Indecenţa

   O formă revoluţionară acră ce revine din cînd în cînd ca şi moda, ce încearcă oarecum să spună lucrurilor pe numele , pe porecla lor de cartier rău famat, un început cu rolul de a demobiliza binele, frumosul , firescul şi de a construi răul, urîtul, animalicul în revenirea începuturilor umanităţii primitive, deşănţate, anarhice, dezlînate, mizerabile, confuze deranjante în generalul anormal.
   "Au dreptul de reşedinţă şi celelalte asamblări: deformate, urîte, absurde...stridenţa, coşmarul şi nonsensul sînt cele trei entităţi alcătuitoare ale noului slogan...tendinţe anti-estetice au mai existat, şi nu odată în trecut, inventarul şi cercetarea nu pot fi decît operaţii prealabile: după aceea, dacă va fi să se creeze ceva, va trebui să le urmeze selectarea şi organizarea"(N.Steinhardt).
   Ce-şi face loc tot mai mult între excesele noi ale unor vîrfuri de exprimare aşa zise moderne, dar neexpuse încă adoptate de masele largi, ci ca excentricităţi, noutăţi, curiozităţi, unicate şi repede uitate, pentru că-s anormale, inumane, ci mecanice, animalice, porniri de moment, din curiozitatea omului de a fi şocant, sînt luaţi în seamă de cei needucaţi, imorali, de mase, mulţimi haotice, sălbăticite , anarhice, inculte.
   Găsind ceva ce nu-i frumos, ce nu-i organic, ci distractiv, nevial, fără perspectivă, ceva mort, ceva urît dar nu ştiu de ce interesant pentru unii, ce păreau culţi, i-o fi atras nemernicia, ceva în inconştientul colectiv, hîd, imoral, căutarea cu orice chip a noului, numai nou să fie, aşa la hurtă, ca la balamuc.
   E o lipsă de organizare spirituală intimă, firească, adevărată, ce permite orice, şi oricui să iasă în faţă nemeritat, ci de conjunctură, bezmetică, la dezmăţ ce dezmembrează întregul, curatul, spiritul înălţător, şi ne coboară spre tenebre, inumane, impure, urîte, rele, ori ne evaluiază intim, punîndu-ne în faţa unor aşa zise curente bolnave, ce ignoră normalul uman.
   În altă ordine de idei şi Leonhard Euler a avut încercări în formula simplă a calculării tuturor numerelor prime, venind în sprijinul idei de totală deschidere faţă de orice nou, din prezentul, de asemeni urmîndul pe Arthur Stanley Eddington în mitul inventarului general al tuturor particulelor din univers.
   Prin apariţia tot mai insistentă a neputinţei fireşti, cum nu vrea EL, a anormalului, caraghiosului, viciului extrem care intim omagiază virtutea, înălţătorul, spiritul, dar nu poate e imoral, spurcat, şi trebuie ajutat obligat, îndreptat, înjosit, trezit, acolo unde la adus animalitatea înăscută nefiresc, needucată încă din familii pedepsite, dar acum a venit timpul să nu ne mai urîţescă fiinţa noastră greu încercată.
   Deci la coerciţie cu homo şi toţi deviaţii de orice fel, ordinarii închipuiţi ca excepţii, pentru că nu-s excepţii ci prostii reale, animale printre noi normali ce ne infectează spiritualitatea dată de EL, şi EL va interveni brutal de nu ne curăţim singuri de gunoaiele momentului, să le educăm şi curăţa-învăţa, prin orice mijloc, EL nu ne va ierta de ne mai complacem cancerului social ce-i şi cam obraznic şi găunos fudul, cam peste tot în lume, şi mai vreau şi drepturi egale cu acei fraieri ce le dau, încălcînd legile LUI.

Precauţia

   Gilbert Keith Chesterton : "păcatul nu este că maşinile sînt mecanice, păcatul este că oamenii sint coducătorii ; nenorocirea nu este că oamenii iubesc maşinile, nenorocirea vine din faptul că oamenii iubesc prea puţin  maşinile" Adică nu le apreciază destul de corect, şi cu precauţie conduse.
   Şi sînt inconştienţi de forţa lor distructivă, haotică cînd sînt conduse iresponsabil, neatent, beţi de viteză, şi ne cunoscători ai sinelui lor în raport cu maşinile lor.
   Omul la conducerea unei maşinii se poate transforma într-o fiară incontrolabilă, ajungîndu-se uneori nefiresc de rău, educaţia, şi legi aspre, precum şi implicarea LUI prin conştientizarea omului despre normalitatea existenţială, deci o asigurare la EL şi la ADAS.
   Crezi că EL ţi-a dat viaţă şi te-a lăsat să evoluiezi bătîndu-ţi joc de tine, creaţi SA, El te bate înainte de a face prostii, şi după ce ai făcut-o lată te mai bate dar şi mai tare, pentru că nu ai ţinut cont de avertizarea dată.
    Nepricepuţi, nedrepţi, nefireşti, încăpăţinaţi, buieci pe cheltuiala LUI, inconştienţi, măcar conştiinţă să aveţi, că-I sînteţi datori vînduţi, măcar acum în al 12-lea ceas.

Camaraderia

   Camaraderia e un examen , pe care omul modern, cibernetizat, civilizat trebuie să-l dea pentru a putea merge mai departe în era cosmică.
   Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
   Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
   Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
   Deci o schimbare de 180  grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
   Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
   Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
   Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
   Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.