI și nouă demni și omenoși cum trebui să demonstrăm mereu că sîntem.
  Într-adevăr ne dăm seama de micimea noastră fără bun-simț, bunătate și dreptate. Corectitudinea ca oameni de omenie ce trebuie mereu să fim între oameni, dar atît. Nu sîntem în stare și de pașii schimbării bune cu strășnicie de urmat ca oameni. Ce ni se tot cere să-I fim și de putem și-n fața LUI să ne comportăm corespunzători e și mai și.
  Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață nu numai pentru noi înșine.

3409.De analizat ce ai de gînd cu viața ta și acelor cu tine

  Ne avîntăm în realizări care nu ne sînt pe de-a-ntregul clare, ferme, ci pornirea doar. Introducerea-n problema ce se dovedește în timp prea complicată de n-o stăpînim. Bine și corect pînă la capăt, de obicei acestea-s simptomele neputințelor. Năzuințelor ce ne depășesc priceperea, căutăm mereu perfecțiunea și dăm chix.
  E de judecat la rece totul o vreme, eventual pus pe hîrtie cît mai amănunțit crezul tău. Lăuntric ceea ce dorești să obții în afară, între oameni, în natură ori altele la care te implici. Dorești afirmarea, consideri că ești potrivit îndeletnicirii alese, că ai chemare. Și se dovedește, în timp și spațiu, doar că-i o spoială, o toană, o încercare ne susținută suficient.
  E de analizat ce ai de gînd cu tine, cu viața ta, cu cea a apropiaților de ești legat de ei. Afectiv și mai știu eu cum, că-s foarte multe legături și legături între oameni.

3305..Dar am rămas pe loc, știindu-ne locul și timpul nostru la o adică

  Ne avîntăm în realizări cu frică, credință, naivitate cît încape, dar și dragoste și respect. Așa cu încredere, să ne fie iertat curajul și o oarecare mîndrie a celui ce caută împlinirea. Simțind că nu greșește de-i condus de gînduri bune, ținînd cont de ceilalți, nesupărîndu-i. Dorind fapte găsite în alții, ce ne îndrumă cum trebuie prin viața asta. Tare necunoscută și aprig de ne părăsit în neștire.
  Ci-n cunoaștere cît mai deplină a noastră și a naturii date să ne însoțească cît sîntem. Dăinuind în ființa noastră ce-o străbătut veacurile afirmîndu-se dreaptă și la locul ei. Demnă și nevrînd ce nu-i aparține, respectînd pe ceilalți, mai puțin ei pe noi. Dar dreptatea se face, chiar de-i mai de așteptat, ne încredem în ea oricînd firii date.
  Nu mereu reușind să fim luați în serios, ci de foarte multe ori neseriozitate am inspirat. Luați peste picior în istorie de foarte multe ori, cu puține ridicări semețe ale capului din țărînă. Dar am rămas pe loc, știind-ne locul și timpul nostru la o adică.

2430.Timpul zboară necruțător, chiar și-n favoarea SA

  Cînd ne vine apă la moara avîntării în existențe aprige, dezlănțuite. Înspre aflări de bine, util și chiar frumos, să nu stăm mult pe gînduri, că timpul zboară, necruțător. Chiar și-n favoarea aflării SALE, adevărate și îndreptării cuvenite, dar nu-i mereu așa. Că se-nchid zăvorîtele porți ale înnoirii, cumsecade între oameni și cu năzuințe înspre EL aflîndu-L.
  Sînt perioade prielnice, alternînd cu de încercări și unde banalitatea-i lege frîntă. Viața nu mai știe de ea și se-nfundă în nimicuri și terfelirea aceea ce i-o mai rămas.
  Sper ca atunci cînd va fi să fie cu noi și printre noi cu EL, să ne învrednicim mult, mult de tot. Și cu toții să-I cunoaștem firea, nemărginită, completîndu-ne și noi cum trebuie. Să-I fim cum ne dorește, împlinindu-ne cu toții cum trebuiește, știind de noi mai altfel.
  Nu ca acuma cînd ni-i mai de folos să nu știm de nimica nedrept, ce-i peste tot mereu. Izolîndu-ne de toate cele, retrăgîndu-ne între pereții intimi ai însingurării. Dar sperînd la mai bine și util nouă și LUI, cum sigur nu am fost niciodată.

2322.Să nu tînjim după alte vremi, timpul nostru e

  Nu ne avîntăm în sus-ul și-n josul timpului nostru, cum ni-i dat, să nu-I greșim. Deci cu luare aminte, de cine știe ce ni se năzare, să nu tîmjim după alte vremi. Că timpul nostru e al nostru și să-l considerăm cum vrem, luîndu-l ca atare. Că-n vremuri se caracterizează după tipicul lor organic intituționalizat. Ce-i fiecărei specifice, ca un fir conducător al trecerii timpului continuu. Istoria consemnînd de apucă, amintiri răzlețe, imposibil de legat așa la nimereală.
  Ceea ce trăim, simțim aievea pe pielea noastră, e realul ne trucat și să ni-l atestăm. De e nevoie noi înșine dezmeticiți ca lumea, ca ceva ce va fi o amintire cîndva. Ne părăsindu-l, că ne-am săturat!. E tîmpenia însăși, întruchipare dăm nevolniciei din noi și o mai și împrăștiem altora, nedemn de omul ce sîntem. Că nu simțim cum e aceea să fim om, că nu ne-o zis nimeni vreodată.
  Se poate, dar de îndreptat greșeala, că se poate, doar să vrem a nu-i mai greși. Eului nostru, neinformîndu-ne că-i cazul.

1987.Cu grijă și respect față de EL, în conlucrare

   Că ne avîntăm spre nou și cunoașterea lumii, continuu, dar ținînd cont de bunul-simț. Și să nu repetăm în prezent, greșelile trecute, făcînd doar ce trebuie cu grijă. Și respect față de EL, în conlucrarea de se poate, dobîndind o altfel de viață. Ce-i tot aceea în continuare, doar mai bine pusă la punct, în afara greșelilor ce le evităm. Mai ales că fiind cu EL, ți-i mai ușor, lăsîndu-I LUI viitorul, prezentul doar să-l trăim.
   Progresul e un traseu dinainte trasat, de SUS și noi îl aflăm din mers. Comportîndu-ne în consecință ca fiind un lucru de moment și nu-i, ci o amplă cunoaștere din timp. Ce nu avem acces, orice am face, pentru a o afla dinainte, așa că se impune conlucrarea cu EL. Și pentru a fi cum trebuie, în afara timpului, de se poate spune așa, doar prin EL. O comuniune de interese în cooperare să iasă bine ce se poate, de la CER la Pămînt.
   În linii mari, dar și cu de-amănuntul cum îi e fiecăruia nevoia. Nu se prea poate, poate pricepe, dar în timp practic se va ști mai bine. În continuare cum e de făcut să fie totul bine și în timp obtim. EL și noi sîntem cheia și lacătul, de ne vom potrivi, că pînă la urmă asta e de făcut.