1368.EL, iar îi stinghereşte

   Se zice că opusul greşelii e libertatea nu virtutea, sîntem liberi a ne croi după bunul plac existenţa. Şi se impune să ne îngrijim de curăţenia bunului-simţ, a dărniciei şi dreptăţii ce ne însoţeşte, neadmiţînd erori de la bine şi util. De-L avem şi pe EL în gînd a-I fi de folos oarecum, cît putem, e şi mai ok. Şi vom fi răsplătiţi îndeobşte pe măsură şi neaşteptat de bine şi a lor noştri. Dar să-I fim un sprijin cît mai obişnuit şi nu episodic. Cum s-ar zice de nădejde în toate cîte convii cu EL, la un moment dat.
   Ne sînt de folos şi toate ce-s de ajutor în viaţă, cu îngăduinţa LUI existente pe Pămînt, mai naturale ori artificiale, croite de om. De-L ştim şi îndreptaţi, ni se cuvin mai multe într-o existenţă oarecare, folosindu-ne de multe şi mărunte. Dar nu-L observăm ori ne luăm după nedeptăţi LUI, ne sînt majoritatea din lume nefolositoare, chiar de le abordăm cu încredere, cîndva de folos. Ne vine rîndul la aşteptările SALE, să nu I le ignorăm şi să ne revenim în fire, cum vrea EL, ca s-o ducem cu a noştri bine, adica normal.
   Şi-n cazul părăsirii de către EL şi dînd de greutăţi, de ne comportăm corect faţă de EL, ne priesc îndreptările necesare unei existenţe normale. De nu, nu şi cu tot arsenalul de abordări benefice în alte cazuri, la noi nu-şi fac efectul dorit, ş-o sfeclim.
   Într-adevăr fiind cu EL, ai mai multe îndatoriri, dar şi multe necazuri ce le au ceilalţi, tu nu le ai şi nici ai tăi. Fiind părăsit de EL, multe nu ţi se îndeplinesc din năzuinţe, munceşti fără spor şi mai ai şi alte eşecuri neaşteptate. Ce te îmboldesc doar, doar îL vei înţelege cu folos, îndreptîndu-te.
  Se zice că nu-ţi bagă-n traisă, ba-ţi bagă, de ştii să te comporţi corect faţă de cum vrea EL, de îndreptat. Da, nedrepţii care cu a lor nedrepte religii îs cu traista-n băţ degeaba tot goală, că-I refuză LUI drepturile milenare. În dauna unor necuraţi, zei falşi, ca şi ei de falşi, oameni vii cu numele, dar neputincioşi şi părăsiţi la greu.
   Sînt atei şi atei, uni-L caută mereu şi nu-s mulţumiţi de ce găsesc prin lume şi se astîmpără un timp, pînă cînd EL, iar îi stinghereşte, doar, doar le vine mintea la cap, de nu iar trec în letagie spirituală. Şi de-s moralizaţi nici n-o duc rău deloc. Ci mult mai bine decît numeroşi nedrepţi foarte religioşi pe nedrept. Poate şi mai rău de-s şi imorali.

Binele

   Facerea binelui e ceva greu uneori, nefiind obişnuit decît cu acţiuni nedrepte în lumescul acest al nostru dezordonat, egoist, nedrept, şi e singurul mod de a ne apropia de EL cumva, întrucît în sistemul ăsta închis în care convieţuim noi oamenii nu sîntem capabili corect să ne apreciem gîndirea, vorbele şi faptele noastre, ci numai EL ne poate nota imparţial, corect, promovîndu-ne.
   Conştiinţa făptuirii binelui e ceva ce se-nvaţă, prin moralizare, credinţă, şi e ceva ce nu e chiar de calitatea facerii de bine din instinct, firesc din obişnuinţa oamenilor bine crescuţi, moralizaţi de mici în familii deosebite de cu bun simţ, morale ori cu credinţă adevărată, cu frica LUI Dumnezeu.
    "Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu sîntem copii curaţi, nu sîntem sfinţi. Dar  nici nu sîntem hodoronc-tronc - nişte nemernici, adică nişte impostori ai binelui. Sfinţii sînt limita. După ei vin eroii şi seniorii şi-n urmă iată şotîcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gîfîitori, care nici ei nu-s de lepădat"(Nicolae Steinhardt).

