3873...Cumsecade, numai cumsecade

  Nu știu științe ce se miră pe față de O Existență Undeva, Ce ne Domină viața. Experiențele, O Divinitate ori, ori în ce fel îI spunem, nu contează decît să-L venerăm. Oricine am fi, de vrem a mai fi, individualități, colectivități, nații, științe și orice altceva. Ce ne dezvoltăm pe aci pe planeta SA și a noastră doar cu băgare de seamă față de EL, Creatorul!
  Altfel e bai mare și nu prea mai avem cătare și ne cam ducem, plecăm la plimbare. Că ne cată de drum și nu ne dumirim de ce și cum de ni se zice, că se întîmplă atîtea. Și alții nu află nevoile de care nelegiuiții îs plini, de pot da și altora, dar nu-i și posibil. Că are grijă EL de unii și de alții, fiecare cum își așterne doarme veghind la viața dată.
  Nu oricum ci cu băgare de seamă față de EL și ai lui cumsecade, numai cumsecade.

3397.Nu-i o vină, ci nu-i timpul

  Cred, dar mie nu mi se petrece astfel conlucrarea cu EL, că ar fi benefică mult așteptata. Apropiere între un oarecare și Divinitate, ca să fie reușită, e găsirea înțelegerii pe măsură la fel de așteptată de ambele părți. O cît de mică nepotrivire e derutantă, surpriza e prea mare, bucuria cît o fi și-n fața celorlalți. E de ne înțeles și victoria, succesul deosebit e o mare deziluzie în timp, dezumflat, patinezi în neștire.
  Într-un domeniu așa de mereu actualitate și totuși de ne priceput încă și nu de acuma. Ci mai dinainte, cred, că de cînd lumea, mi se pare că-i problema nerezolvată deplin. Ca și azi în societatea umană dezindormată, delăsătoare, sătulă de necunoașterea căutată. Dar niciodată pe fază, defazajul ne costă mereu și încă o vrem, cred. Și nu-i cred în mare vina noastră, ori nu-i o vină, ci nu-i timpul.

2756.Că-i foarte laconică informația din CER

  „EU sînt CEL ce sînt” așa glăsuiește în vechime EL lui Moise, nedrepții zicînd că-I Divinitate personală și Unică. Și totuși de ce n-o recunosc ca atare, Unică și-i interpun necuratul mort vechi isus? Și nu-i personală că-I a tuturora, Domnul Dumnezeul nostru, al omenirii întregi. Că nu-I recunoscut și dosit, e altă tărășenie ce-L supără și trebuie urgent repus unde E Locul SĂU, Unic.
  Că-i foarte laconică informația din CER, nouă nu ne arată, nu ne lămurește majoritatea neînțelegerilor. ÎI sîntem îndepărtați zic eu pentru că nu-L ascultăm cum vrea și ne ține la respect. Ne dîndu-ne voie să pătrundem în tainele SALE, încă. Bucurîndu-ne doar că trăim și I se pare suficient, dar să fim și cumsecade între noi. Că-i bai mare și ne îndepărtăm și mai mult de EL și Lumea SA.
  Rămînîndu-ne și nu-i puțin lucru, lumea cu  majestate prezentîndu-ni-se. Împreună cu spontaneitatea vieții în desfășurare continuă, cu omul nedefinit bine. Anti dezordine, antihaos, de-i lăsat în pace, cumsecade, cum e inițiat în dreptate, bun-simț și binele povățuit mereu.

