Se afișează postările cu eticheta utile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta utile. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2013

3373.Chiar azi vineri 7 iunie 2013 !

  Ne angrenează în complexul analizei bune și utile, doar de SUS, pricepîndu-ne astfel calea. Că-i sîntem astfel la discreția SA, doar așa limitați se zice, în timp aflîndu-ne drumul cu adevărat. Dar să pornim o dată, nu cum e azi și de multă vreme, ci omenește demni de statutul Divin. Ce-l avem, dar conștienți nu sîntem, ci cum e mai rău, îmbîcsiți de necuvenite îndeletniciri.
   EL știind cu cine are de-a face, traseul dat nouă, ne așteptă a ni-l cunoaște bine. Dar încă nu ne-am intrat în rol deplin, ci parțial și greșit mergem de multă vreme. Ne mai părăsește cu mîinile-n cap și ne iau la răspăr nevoile toate, dar încă nu se petrece îndreptarea. Cu toate c-o intervenit și direct EL Însuși și la noi acum 78 de ani, pe lîngă Petrache Lupu.
  La Maglavit în 1935, a doua întîlnire aniversîndu-se chiar azi vineri 7 iunie 2013. Și cu ce urmări?! Uitării ale nevoilor ce au urmat, că nu L-am băgat în seamă cum dorea și dorește. Neîndreptîndu-ne nici pînă acuma, oameni a Pămîntului dezmeticiți-vă!

luni, 25 martie 2013

3072.Forțelor negative, dar îs după un consemn totuși

  Căutăm afirmarea continuu cît sîntem pe Pămînt vii, lupta și munca pentru realizări deosebite. Bune și utile de nu și frumoase, desăvîrșite ce ne ridică între ceilalți, dar nu-i destul. Sîntem la cheremul altor influențe exterioare nouă ce ne domină, de vrem ori nu. Fac cu noi încet, încet ce vor, în condițiile că nu-L știm bine și nu-L urmăm corect.
  Chiar și așa sînt destule încercări de trecut, dar îs mai domoale, supuse LUI, totuși. Sub umbrela SA, ni-i mai ușoară viața, de nu în bătaia potrivnicilor ce ne înconjoară. Nu-i chip bine de trăit, ci eșuăm lesne, ratîndu-ne viața, degeaba încercare. Depinzînd și de noi înșine de ne știm a orienta și îndrumarea contează să nu ne greșim calea.
  Forțele potrivnice vieții în general și a omenirii în particular, îs denumite în popor în fel și chip. Diavoli, draci, necurați(îi greșit că necurați-s morții noștri și ai naturii), se poate să nu fie chiar corecte. Metodele lor, forțelor negative, dar îs după un consemn totuși de SUS.

sâmbătă, 18 august 2012

1812.Rezultate nedorite, rele și urîte de nu avem curaj

   Să nu ne fie frică și să avem curaj, mai ales cînd e vorba de lucruri bune și utile. Și mai ales cînd e și despre corecta SA aflare, acolo unde nu-I știut normal. Că fără curaj, orice alte calități am avea, nu au valoare și se pierd în anonimat. Și-i posibil și de rezultate nedorite și rele chiar urîte de nu avem curajul necesar cînd e nevoie.
   Și să nu ne fie frică, că-n primul rînd nu-i moral între oameni și nici în fața SA. Că ne simțim susținuți de ne comportăm cum trebuie și-I mai și cerem ajutorul. Că-i normal egalitate drepturilor și obligațiilor să fie cuprinsă în moravurile societății. Altfel e degeaba, chiar de-i înscrisă în legi, cum e azi la noi nedreptatea conduce, cu toate legile în vigoare mai acătării.
   Sinceritatea e firească în relațiile cu Divinitate, nu în morală, unde predomină regula. Legea datoriei mai bune față de delăsările, de altfel umane, dar nefolositoare. Că-n brațele sincerității, ne schimbăm felul de a gîndi, vorbi și-n fapte mereu. Fără un țel, haotici și dezordonați, incapabili de ceva ca lumea. Ne pierdem și pierim neînsemnați în anonimat.
   Numai regula datoriei ne strînge de pe drumurile risipirii, adunîndu-ne să fim oameni. Și să tindem spre o cale normală în viață, cu aspirații unitare de se poate. A fi în sfîrșit ceea ce trebuie să fim, corecți și-n bine conlucrînd mereu. Și să nu-L uităm niciodată, pe EL, doar adevăratul.