3524.Iar cel avertizat prin nevoi să dobîndească ceea ce nu-i

  Virtuțile noastre, faptele și vorbele ce ne caracterizează mereu în bine, util și frumos. Chiar, îs și ele trecătoare ca și vremea cu noi odată veștejindu-ne de nu-s folosite. Utilizate continuu înspre perfecțiunea noastră a tuturor a bună, acătării, aflîndu-ne drumul prin viață mulțumitor între noi cu EL. Deci nu oricum nici pentru cei buni nu-i viața, ci li se cere dăruire adevărat benefică mereu.
  Lîncezeala, a ne complace în nedreptăți, urîțenii, nedemne vorbe și fapte duc la risipirea. Și a acelor mai deosebite calități omenești în loc să fie în formare, îs în deformarea omului pornit bine.
  Doar se crede eronat că suferința ne îndreaptă pe calea bună, nu mereu, ratăm de ne lăsăm. Trebuie la fel ca-n cazul celui bun deja preocupare măcar de menținere, iar cel avertizat prin nevoi să dobîndească ceea ce nu-i în bine.

3468.Construcție hodorogită de înnoiri semețe rele și urîte

  Să nu scape careva în bine din așa tărășenie de lume, nulă între oameni de omenie, ce nu se prea văd. Că ar trebui să ne bucurăm unii de alții într-o conlucrare demnă, adevărată și aflîndu-L cum trebuie cu toții. Beatitudinea tuturor să fie fără fisuri și intrigi de nici un fel, ci o desăvîrșire dezinteresată. Interesantă lume ar fi în deveniri ce nu s-au pomenit pe Pămînt, poate mă înșel?!
  Toată chichița-i EL și noi să fim pe aceiași lungime de undă cît ni-i dat a fi. În respect convenit și convenabil cît se poate pricepe mai acătării, bun și util, poate și frumos, ehei cine știe?!
  Că ne dorim, de-ar fi să fie a hălădui undeva retrași și aflînd ce se poate, cum se poate. Într-o lume de bine, decît în așa năstrușnică nelegiuire, aflați în centrul atenției și-n bătaia nevoilor. Dărăpănată viață în neștire, construcție hodorogită de înnoiri semețe rele și urîte.

2668.Sătui de neputințe cu gura mare

  Că uni-s din porniri moraliști și pe ei niciodată nu se caută, a se schimba în bine. Ci mereu pe alăturea continuă nedreptatea lor însăși și a altora apropiați. Ce-s sătui de așa neputințe cu gura mare, dar asta-i lumea și ca ea sîntem noi nevrednicii. E greu cu așa fală neroadă să progresăm înspre bine și util și chiar frumos. Mai degrabă nepăsători la nedreptate și la lipsa LUI dintre noi simțită în bine și util.
  Că-I  mereu printre noi nevăzut, ne auzit, îL mai simt unii și alții, ce-L știu. Conlucrează oarecum, ori chiar de-a binele, restul nu, că nu se-ncadrează cerințelor SALE. Date nouă dintotdeauna, cine o vrut să le și urmeze, o fost și este cu folos, cine nu, nu. Și să știm a cîntări binele ce ni-L face nouă mereu și de cînd sîntem noi și familia noastră.
  Căutînd să IL întoarcem cît putem, EL mai mult că-I Dumnezeu noi atît cît putem. Dar din inimă, sinceri, corecți și ne zgîrciți, ci fermi și clari, mai ales de ne cere EL. Așa că fiți oamenoși nu numi între voi oamenii, cumsecade, ci și-n fața SA mai ceva.

2051.Că beneficiile ne vor însoți mereu

   Îndreptîndu-ne să fim fără sfială, ci ostentativ doar în bine, exemple de urmat. Cum ne cum, să binevoim a ne lua rolul în serios de îndreptarea și a altor doritori. Că beneficiile ne vor însoți mereu, EL fiind interesat ca să ne fie bine între noi. Îndreptați cu bun-simț, abandonînd inferioritățile din noi, înfrînîndu-ne mereu. Că altă cale nu-i, în astă lume în care Baza vieții nu-i deocamdată, neseriozitatea-i rău de tot.
   Și chiar de sînt suficiente legi, aplicarea lor ține de bunul-simț și dreptatea ce-i în mase. Împămîntenită, că altfel îs vorbe goale și mîzgîleli fără noimă. Moralizarea societății contează și aflarea LUI corectă în lume, altfel totu-i de rîpă.
Sinceri să fim în fața LUI, între noi oamenii, nu-i de folos sinceritatea, ci regula, legea, înfrînarea, dreptatea pînă-n pînzele albe. Altfel e brambureală și abureală de doi bani.
   Ca și-n cazul credinței nedrepte LUI, care oricît ai fi de aplecat, nu te apără. Nu te ajută, ci EL te părăsește, fiind gelos, că te închini la morți, necurați, părăsindu-L. Și EL te altoiaște cînd ți-i lumea mai dragă, părăsindu-te la înghesuială o sfeclești neapărat.

