4250..Încă.

  Ne petrecem viața mai ales cu cîte preocupări de ale traiului zilnic pentru ale existenței priorități ce-s cu privire la hrană. Eros, frică și cam atîte-s esențiale după noi cei de azi și de cînd lumea, mai apare la unii și credința, cu toate că ea ar trebui să fie prima și nu-i. Decît cam de la o anumită vîrstă pînă nu mai sîntem, deci oarecum la apusul vieții ne mai cumințim, în rest Dumnezeu cu mila.
  Că noi habar nu avem de EL și noi în conlucrarea dată și nici pînă acuma pusă la punct, ci-n deriva vremurilor înspre un ce, ce va fi. Cînd se va hotărî de SUS și noi mai altfel îL vom urma spășiți care cum va ști mai bine în desăvîrșirea speciei umane date cu EL în frunte. Pînă atunci mai e vreme de izbeliște cam lumea lăsată pe tîmjală, ne luată prea aspru la întrebări, ci-n virtutea obișnuitului.
  Nefiresc în care ne complacem și CER-ul cu noi asemenea ne rabdă multe mari și mărunte încă.

3305..Dar am rămas pe loc, știindu-ne locul și timpul nostru la o adică

  Ne avîntăm în realizări cu frică, credință, naivitate cît încape, dar și dragoste și respect. Așa cu încredere, să ne fie iertat curajul și o oarecare mîndrie a celui ce caută împlinirea. Simțind că nu greșește de-i condus de gînduri bune, ținînd cont de ceilalți, nesupărîndu-i. Dorind fapte găsite în alții, ce ne îndrumă cum trebuie prin viața asta. Tare necunoscută și aprig de ne părăsit în neștire.
  Ci-n cunoaștere cît mai deplină a noastră și a naturii date să ne însoțească cît sîntem. Dăinuind în ființa noastră ce-o străbătut veacurile afirmîndu-se dreaptă și la locul ei. Demnă și nevrînd ce nu-i aparține, respectînd pe ceilalți, mai puțin ei pe noi. Dar dreptatea se face, chiar de-i mai de așteptat, ne încredem în ea oricînd firii date.
  Nu mereu reușind să fim luați în serios, ci de foarte multe ori neseriozitate am inspirat. Luați peste picior în istorie de foarte multe ori, cu puține ridicări semețe ale capului din țărînă. Dar am rămas pe loc, știind-ne locul și timpul nostru la o adică.

3258.Și de noi, de nu mai credem ce-o fost cu noi nu demult, uitare, credem că-i și iertare. Și nu-i

  Ni-i dat a ne fi frică, nu să pornim așa fără căpătîi la cîte acțiuni îndrăznețe, dar poate nedrepte. Deci e de aflat întîi ce și cum și acordul SĂU, altfel e degeaba chiar de-l credem, un succes. E trecătoare închipuire, ne îmbătăm cu apă chioară și baza n-o știm, Baza vieții, oare de ce? Nu-I dăm importanța necesară încă, cu capu-n nori, plătim de cînd ne știm întruna.
  Nu-i înțelepciunea vieții deci, nebunia vitejilor, ci de ești fără EL, în orice faci. Să ai acordul SĂU, măcar tacit, știindu-ne menirea, cît ni-i așternutul, să nu fim prea necugetați. Că dăm toate pe una și de cele mai multe ori, cînd te aștepți mai puțin. Deci cînd crezi că ți-i și ție bine, plata te împiedică la mulțumire, nesocotindu-L, afli neputința de a fi chiar și-n viață.
  Faptele, vorbele ne dau întregul ființei pricepute în viață, nu eul, inconștientul ce ne ascundem. Și de noi, de nu mai considerăm ce-o fost cu noi nu demult, uitare, credem că-i și iertare. Și nu-i.

2783.Ca un laitmotiv, de care nu se scapă

  Nu-I închinăm noi oamenii LUI nici o atenție mai acătării, pe Pămînt. Ni-i frică că ne-o dărîmă, ne-o desființează, oare? Nici nu încercăm mai nimica, altora mai nedrepte, ori drepte cauze din religii. Au fost și sînt încercări de realizări diverse, cu EL și despre EL nu. Cu toate, c-o fost și pe la noi și l-o văzut oameni, știindu-L descriindu-L, cum s-or priceput, nimic, nu ne privește EL, oare de ce?
  Ni-i așa frică, că I-om greși în față, cu ceva, să ne limităm la ceea ce știm din ceea ce e scris. Că-i scris slava Domnului destulă informație și totuși nu-i luată în seamă. Decît din cînd în cînd nedreptele religii, mai primesc ajutor, accentuînd nedreptăți, minciuni. Duceri cu preșul a omenirii în derivă fără EL și îndepărtînd-o.
  La discreția părăsirilor și nevoilor de tot felul, la grămadă ori individual mereu. Ca un laitmotiv, de care nu se scapă, că nu-L știm bine și nici omenește nu ne comportăm între noi.

