2270.Că tot mereu nedreptatea se înfoaie

  Adevărul e mereu solemn, pentru cei ce simt, nu netrebnicii lumii. Și aL SĂU adevăr e și mai deosebit, dar încă necunoscut și îndepărtat de nedreptatea ce I se face și nouă.
  Că tot mereu nedreptatea se înfoaie, auzi homosexualii, bolnavii fuduli, vor drepturi de sănătoși!? Pedepsiții, care-I greșesc și i-au greșit, vor obligatoriu recunoaștere de bună purtare. Au și biserici, mai mare hazul de așa nătărăi în lumea asta depravată, în descompunere.
  Necuratul acela de isus, că-i un mort fără nici o putere Divină, i se încredințează mereu nedrepții lumii. Nu le ia nici nu le dă, ca orice mort inert, la atenții și spovedanii și alte bîlciuri pompoase. De mai mare rîsul de așa proști cu grămada. Și gură-cască cît vrei în lume. Dar oare cînd va veni EL, nu-l vor aștepta doar pe mort calare pe vreo cruce cu aripi?
  Și LUI cum nici acum 77 de ani nu I s-o dat atenția scontată SUS. De nu va lua măsuri mai deosebite se poate să se repete istoria cu nedrepții lumii. Și de azi și mai dihai ca cei de atunci, neobrăzații.

2044.Într-un fel sau altul LUI ne rapotăm

   Chiar și cei mai neîncrezători, recunosc că-I Ceva Undeva, Un Necunoscut Absolut. Ce parese ne conduce din umbră mereu și-ntr-un fel ori altul LUI ne raportăm. Dar EL vrea pe față, chiar de nu-L merităm a vedea și chiar nu ni se arată. Pe față să ne îndreptăm între oameni și să-L căutăm și cît se poate respecta pe neve. Să încercăm măcar, cît putem și vom fi încuviințați de EL, simțind adevărul SĂU.
   De ne îndoim de EL, avem probleme, ce ni-L confirmă că-I peste noi și să-L știm. Și de chiar ne înverșunăm din varii motive o putem încurca urît de tot pierind. Ratîndu-ne o viață ce putea și-n extremis salva, pentru a o afla așa cum se putea. Că EL ne poate lumina de ne imaginat, cunoscînd ce nici nu mai speram salvîndu-ne de vrem.
   Și nu ne vrea complicîndu-ne în reluări ale altora, ce nu ne reprezintă defel. Ci simplu fiecare, sincer în fața SA, cu vorbe directe, doar cu EL cum putem.

2013.Peste capetele noastre, că nu avem comunicare

   Că vrem să-L știm, ca ceva inexplicabil, necunoscut, misterios și așa-I EL. Și ține la aceste calificative, mai E și tare pe poziția programată în legătură cu noi și Pămîntul. Peste capetele noastre, că nu ne-am învrednicit să avem o punte de comunicare. Întreținută și curățată mereu de mizeria, ce-o cuprins majoritatea, ce se cred cu EL. Și-n realitate îs doar cu ei înșiși în minciuni hîde și ne duc de nas de mult tare.
   Sîntem la cheremul SĂU, de vrem ori nu, că minte să fim cum ne cere nu avem. De se va ivi cumva ocazia de a conlucra cu EL, e cea mai deosebită relație. Și de vom fi proști și n-ar fi pentru prima dată, s-o ratăm, o vom sfecli, dar poate nu?! Doar EL știe ce ne pregătește și cum în timp vom evolua și înspre ce?
   Și cred că ne vom reveni, mai cumințiți și nu-L vom mai renega, ca zi. Ci să-I dăm ce I se cuvine, cu scuzele de rigoare și-o comportare pe măsură. Adevărată cu bun-simț și bine între oameni, căutînd să-I facem pe plac, nu contra ca acuma.

