3626...Cu timpul te afli în permanente nepregătiri

  Nu e adevărat că după ce-L afli, cumva și EL E în preajma ta, simțit și foarte deosebit. Aflîndu-te o vreme euforică, ce durează de nu-i știi limitele în timp și spațiu. Atîta de absorbit și nemaipomenit te simți, că nu mai știi de tine, noutatea te năucește. După care încep așezările pe noi metereze a noi construcții ce ești, crezi împlinit.
  Și nu-i, încă-i de luncu, de abia începutul învoirii tale și nu te mai lasă, cum ai mai fost. Lăsat o viață, cum o fost înainte și-naintea ta atîtea generații din neamul tău. Speranța SA în noi ce-L vom mulțumi de va fi să fie cum ne vrea EL pe noi. Sigur ne strunește prin cîte mijloace de SUS, primite jos, îndrumări ce se țin scai. Calea nu-i colea, ci necesită preocupare aflînd limitele în care te miști.
  Din vreme în vreme altele-s cerințele, înnoite și încercările diversificate de nu le mai știi. Cu timpul te afli în permanente nepregătiri, e bine să accepți cum ești de fapt singur între ceilalți nepricepuții LUI și ai noștri.

3112.Încă nu ne-am prins cum e cu viața și omul în relațiile cu EL și noi de ce, pentru ce? Mai avem de tras?

  Viața e un vis, ce ni-l dorim frumos, deosebit, încununat de succes și înălțare. Firescul e amara existență, nepriceperea de toate felurile, de a fi cum trebuie. Mereu în afara binelui pentru noi și ceilalți. Nici nu-l putem înfăptui deliberat, ni-i chin și răsfăț de rară candoare, oarecum nepotrivire. Înăcrită viață anapoda de ne cuprins în așa timpuri de pe o oarecare urmă nedefinită.
  Gîndirea dată cu spiritul din CER, să conviețuiască în mediul Pămîntului. Simt în trupul material, animalic, atracția amețitor de tare a vieții. La alt nivel mult superior, de ne contestat naturii vii și ea, dar neputincioasă în raport cu omenirea. De la care și așteptările-s deosebite și încă ne fructificate pe de-a-ntregul corect. Înstrăinată de EL, o vreme îndepărtată după o apropiere prea timpurie nepricepută.
  Nu de mult, iar e curtat omul de SUS, doar o avea mintea de pe urmă a românului. Încă nu ne-am prins cum e cu viața și omul în relațiile cu EL și noi de ce, pentru ce? Avem de tras, pînă cînd și ce va fi? Minte cum vom căpăta, dacă așa nu-i chip?!

2270.Că tot mereu nedreptatea se înfoaie

  Adevărul e mereu solemn, pentru cei ce simt, nu netrebnicii lumii. Și aL SĂU adevăr e și mai deosebit, dar încă necunoscut și îndepărtat de nedreptatea ce I se face și nouă.
  Că tot mereu nedreptatea se înfoaie, auzi homosexualii, bolnavii fuduli, vor drepturi de sănătoși!? Pedepsiții, care-I greșesc și i-au greșit, vor obligatoriu recunoaștere de bună purtare. Au și biserici, mai mare hazul de așa nătărăi în lumea asta depravată, în descompunere.
  Necuratul acela de isus, că-i un mort fără nici o putere Divină, i se încredințează mereu nedrepții lumii. Nu le ia nici nu le dă, ca orice mort inert, la atenții și spovedanii și alte bîlciuri pompoase. De mai mare rîsul de așa proști cu grămada. Și gură-cască cît vrei în lume. Dar oare cînd va veni EL, nu-l vor aștepta doar pe mort calare pe vreo cruce cu aripi?
  Și LUI cum nici acum 77 de ani nu I s-o dat atenția scontată SUS. De nu va lua măsuri mai deosebite se poate să se repete istoria cu nedrepții lumii. Și de azi și mai dihai ca cei de atunci, neobrăzații.