1812.Rezultate nedorite, rele și urîte de nu avem curaj

   Să nu ne fie frică și să avem curaj, mai ales cînd e vorba de lucruri bune și utile. Și mai ales cînd e și despre corecta SA aflare, acolo unde nu-I știut normal. Că fără curaj, orice alte calități am avea, nu au valoare și se pierd în anonimat. Și-i posibil și de rezultate nedorite și rele chiar urîte de nu avem curajul necesar cînd e nevoie.
   Și să nu ne fie frică, că-n primul rînd nu-i moral între oameni și nici în fața SA. Că ne simțim susținuți de ne comportăm cum trebuie și-I mai și cerem ajutorul. Că-i normal egalitate drepturilor și obligațiilor să fie cuprinsă în moravurile societății. Altfel e degeaba, chiar de-i înscrisă în legi, cum e azi la noi nedreptatea conduce, cu toate legile în vigoare mai acătării.
   Sinceritatea e firească în relațiile cu Divinitate, nu în morală, unde predomină regula. Legea datoriei mai bune față de delăsările, de altfel umane, dar nefolositoare. Că-n brațele sincerității, ne schimbăm felul de a gîndi, vorbi și-n fapte mereu. Fără un țel, haotici și dezordonați, incapabili de ceva ca lumea. Ne pierdem și pierim neînsemnați în anonimat.
   Numai regula datoriei ne strînge de pe drumurile risipirii, adunîndu-ne să fim oameni. Și să tindem spre o cale normală în viață, cu aspirații unitare de se poate. A fi în sfîrșit ceea ce trebuie să fim, corecți și-n bine conlucrînd mereu. Și să nu-L uităm niciodată, pe EL, doar adevăratul.

1780.Nici față de EL și nici față de umanitate

   Auto-stăpînirea de sine, eliberați de frică și porniri needucate corect. Nu că-mi fac de cap, ci cu cap, preocupîndu-ne de ce trebuie, cînd trebuie fără nedreptate. Nici față de EL și nici față de umanitate. Înconjurînd josniciile, controlîndu-ne strașnic, oricît, numai să fie bine. Nu-i ușor deloc, mai ales că am fost tolerați un timp încă de EL și nu ne-o luat la 11m. Din startul vieții și nu numai pe noi ci și pe întreaga familie, comunitate, etc.
   Și mai ales tineretului îi lipsește educația temeinică, serioasă cu EL, altfel de privit. Corect și cine E cu adevărat, aflîndu-L, nu-I vor mai greși chiar așa ușor, cred. Și tot tineretului îi trebuie menținerea în parametri a îndreptării și moralei ce-i în ei de mici. Pornită încă din facerea lumii de Însuși Divinitatea și părinții doar, s-o mențină trează mereu.
   Și nu se va ajunge la intoleranța și nedreptatea de azi față de EL și om. Că în sinea fiecăruia încă mai este loc de întors de la fărădelegea cotidiană. Doar să ne dezmeticim din timp cîte nițel măcar și încet, încet îndreptarea-i posibilă. Și alte existențe vom avea, cu EL și ceilalți ca noi, veți vedea.
   Să nu ne mai văicărim și să ne combatem singuri neputințele, proasta înțelegere a lucrurilor simple de cînd lumea. Să nu ne lăsăm cu încăpăținarea bună, constructivă din fiecare, care n-o dispărut încă.

1536.Nu-s creaţia SA

   Nedrepţi şi nedrepţi sînt în lume, nu-s toţi pe un calapot. Se zice de unii să fim străini de ură, milă, dragoste, dorinţă şi frică. Unele-s bune altele ba. Să le luăm pe rînd : să nu avem ură, e corectă zicerea şi EL la fel ne pretinde nouă să ne lecuim definitiv de astă nedreptate. Cît vom mai exista pe pămînt, nu-i uşor, dar în timp, cu ambiţie şi atenţie de a te îndrepta, merge. Se poate, doar să vrei, totul e să-ţi doreşti să-I îndeplineşti dorinţele.
   De milă, nu-i posibil să ne lipsim pentru că şi EL e milos faţă de noi în numeroase cazuri. Şi ne pretinde şi nouă să o dovedim faţă de cei în nevoi, părăsiţii SĂI, doborîţi de necazuri. Pe care nu-i putem decît sfătui să se îndrepte cum vrea EL. Ori măcar cei apropiaţi s-o dovedească sincer în faţa SA, şi se poate rezolva necazul, suferinţa. După cum ziceam recent, EL ne părăseşte într-atît de drastic că ni se scurtează viaţa, dar de ne dezmeticim. Ne-o lungeşte, la EL, totul e posibil la noi nu, dar trebuie să-L respectăm îndreptaţi fiind.
   Lipsa dragostei, eu o văd ca ceva, nefiresc între oamenii, creaţia SA. Se vede că nedrepţii ce-o pretind nu-s creaţia SA, ci cine ştie de ce sorginte îs? Tot EL ştiind, fiind pe Pămîntul SĂU. Dragostea îi coalizează pe oameni în legăturile intime ce formează familia, baza societăţii, asigurînd perpetuarea omului. De dragoste îL putem "învinui" şi pe EL faţă de noi, creindu-ne şi avînd grijă de noi pînă aici şi în continuare.
    Noi întorcîndu-I în cel mai bun caz credinţă neţărmurită. Ştiu nedrepţii faţă de zeul lor nedrept au dragoste şi iubire faţă de un necurat de mort răsvechi. Aiureli de înrăiţi strîmbi în faţa SA. EL ne-o creat pe toţi şi mulţi îi întorc spatele, dar şi EL i-o părăsit la greu şi suferă şi viaţă prescurtată. Dar ei încă nu-s conştienţi de asta, mai trebuie să le dovedească, EL ştie cum pentru ai întoarce cum e corect.
   Dorinţa, e firească ca şi dragostea între oameni, dar să fie filtrată de morală şi bine, altfel e aiurea şi nedreaptă. Deci moralizarea-i necesară ca şi viaţa şi dreptatea şi binele înfăptuit continuu cît trăim.
   De sîntem nedrepţi avem frică de părăsirile SALE, cînd ne pasc suferinţele şi desnădejdia şi moartea prematură. Şi alte necazuri fireşti unor nedrepţi în faţa SA şi a noastră. Frica cei ce-L ştim şi îndreptaţi în bine n-o avem. Ne va fi şi nouă de-I greşim cumva, dar ne ferim şi-I căutăm calea SA.