1507.Moartea o continuare a părăsirii

   Să nu fim imparţiali cît cuprinde, ci să ne limităm a fi şi logici în atitudinea noastră. Trecînd timpul şi de nu ne vedem de ale noastre nevoi şi treburi înspre progresul dorit, se poate să-l ratăm. În orice caz să nu ne pierdem încrederea în omenescul fieresc fiinţelor ce sîntem. Supuşi raţiunii ce-o cunoaştem şi principilor diriguitoare. Să fim în stare şi într-o existenţă ştearsă să căutăm afirmarea binelui şi utilului, schimbîndu-ne de se poate din mersul vieţii înspre Necunoscut.
   Nebunul şi înţeleptul îs la fel de sînt exesivi şi intoleranţi, amîndoi au nevoi de moderaţiune de echilibru în existenţă. Pe nedrepţi EL i-o părăsit în nevoi lăsate nu de puţine ori cu păruieli şi sîngeroase confruntări. Pentru luminarea nedreptăţii, e nevoie de claritate în cele mai obscure şi încîlcite nevolnice înfăptuiri. Întunecimii de i se opune claritatea, cedarea neadevărului nu-i departe.
   Inconştientul e un depozitar ascuns de adevăruri şi curăţenia fiinţei, de se doreşte, de-l provoci şi respecţi faci minuni de îndreptare.
   Ne  îndepărtăm pe nedrept de EL, prin frica de Divinitate, misticul ne ţine la distanţă, Necunoscutul care-I EL pentru noi. De frică să-I ştim doar, e o greşeală, mai bine să ne împăcăm cu EL, conlucrînd înspre ce vrea EL. Nu se va putea cît ai bate din palme, apropierea de EL, dar cu răbdare şi interes crescînd, totul e posibil. E ceva avînd greutăţi în calea ce-o afli spre EL şi totuşi să nu te laşi, ci sperînd în mai bine cîndva. Şi EL încă te susţine oarecum, cine ştie ce va urma, orice-i posibil de te laşi în voia SA, de-i posibil însă.
   Din binele aflat e şi păcat să nu împărtăşeşti şi altora flămînzi de cunoaşerea în general şi de EL, de se poate zice şi mai în general. E o teribilă încercare, dar trebuie făcută şi cu interes crescînd înspre bine şi util.
   Moartea aşa cum e experimentată de nedreţii încă existenţi, e o greşeală, mai bine zis, o continuare a părăsirii noastre de către EL. Şi astfel cunoscînd o nouă etapă şi ultima din necazurile nedrepţilor noştri şi ai LUI.

1372.Zidit ori dărîmat înaintaşii

   Furăm bucuria pe seama altora şi chiar fericirea ne-o întemeiem în dauna străinilor de noi şi familia noastră. Şi părăsiţi vom fi, plătind cînd ne vine rîndul, de regulă cînd ni-i lumea mai dragă. Ca să ne învăţăm minte că nu-i de glumit cu dorinţele LUI, pentru noi şi trebuie îndeplinite. Moralizaţi între oameni să fim şi să-L ştim cine E cu Adevărat. Şi chiar de prin pedepsirea unui netrebnic, ne bucurăm de unele şi altele, nu-i corect şi să ne revenim ca mai înainte, sărac şi curat, că altfel e bai mare. Şi pedepsele să le lăsăm numai LUI, cînd ne părăseşte din vina noastră şi suferim.
   Adevărul SĂU răspîmdeşte o lumină ce no ştim în lume, ci-i dosită de nedrepţii lumii. De altfel nu I s-ar putea rezista, dominîndu-ne şi ar fi altă viaţă pe Pămînt.
   Cînd avem credinţă în EL, sîntem apăraţi dar şi expuşi, ne ştiu toţi. Trebuie să-L urmăm înspre îndreptare cerută SUS, pentru a nu ne face de rîs, fiind neputincioşi.
   Progresul e o treabă dinainte cunoscută, trasată, ce noi n-o sesizăm, dar în timp ceva tot pricepem. Şi părăsiţi fiind şi intrăm la grele nevoi, nu trebuie să fim nepăsători ci implicaţi în îndreptarea cerută. Pe loc să ne mobilizăm în schimbarea cerută şi să nu mai dăm înapoi cît vom exista, de se poate.
   Să nu-L învinuim că nu ştie ce face, că unii plătesc amarnic şi nu au păşit încă în viaţă, deci consideraţi nevinovaţi între noi oamenii. Nu-i aşa, eşti reprezentantul a tot ce-o zidit ori dărîmat înaintaşii tăi pînă la tine. Şi-n continuare cît exişti răspunzi de urmaşii tăi, înspre îndreptarea lor corectă.
   Să căutăm în orice condiţii ni se dau să ne îndreptăm şi să-L ştim corect. Să nu pretindem cine ştie ce înlesniri, ci să ni le creem şi să nu fim tare pretenţioşi. Împrejurările pot fi neprielnice doar rataţilor, ce aşteaptă totul de-a gata, restul să ne preocupăm fără zăbavă.
   Ni se pun în faţă examene ce trebuie promovate în viaţă şi chiar de un timp ni-i neclară existenţa, încetul ne dezmeticim şi nici EL nu ne mai lasă la întîmplare şi-L aflăm şi îndreptaţi, vedem o altă viaţă, contribuind şi noi la ea cum putem.

Camaraderia

   Camaraderia e un examen , pe care omul modern, cibernetizat, civilizat trebuie să-l dea pentru a putea merge mai departe în era cosmică.
   Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
   Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
   Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
   Deci o schimbare de 180  grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
   Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
   Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
   Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
   Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.