Urma scapă turma

    Se-ntîmplă în viaţă şi căderi, şi urîţenii, şi chiar rele mai ales la tinereţe, dar dacă ulterior îţi tragi pe seamă, şi regreţi, cauţi să te îndrepţi, şi chiar să mai îndrepţi ce se mai poate, cum se mai poate, de se mai poate, obţii realizări bune, năzuieşti spre bine şi frumos, corect, adevărat  în gînduri, vorbe şi mai ales cu fapte lăudabile în bine, îs acţiuni demne de luat în seamă şi categorisit corespunzător acelor vîrfuri corecte.
    De regulă între oameni bunele nu se pune, ci numai relele îs ţinute mult minte, şi uneori dospesc, se umflă şi fac pui, mai ceva ca iniţialele veşti rele, e bine să le mai uităm că ne fac numai rău ţinerile de minte răutăţi, da , e drept, au fost făcute mai demult, dar şi EL iartă, ar trebui uitate şi să ne liniştim, şi de s-a îndreptat insul în bine, asta-i de ţinut minte şi mai ales de făcut şi noi tot numai bine.
   Nu umbrele vechi ce nu mai fac rău la nimeni ci faptele înălţătoare se pun şi trebuie să ne scoată din griul, cenuşiul vieţii asteia lumeşti aşa de şterse spiritual şi dezlînate şi să ne dea adevărata valuare a insului devenit om adevărat demn de urmat, nu oricum ci la locul cuvenit după gîndurile, vorbele şi faptele sale.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Oricare dintre noi a cunoscut în cursul vieţii lui momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar totuşi, nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după momentele în care am fost în stare să ne înălţăm la o potenţă spirituală ridicată".

Indecenţa

   O formă revoluţionară acră ce revine din cînd în cînd ca şi moda, ce încearcă oarecum să spună lucrurilor pe numele , pe porecla lor de cartier rău famat, un început cu rolul de a demobiliza binele, frumosul , firescul şi de a construi răul, urîtul, animalicul în revenirea începuturilor umanităţii primitive, deşănţate, anarhice, dezlînate, mizerabile, confuze deranjante în generalul anormal.
   "Au dreptul de reşedinţă şi celelalte asamblări: deformate, urîte, absurde...stridenţa, coşmarul şi nonsensul sînt cele trei entităţi alcătuitoare ale noului slogan...tendinţe anti-estetice au mai existat, şi nu odată în trecut, inventarul şi cercetarea nu pot fi decît operaţii prealabile: după aceea, dacă va fi să se creeze ceva, va trebui să le urmeze selectarea şi organizarea"(N.Steinhardt).
   Ce-şi face loc tot mai mult între excesele noi ale unor vîrfuri de exprimare aşa zise moderne, dar neexpuse încă adoptate de masele largi, ci ca excentricităţi, noutăţi, curiozităţi, unicate şi repede uitate, pentru că-s anormale, inumane, ci mecanice, animalice, porniri de moment, din curiozitatea omului de a fi şocant, sînt luaţi în seamă de cei needucaţi, imorali, de mase, mulţimi haotice, sălbăticite , anarhice, inculte.
   Găsind ceva ce nu-i frumos, ce nu-i organic, ci distractiv, nevial, fără perspectivă, ceva mort, ceva urît dar nu ştiu de ce interesant pentru unii, ce păreau culţi, i-o fi atras nemernicia, ceva în inconştientul colectiv, hîd, imoral, căutarea cu orice chip a noului, numai nou să fie, aşa la hurtă, ca la balamuc.
   E o lipsă de organizare spirituală intimă, firească, adevărată, ce permite orice, şi oricui să iasă în faţă nemeritat, ci de conjunctură, bezmetică, la dezmăţ ce dezmembrează întregul, curatul, spiritul înălţător, şi ne coboară spre tenebre, inumane, impure, urîte, rele, ori ne evaluiază intim, punîndu-ne în faţa unor aşa zise curente bolnave, ce ignoră normalul uman.
   În altă ordine de idei şi Leonhard Euler a avut încercări în formula simplă a calculării tuturor numerelor prime, venind în sprijinul idei de totală deschidere faţă de orice nou, din prezentul, de asemeni urmîndul pe Arthur Stanley Eddington în mitul inventarului general al tuturor particulelor din univers.
   Prin apariţia tot mai insistentă a neputinţei fireşti, cum nu vrea EL, a anormalului, caraghiosului, viciului extrem care intim omagiază virtutea, înălţătorul, spiritul, dar nu poate e imoral, spurcat, şi trebuie ajutat obligat, îndreptat, înjosit, trezit, acolo unde la adus animalitatea înăscută nefiresc, needucată încă din familii pedepsite, dar acum a venit timpul să nu ne mai urîţescă fiinţa noastră greu încercată.
   Deci la coerciţie cu homo şi toţi deviaţii de orice fel, ordinarii închipuiţi ca excepţii, pentru că nu-s excepţii ci prostii reale, animale printre noi normali ce ne infectează spiritualitatea dată de EL, şi EL va interveni brutal de nu ne curăţim singuri de gunoaiele momentului, să le educăm şi curăţa-învăţa, prin orice mijloc, EL nu ne va ierta de ne mai complacem cancerului social ce-i şi cam obraznic şi găunos fudul, cam peste tot în lume, şi mai vreau şi drepturi egale cu acei fraieri ce le dau, încălcînd legile LUI.

