Se afișează postările cu eticheta alăturea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alăturea. Afișați toate postările

miercuri, 30 octombrie 2013

4062...Utile în aflare atunci doar.

  Nu-s chiar irecuperabili defel, mai e speranță de mai bine și cu noi așa deja înrăiți. Că n-au intrat zile-n sac, mai e cale lungă să ne-ajungă, cu EL alăturea, vom trăi și vom vedea. Știți în biblie se mai întrezărește o vreme cu minciuna de isus cînd va dăinui altfel lumea. Aiureli de doi bani, în realitate EL, Dumnezeu Tatăl Ceresc, va reveni în lumea oamenilor tereștri.
  Or mai fi poate și altfel aiurea-n univers oameni, doar EL știind și-n acea revenire. Dumnezeiască omenirea se va desăvîrși ca entități date, atunci aflîndu-ne cu adevărat. Menirea de a fi ceea ce încă nu putem ști și nici nu visăm, spiritualitatea. Jucînd un rol ce nu-l deslușim încă înspre întregirea noastră, ducîndu-ne la bune în sfîrșit aflînd un altfel de trai.
  Pe vătrai oarecum, bucurîndu-ne dar cum trebuie, datori Făptuitorului în conlucrare demnă și în noi perspective utile în aflare atunci doar.

miercuri, 2 ianuarie 2013

2668.Sătui de neputințe cu gura mare

  Că uni-s din porniri moraliști și pe ei niciodată nu se caută, a se schimba în bine. Ci mereu pe alăturea continuă nedreptatea lor însăși și a altora apropiați. Ce-s sătui de așa neputințe cu gura mare, dar asta-i lumea și ca ea sîntem noi nevrednicii. E greu cu așa fală neroadă să progresăm înspre bine și util și chiar frumos. Mai degrabă nepăsători la nedreptate și la lipsa LUI dintre noi simțită în bine și util.
  Că-I  mereu printre noi nevăzut, ne auzit, îL mai simt unii și alții, ce-L știu. Conlucrează oarecum, ori chiar de-a binele, restul nu, că nu se-ncadrează cerințelor SALE. Date nouă dintotdeauna, cine o vrut să le și urmeze, o fost și este cu folos, cine nu, nu. Și să știm a cîntări binele ce ni-L face nouă mereu și de cînd sîntem noi și familia noastră.
  Căutînd să IL întoarcem cît putem, EL mai mult că-I Dumnezeu noi atît cît putem. Dar din inimă, sinceri, corecți și ne zgîrciți, ci fermi și clari, mai ales de ne cere EL. Așa că fiți oamenoși nu numi între voi oamenii, cumsecade, ci și-n fața SA mai ceva.

joi, 22 noiembrie 2012

2415.Pînă-ți vine mintea la cap, și afli ce nu știai

  Cu toate că-i greu în credința adevărată să pășim, ne așteptă încercări. Piedici și chiar necazuri, dar cu EL alăturea îs toate de trecut mai ușor. E un fel de vino du-te de aici, încercări și iar încercări, chiar de ne înțeles unele. Pînă-ți vine mintea la cap și afli ce nu știai. E un altfel de trăire a vieții, care și ea e altfel, pe Pămînt, culmea între oameni. Și totuși așa de departe de priceperea normală a vieții umane obișnuite.
  Am pornit caut să continui cît va merge, nici să forțez nota cred că nu-i bine. Numai EL știe și voi vedea și voi cu mine ce se va mai putea. De aveți răbdare, că și eu îmi ajunge cîtă neîncredere întîlnesc cam peste tot. Și nici cu EL strașnice realizări nu prea am, îs în construcția unei relații.
  EL nici nu trebuie să ne pedepsească EL singur, cu forța SA imensă. De fapt nici nu-și pune mintea cu noi, ci ne lasă din mînă, ne părăsește. Nu ne mai ocrotește, ca un părinte bun, ci ne privește cum o încasăm  de la alte forțe. Ce de-abia așteptă să le cădem în mînă, ca să ne săpunească bine. Și cîte altele ce singuri ne pricepem să ni le facem necazuri, cîte vrei.

joi, 13 septembrie 2012

1964.Chiar de au necazuri, le consideră normale

   Într-adevăr pe Dumnezeu, Unicul din CER, cam toată lumea e capabilă să-L admită. Că se mai crede pe alăturea în cîte bazaconii, nedrepții plătesc. Și chiar de au necazuri așa de înțînați, încăpăținați îs că le consideră normale, în loc să se îndrepte. Populația de rînd și ei capii prostiei în fața SA, cînd le vine rîndul la necazuri. Se caină, cer ajutor de unde-o fi, dar LUI, Domne ferește, în mod explicit, nu pot.
   Că-s pe o cale greșită LUI și nouă, dusă de rîpă și de asta părăsiți de EL, au ce au. De dat socoteală și să-și revie, dar nu-s capabili, așa-s de porniți greșit pe coclauri. Înstrăinați de calea SA curată și simplă, ci în minciuni și false închipuiri. Deșertăciuni cu toptanul, ce nu rămîn ne luate în seamă SUS și consecințele. Îs grave printre nedrepții LUI și ai noștri, de nu-și revin.
   Și nu ne cere mare lucru, ce în timp și cu răbdare se poate și mai ales de timpuriu de se poate. Cînd încă nu-s înțepenite crezurile-n noi, de nu-s în stare de a le urni. Decît la mare nevoie și atunci e problema de obișnuință, bună ori rea. De se poate foarte ușor rata ținta, viața s-o ducem cît trebuie.

