3258.Și de noi, de nu mai credem ce-o fost cu noi nu demult, uitare, credem că-i și iertare. Și nu-i

  Ni-i dat a ne fi frică, nu să pornim așa fără căpătîi la cîte acțiuni îndrăznețe, dar poate nedrepte. Deci e de aflat întîi ce și cum și acordul SĂU, altfel e degeaba chiar de-l credem, un succes. E trecătoare închipuire, ne îmbătăm cu apă chioară și baza n-o știm, Baza vieții, oare de ce? Nu-I dăm importanța necesară încă, cu capu-n nori, plătim de cînd ne știm întruna.
  Nu-i înțelepciunea vieții deci, nebunia vitejilor, ci de ești fără EL, în orice faci. Să ai acordul SĂU, măcar tacit, știindu-ne menirea, cît ni-i așternutul, să nu fim prea necugetați. Că dăm toate pe una și de cele mai multe ori, cînd te aștepți mai puțin. Deci cînd crezi că ți-i și ție bine, plata te împiedică la mulțumire, nesocotindu-L, afli neputința de a fi chiar și-n viață.
  Faptele, vorbele ne dau întregul ființei pricepute în viață, nu eul, inconștientul ce ne ascundem. Și de noi, de nu mai considerăm ce-o fost cu noi nu demult, uitare, credem că-i și iertare. Și nu-i.