1504.Tolerant cu nedreptatea

   Fiecare avem o parte inferioară în noi, societatea aceea care învinge inerţia nedreaptă şi împinge pe fiecare să se îndrepte. Şi nu autoadmiraţia mulţimilor, ce-s cum sînt, controlabile prin idealuri înalte, ori te tîrîie în noroi. Şi noi de nu-i societatea capabilă de îndreptare, noi înşine ne putem lua la trîntă cu nemernicia din noi şi de oriunde. Cu noi e cea mai agresivă confuntare, dezechilibrată-n dauna binelui şi-n priinţă răului şi urîtului.
   Printr-o hotărîre drastică, fermă şi clară ţinîndu-ne de ea cu curaj, se poate îndreptarea. Nu deodată ci-n timp cu multă răbdare şi tenacitate, să-ţi repeţi că nu te dai şi progresezi cum poţi dar nu te laşi. Şi totul e aiurea de fire slabă eşti şi îndărătnică cît vrei, de nu-I de partea ta sprijinindu-te, poţi cădea îndărăt. Şi EL şi tu e un cuplu pe un front comun îndreptării tale, ascultător să fii şi interesat în bine şi util schimbării. Că şi aşa-i destul de dificil, de nu eşti cum trebuie, rateul te va domina şi viaţa-ţi va reveni cenuşie şi rea.
    În existenţă de societatea-i corectă civilizată, asigurînd drepturi şi libertăţi (la integrare, la liberă circulaţie, la proprietate, la muncă, de a contracta şi aţi exprima liber gîndul). E o încercare îndreptarea ta, că trebuie să fii mai bun ca ea. Schimbarea-i spre edificare de-L ştim corect îndreptaţi şi spre respectu-I să tindem, cît ne îngăduie EL, de merităm. Să căutăm să merităm cît mai mult înspre ceea ce nu ştim, ca să ne edificăn în aflarea noastră şi a LUI.
   EL pe plan local o tranşat oarecum credinţa limitată la ce-i în religiile consacrate, îndreptaţi să fim cum ne pretinde, înainte de toate. Şi ulterior prin Arsenie Boca, o transmis că-n vremurile astea nedrepte-i mai de folos VT decît NT. NT (Noul Testament) e tolerant cu nedreptatea, chiar de-n ziceri e tare-n clanţă, nu are tărie ci doar praf. VT(Vechiul Testament), chiar de-i depăşit în multe, e mai de folos nouă azi ce-i sîntem tributari şi unei spiritualităţi în slăbire.
    Şi îndepărtîndu-ne de Bază, edificiul societăţii se clatină, în ruină-i existenţa sub părăsire şi suferinţe şi prematură moarte. Deci să ne mai întrămăm cu EL ştiindu-L corect măcar.

Indecenţa

   O formă revoluţionară acră ce revine din cînd în cînd ca şi moda, ce încearcă oarecum să spună lucrurilor pe numele , pe porecla lor de cartier rău famat, un început cu rolul de a demobiliza binele, frumosul , firescul şi de a construi răul, urîtul, animalicul în revenirea începuturilor umanităţii primitive, deşănţate, anarhice, dezlînate, mizerabile, confuze deranjante în generalul anormal.
   "Au dreptul de reşedinţă şi celelalte asamblări: deformate, urîte, absurde...stridenţa, coşmarul şi nonsensul sînt cele trei entităţi alcătuitoare ale noului slogan...tendinţe anti-estetice au mai existat, şi nu odată în trecut, inventarul şi cercetarea nu pot fi decît operaţii prealabile: după aceea, dacă va fi să se creeze ceva, va trebui să le urmeze selectarea şi organizarea"(N.Steinhardt).
   Ce-şi face loc tot mai mult între excesele noi ale unor vîrfuri de exprimare aşa zise moderne, dar neexpuse încă adoptate de masele largi, ci ca excentricităţi, noutăţi, curiozităţi, unicate şi repede uitate, pentru că-s anormale, inumane, ci mecanice, animalice, porniri de moment, din curiozitatea omului de a fi şocant, sînt luaţi în seamă de cei needucaţi, imorali, de mase, mulţimi haotice, sălbăticite , anarhice, inculte.
   Găsind ceva ce nu-i frumos, ce nu-i organic, ci distractiv, nevial, fără perspectivă, ceva mort, ceva urît dar nu ştiu de ce interesant pentru unii, ce păreau culţi, i-o fi atras nemernicia, ceva în inconştientul colectiv, hîd, imoral, căutarea cu orice chip a noului, numai nou să fie, aşa la hurtă, ca la balamuc.
   E o lipsă de organizare spirituală intimă, firească, adevărată, ce permite orice, şi oricui să iasă în faţă nemeritat, ci de conjunctură, bezmetică, la dezmăţ ce dezmembrează întregul, curatul, spiritul înălţător, şi ne coboară spre tenebre, inumane, impure, urîte, rele, ori ne evaluiază intim, punîndu-ne în faţa unor aşa zise curente bolnave, ce ignoră normalul uman.
   În altă ordine de idei şi Leonhard Euler a avut încercări în formula simplă a calculării tuturor numerelor prime, venind în sprijinul idei de totală deschidere faţă de orice nou, din prezentul, de asemeni urmîndul pe Arthur Stanley Eddington în mitul inventarului general al tuturor particulelor din univers.
   Prin apariţia tot mai insistentă a neputinţei fireşti, cum nu vrea EL, a anormalului, caraghiosului, viciului extrem care intim omagiază virtutea, înălţătorul, spiritul, dar nu poate e imoral, spurcat, şi trebuie ajutat obligat, îndreptat, înjosit, trezit, acolo unde la adus animalitatea înăscută nefiresc, needucată încă din familii pedepsite, dar acum a venit timpul să nu ne mai urîţescă fiinţa noastră greu încercată.
   Deci la coerciţie cu homo şi toţi deviaţii de orice fel, ordinarii închipuiţi ca excepţii, pentru că nu-s excepţii ci prostii reale, animale printre noi normali ce ne infectează spiritualitatea dată de EL, şi EL va interveni brutal de nu ne curăţim singuri de gunoaiele momentului, să le educăm şi curăţa-învăţa, prin orice mijloc, EL nu ne va ierta de ne mai complacem cancerului social ce-i şi cam obraznic şi găunos fudul, cam peste tot în lume, şi mai vreau şi drepturi egale cu acei fraieri ce le dau, încălcînd legile LUI.