1880.Și celorlanți, molipsind cu bine și de bine pe mulți

   Nu scăpăm de am dat de bine, așa-i în firea lucrurilor corecte, ce încă nu le știm pe deplin. Deci odată înstăriți în bine, să ne obișnuim să dăm din preaplinul nostru și celorlanți. Molipsind cu bine și de bine, pe cîți mai mulți și diverși. Și binele nu-i schimbător cu alt bine mai bine, că nu-i. Nu că-i limitat, dar așa e în problema binelui pentru fiecare-i făcut pe măsură. Și să nu ne zbenguim în largul binelui, că nu-i de bun-simț.
   Că sîntem limitați de nedreptatea în care ne complacem o viață, nu-i bine, ci să căutăm îndreptarea. Cînd ni se oferă ocazia, de obicei EL ne pornește, de cunoaștem ori nu simțim. Să nu așteptăm pînă-n ultimul moment, pentru că și așa nu-l știm. Ci să ne învrednicim cu prima ocazie oferită de viață, că nimic nu-i întîmplare. Ci o programare îndelung regizată SUS și doar noi să confirmăm, fără tăgadă.
   O dată ce am zis ceva, cît de neînsemnat lucru, să-l înfăptuim, confirmîndu-ne zicerea. Să nu fie vorbă goală, că și noi ne golim și neserioși devenim încet. Și ne îndepărtăm de la firea de om normal și dăm de cea de netrebnic. Ce nu-i de dorit, că intri sub pata SA și părăsit, zodia nevoilor și suferințelor te pot îngropa devreme. Nepricepînd viața tu și familia ta, ce ni-i dată cu folos bun, nu ne-bun.

Întărirea

   Cum plictiseala, cum săturarea de vieţuire, e nefiresc, e josnic, viaţa trebuie trăită vrei nu vrei, e de dorit nu de refuzat un cadou de la EL, şi ca orice cadou ce ţi se dezvăluie permanent tot mai frumos desăvîrşit, cît ai de trăit, nu aiurea-n tranvai, fiece o fi.
   Vieţuită în toată complexitatea ei, să nu te mai saturi de viaţă, asta e normal şi să-I mulţumeşti mai permanent în gînd cu EL. Nu ai voie să te plictiseşti, ori eşti o epavă, un ratat, un gunoi uman, aşa te simţi? Nefolositor ?
   Nu meriţi, dar EL se face că nu te vede, că-I refuzi darul, mult dorit de mulţi alţii pedepsiţi de EL pentru grave erori, şi tu ce faci? E darul suprem dat omului, trezeştete, pe ce motiv nu ştii să-ţi chiverniseşti  viaţa ?
   Eşti oare un neputincios, un vai de tine, faci oare umbră degeaba pămîntului, tu care ai primit de la EL lumină pentru viaţa ce o ai în faţă.
   Ce ai făcut cu lumina LUI, ai pierdut-o, irosit-o degeaba, ori nu eşti conştient că EL ţi-a dat lumină, să ştii că ţi-a dat lumină interioară vrei nu vrei o ai de la EL dintotdeauna pentru totdeauna cît exişti.
   Cu lumuna ta poţi ajuta pe mulţi nevoiaşi, nu te vei plictisi niciodată, cautăte în firea ta şi vezi de nu găseşti tărie pentru continuarea existenţei tale rodnice, nu oricum rodnice, fii foarte atent cu ea !
   Nu te întrista că nu ştii ce să faci, că nu-ţi imaginezi trăirea în continuare rodnică, ai o pauză de activitate neprogramată, cere-I ajutor LUI şi numai LUI în gînd neîncetat pînă primeşti răspuns, nu te lăsa!  
   Răspunsul îl vei simţi cumva şi te vei bucura fii sigur, numai să nu disperi, ai răbdare şi atenţie la semnele LUI către tine.
   Ai ieşit la pensie şi e greu fără ocupaţie, cautăţi-o indiferent ce o fi să fie, de nu ai nici un căpătîi, ajută-i pe alţii mai neputincioşi decît tine, şi fii rezonabil la cei ceri LUI, şi răbdător cu atenţia  mărită, nu au intrat zilele în sac, gîndeşte-te de e posibil cum să-L ajuţi şi pe EL cumva, e ceva foarte înălţător, vei vedea!