1517.Să-L lase întreg

   Azi am trecut pe la nişte apropiaţi, cu treburi şi am constatat că încă e foarte multă lume neinformată. În privinţa SA, se miră cînd le zici că nu au citit începutul de la Apocalipsa lui Ioan, în care se zice clar despre Satana. Că acele scrieri îs după o închipuire ce va fi cîndva şi nu s-o petrecut încă. Poate în altă eră a Pămîntului. cine ştie cînd? Deci se miră cînd află că-i slujitor şi acuma-n CER alăturea  de Divinitate, Satana, ca fiu al SĂU, cu drepturi depline. Şi ceilalţi fii aşijderea cum li-i programa CER-ului.
   Mai departe cu alte trimiteri şi obligaţii ajung şi la alte adrese din apropiere. Şi din vorbă în vorbă la unu-i zic cînd se plînge că-i în vîrstă şi-l lasă vederile. Să-L roage de însănătoşire pe EL. dar să nu-L despartă, cum e moda trăsnită. În duh şi fiu, ci să-L lase întreg şi astfel să I se adreseze, răspunzîndu-mi-se, că o greşit aici. Neştiind bine şi mi-o mulţumit, pentru îndrumări care în timp l-o ajutat, dar nu le ştie pe toate, ca omul.
   În alte discuţii nu ajung la nici un rezultat, nici scontat măcar, aşa-i vremea, cu timpul multe se află. Am uitat şi trebuie să mai revin la cel cu vederea în pioneze. Ştiindu-l dificitar la bun-simţ. Că-i vremea să se mai înmoaie înspre bine doar de-L va respecta dar şi îndreptat să caute. Că altfel, nu ştiu de va mai vedea, depinde doar de el, de vrea să-L mai ajute acuma şi-n alte dăţi.
   E totdeauna timp de bunele maniere şi de bunătate între oamenii şi cunoscuţi chiar, nu cu străinii numai.
   Mai aflu ştiind că feţele bisericeşti unele nu se amestecă în politică, promit că nici nu vor vota Duminică. Iar despre altele că vor şi politica s-o înfăptuiască la un loc cu religia, un talmeş-balmeş ca la balamuc. Cu aşa figuri nu-i greu de ghicit de ce enoriaşi nu prea au creştinătăţile de oriunde, şi de la noi asemenea. Şi le trebuie cîte inovaţii materiale ce nu prea au nimic cu credinţa, doar să ademenească gură cască. De morală şi îndreptare de ar fi auzit alte demersuri utile şi bune ar fi înfăptuit, da de unde minte?
   Şi atenţionările SALE îs şi pentru cei ce-şi zic că-L slujesc dar nu nimeresc asta şi pe cei nedrepţi din fire. Doar se vor dumiri de cerinţele SALE, de nu-I părăseşte şi îngroaşă rîndurile suferinzilor, ca ordinarii pînă dispar prematur.

1507.Moartea o continuare a părăsirii

   Să nu fim imparţiali cît cuprinde, ci să ne limităm a fi şi logici în atitudinea noastră. Trecînd timpul şi de nu ne vedem de ale noastre nevoi şi treburi înspre progresul dorit, se poate să-l ratăm. În orice caz să nu ne pierdem încrederea în omenescul fieresc fiinţelor ce sîntem. Supuşi raţiunii ce-o cunoaştem şi principilor diriguitoare. Să fim în stare şi într-o existenţă ştearsă să căutăm afirmarea binelui şi utilului, schimbîndu-ne de se poate din mersul vieţii înspre Necunoscut.
   Nebunul şi înţeleptul îs la fel de sînt exesivi şi intoleranţi, amîndoi au nevoi de moderaţiune de echilibru în existenţă. Pe nedrepţi EL i-o părăsit în nevoi lăsate nu de puţine ori cu păruieli şi sîngeroase confruntări. Pentru luminarea nedreptăţii, e nevoie de claritate în cele mai obscure şi încîlcite nevolnice înfăptuiri. Întunecimii de i se opune claritatea, cedarea neadevărului nu-i departe.
   Inconştientul e un depozitar ascuns de adevăruri şi curăţenia fiinţei, de se doreşte, de-l provoci şi respecţi faci minuni de îndreptare.
   Ne  îndepărtăm pe nedrept de EL, prin frica de Divinitate, misticul ne ţine la distanţă, Necunoscutul care-I EL pentru noi. De frică să-I ştim doar, e o greşeală, mai bine să ne împăcăm cu EL, conlucrînd înspre ce vrea EL. Nu se va putea cît ai bate din palme, apropierea de EL, dar cu răbdare şi interes crescînd, totul e posibil. E ceva avînd greutăţi în calea ce-o afli spre EL şi totuşi să nu te laşi, ci sperînd în mai bine cîndva. Şi EL încă te susţine oarecum, cine ştie ce va urma, orice-i posibil de te laşi în voia SA, de-i posibil însă.
   Din binele aflat e şi păcat să nu împărtăşeşti şi altora flămînzi de cunoaşerea în general şi de EL, de se poate zice şi mai în general. E o teribilă încercare, dar trebuie făcută şi cu interes crescînd înspre bine şi util.
   Moartea aşa cum e experimentată de nedreţii încă existenţi, e o greşeală, mai bine zis, o continuare a părăsirii noastre de către EL. Şi astfel cunoscînd o nouă etapă şi ultima din necazurile nedrepţilor noştri şi ai LUI.