marți, 17 iulie 2012

1677.Dilema în care se află lumea fără Baza vieții

    Deci cei ce mor provenind dintre noi nedrepții, dincolo dau de greu, nu-și explică multe. Nu pricep că-I greșesc toată existența cît au fost vii și acum plătesc. Nedumeriți mult timp, au nevoie de sprijinul de ”sus”, de la noi vii, apropiații să le fim alăturea un timp. De asta vă ziceam să le fiți cît mai des alăturea și cum e de făcut. Pînă ne vom îndrepta noi cum trebuie aici, vii fiind cum trebuie.
   Că-n lumea spiritelor cu gîndire acumulată în viață, sufletelor, de dincolo, dușul rece pentru nedrepții ce sîntem încă în fața LUI. Ne termină un timp de dezmeticire și avem nevoie de sprijin așa nepricepînd nimic acolo încă.
   Sînt cazuri fericite, zic, în care unii mai apropiați oarecum de SUS, înainte de moarte simt adevărul. Și-l încredințează celor rămași vii din familie, apropiați intimi, respectivii urmînd să hotărască ce-i de făcut cît mai trăiesc. De regulă aceia pricepînd dilema în care se află în lume fără Baza vieții, se retrag.
   Din viața cotidiană, un timp de reculegere și aflare a ceea ce nu-i, EL și îndreptarea firească nouă, în lume. Încă împiedicată de nedreptatea omenirii bezmetică și înrăită fest.
   Dincolo mai abitir ca aici unde te naști și trăiești fără Dumnezeu, ca Bază a vieții. Și înstrîmbat de mic, din nepriceperea părinților și educației nedrepte din societate. Deci dincolo ești luat tare de la început, te scutură să-ți revii la ceea ce ai pierdut viu fiind, Adevărul vieții. Nu mai ești viu, dar de te porți bine, cred, cine știe? Nu mai continui...
    EL ne cere să fim cum trebuie cît sîntem încă vii și repet, chiar de aveți necazuri mari. Și chiar aproape s-o sfecliți definitiv, de vă dezmeticiți și doriți cu ardoare îndreptarea. E posibilă și viața continuă încă mult și bine înspre ceea ce trebuia de mult dar nu s-o înțeles.
    Deci de vă simțiți în stare și lucru important și EL să simtă la fel, că-I veți fi cum trebuie. Atunci vă întoarceți din drumul nedreptății ce vă duce la dispariție prin părăsiri și suferințe. Și tot cortegiul disperat că nu pricepeți viața. Întoarcerea nu-i triumfală, că-i de muncă asiduă pînă reușiți să-L mulțimiți, veți ști.

joi, 7 iunie 2012

1517.Să-L lase întreg

   Azi am trecut pe la nişte apropiaţi, cu treburi şi am constatat că încă e foarte multă lume neinformată. În privinţa SA, se miră cînd le zici că nu au citit începutul de la Apocalipsa lui Ioan, în care se zice clar despre Satana. Că acele scrieri îs după o închipuire ce va fi cîndva şi nu s-o petrecut încă. Poate în altă eră a Pămîntului. cine ştie cînd? Deci se miră cînd află că-i slujitor şi acuma-n CER alăturea  de Divinitate, Satana, ca fiu al SĂU, cu drepturi depline. Şi ceilalţi fii aşijderea cum li-i programa CER-ului.
   Mai departe cu alte trimiteri şi obligaţii ajung şi la alte adrese din apropiere. Şi din vorbă în vorbă la unu-i zic cînd se plînge că-i în vîrstă şi-l lasă vederile. Să-L roage de însănătoşire pe EL. dar să nu-L despartă, cum e moda trăsnită. În duh şi fiu, ci să-L lase întreg şi astfel să I se adreseze, răspunzîndu-mi-se, că o greşit aici. Neştiind bine şi mi-o mulţumit, pentru îndrumări care în timp l-o ajutat, dar nu le ştie pe toate, ca omul.
   În alte discuţii nu ajung la nici un rezultat, nici scontat măcar, aşa-i vremea, cu timpul multe se află. Am uitat şi trebuie să mai revin la cel cu vederea în pioneze. Ştiindu-l dificitar la bun-simţ. Că-i vremea să se mai înmoaie înspre bine doar de-L va respecta dar şi îndreptat să caute. Că altfel, nu ştiu de va mai vedea, depinde doar de el, de vrea să-L mai ajute acuma şi-n alte dăţi.
   E totdeauna timp de bunele maniere şi de bunătate între oamenii şi cunoscuţi chiar, nu cu străinii numai.
   Mai aflu ştiind că feţele bisericeşti unele nu se amestecă în politică, promit că nici nu vor vota Duminică. Iar despre altele că vor şi politica s-o înfăptuiască la un loc cu religia, un talmeş-balmeş ca la balamuc. Cu aşa figuri nu-i greu de ghicit de ce enoriaşi nu prea au creştinătăţile de oriunde, şi de la noi asemenea. Şi le trebuie cîte inovaţii materiale ce nu prea au nimic cu credinţa, doar să ademenească gură cască. De morală şi îndreptare de ar fi auzit alte demersuri utile şi bune ar fi înfăptuit, da de unde minte?
   Şi atenţionările SALE îs şi pentru cei ce-şi zic că-L slujesc dar nu nimeresc asta şi pe cei nedrepţi din fire. Doar se vor dumiri de cerinţele SALE, de nu-I părăseşte şi îngroaşă rîndurile suferinzilor, ca ordinarii pînă dispar prematur.