1583.De regulă nu ne pasă și nu pricepem

  Ne dorim naturalul, esențialul cuprins de porniri simple, nefardate încă. Curate și să-L descoperim în ele, realizări cu stiluri străine civilizației. Dar ne deciși în aflarea SA, poate încă nedrepți și alte metehne, dar atrași de necunoscut. Că așa-I de cînd lumea asta nedreaptă LUI și nouă.
   Natura LUI, dată și nouă în cunoaștere, e mai puțin răbdătoare cu noi incorecții ei. De-i greșim, și-i firesc că nu ne preocupă decît nedreptatea și relele. O încasăm de nu ne vedem și cu urmări teribile nouă, de învățătură. De regulă nu ne pasă și nu pricepem mai nimic din ceea ce-L formează Totul SĂU.
   Încăpăținați, crezînd că-i bine și-L slujim, dar nu-L știm și îndreptați nu sîntem. Ci doar aburiți de nedreptatea lumii și-I greșim și-o încurcăm degeaba, ratîndu-ne viața. Pe altarul prostiei, necunoșterii adevărate a LUI. Se cuvine să fim așa drastici cînd îL știm corect și îndreptați. Fiind cu folos și sigur EL ne ajută la greu și nu pățim nimic.
   Deci să fiți siguri cînd aveți credință dreaptă LUI, nu vă atige nici un fir de păr nimeni. Și cu morala la îndemînă. De nu sînteți așa, nedreptatea vă duce în eroare și credeți în bazaconii ce vă costă mult chiar și viața.
   Aleșii SĂI în timp, au fost tot din rîndul oamenilor obișnuiți, dar care au avut o chemare. Da o chemare din partea SA, să-L afle și îndreptați, cum vrea EL și, și-au găsit calea spre EL.
   Să nu ne irosim degeaba pe Pămînt, trecători om fi dar nu oricum ci cu preocupări. De a ne creea chiar din nimic, să zicem, printr-o voință de autoîmbunătățire. Trăind ca și cum am fi ceea ce dorim a fi.
   Să nu ne limităm, că oricum e degeaba viața, fiind sub influiențe nefaste existenței. Ci să ne învingem împotrivirile, neființa ce ne tot dă ghes, că nu-i așa, de știm să fim cum trebuie. Adică îndreptați înspre EL și ceea ce dorește cu noi.
   Ajungînd neînfricați cu EL alăturea, prevăzători în bine și util vieții, cum trebuie între oameni. Fiind un tot unitar vieții date, trup și suflet în timp de ne despărțit în devenire, cum încă vom vedea.

1507.Moartea o continuare a părăsirii

   Să nu fim imparţiali cît cuprinde, ci să ne limităm a fi şi logici în atitudinea noastră. Trecînd timpul şi de nu ne vedem de ale noastre nevoi şi treburi înspre progresul dorit, se poate să-l ratăm. În orice caz să nu ne pierdem încrederea în omenescul fieresc fiinţelor ce sîntem. Supuşi raţiunii ce-o cunoaştem şi principilor diriguitoare. Să fim în stare şi într-o existenţă ştearsă să căutăm afirmarea binelui şi utilului, schimbîndu-ne de se poate din mersul vieţii înspre Necunoscut.
   Nebunul şi înţeleptul îs la fel de sînt exesivi şi intoleranţi, amîndoi au nevoi de moderaţiune de echilibru în existenţă. Pe nedrepţi EL i-o părăsit în nevoi lăsate nu de puţine ori cu păruieli şi sîngeroase confruntări. Pentru luminarea nedreptăţii, e nevoie de claritate în cele mai obscure şi încîlcite nevolnice înfăptuiri. Întunecimii de i se opune claritatea, cedarea neadevărului nu-i departe.
   Inconştientul e un depozitar ascuns de adevăruri şi curăţenia fiinţei, de se doreşte, de-l provoci şi respecţi faci minuni de îndreptare.
   Ne  îndepărtăm pe nedrept de EL, prin frica de Divinitate, misticul ne ţine la distanţă, Necunoscutul care-I EL pentru noi. De frică să-I ştim doar, e o greşeală, mai bine să ne împăcăm cu EL, conlucrînd înspre ce vrea EL. Nu se va putea cît ai bate din palme, apropierea de EL, dar cu răbdare şi interes crescînd, totul e posibil. E ceva avînd greutăţi în calea ce-o afli spre EL şi totuşi să nu te laşi, ci sperînd în mai bine cîndva. Şi EL încă te susţine oarecum, cine ştie ce va urma, orice-i posibil de te laşi în voia SA, de-i posibil însă.
   Din binele aflat e şi păcat să nu împărtăşeşti şi altora flămînzi de cunoaşerea în general şi de EL, de se poate zice şi mai în general. E o teribilă încercare, dar trebuie făcută şi cu interes crescînd înspre bine şi util.
   Moartea aşa cum e experimentată de nedreţii încă existenţi, e o greşeală, mai bine zis, o continuare a părăsirii noastre de către EL. Şi astfel cunoscînd o nouă etapă şi ultima din necazurile nedrepţilor noştri şi ai LUI.