Nedoritul din tine

   Da, e o trezire urîtă dar adevărată, un nedorit şi neştiut duş rece, cînd afli primadată conştient de subconştientul tău, de regulă într-o situaţie limită, ori în procesul credinţei adevărate, pentru că EL ţi-l arată în toată nerozia lui.
   Subconştientul cînd nu-l struneşti te surprinde fiind în ofsaidul vieţii fireşti, te cruceşti cît e de inventiv în rele şi urîţenii, îţi împuie capul cu bazaconii de nu-l supraveghezi din scurt toată viaţa, de nu vrea EL, să te ajute cumva că poate  de meriţi, ori ai un anume statut.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Nu, nu-i prinde bine omului să se cunoscă pe sine". Cunoaştera ta, îţi dezvăluie subconştientul în toată puterea  mistificatoare, minciunoasă a o parte din fiinţa ta, ce de nu ştii mai permanent să-i faci faţă te poate conduce spre  partea întunecată a existenţei noastre fireşti, prudenţă, te faci că nu pricepi inboldurile desluşit negative.
   Stăpînirea de sine, o veşnică luptă cu stihiile subconştientului, e greu dar se poate să trăieşti  în continuare cu frica-n sîn, pentru că te poate lucra pe la spate, eu am trăit o astfel de experienţă nedorită, crezînd că-I lucrarea LUI să mă-ncerce, m-am lămurit cu greu ulterior.
   Pe lîngă frontul vieţuirii fireşti, cu luptele sale, mai e frontul din umbră cu subcontientului fiinţei tale, năbădăios, incorect, duplicitar, laş, superficial, răzbunător, nefiresc, uneori nedrept, uşuratic, nu te reprezintă şi totuşi e din tine ca o luptă internă.

nedreptate

   Fericit prin nefericirea altuia, e o mare greşeală în lumea oamenilor de cînd e lumea, specifică celor needucaţi, neînfrînaţi, nemernicilor, şmecherilor, profitorilor, hoţilor, în general a nedrepţilor de toate categoriile existenţi în omenirea asta decăzută.
   "Oricine are dreptul la fericire, dar nu pe seama şi socoteala altuia"(Feodor Mihailovici Dostoievski ),"de unde rezultă osîndirea tuturor formelor parazitare ale fericirii : crima, furtul, adulterul, calomnia, delaţiunea-toate exploatatoare ale drepturilor altui ins" (N.Steinhardt).
   Şi cînd vă gîndiţi ca acest urît fenomen nu era întîlnit în comportarea firească a poporului român, e plină azi mass media de asemenea exemple neroade, şi au curaj nemernicii să nu recunoască adevărata faţă a lor, am ajuns de batjocura lumii cu asemenea jalnice exemple încă şi în fruntea ţării !?....
  

Mai clar ILC şi noi

   Cumva ILCaragiale ne-a arătat mizeria ce e posibil să ne invadeze societatea încă de atunci, "considerat ca un bun cunoscător al unei lumi pe care a reuşit s-o redea într-un fel incisiv , dar opera lui e socotită ca sortită pieirii rapide pentru că e legată de o fază foarte trecătoare a societăţii româneşti şi nu se adresează niciunuia din elementele mai curate ale sufletului omenesc veşnic şi universal"(N.Steihardt)
    Şi n-am înţeles încă nici noi şi nici Steinhardt atuci, şi am asistat inconştienţi, mă refer la marele centre universitare, culturale, raţionale ale ţării, care trebuiau să menţină bastionul bunului-simţ românesc ridicat, nu să-l lase din mînă să cadă în mocirla actuală.
    Buna- cuviinţă rămânească, de cînd ne ştim, şi ne ştiau şi alţi, ne-am stricat-o cam peste tot, mai ales  la vîrful ţării noastre, cîndva mai bună, asta-i foarte grav, trebuie urgent, dar urgent să ne curăţăm, ca şi peştele de la cap
să înlăturăm noroiul, puroiul ce a înbîcsit conducerea ţării .
    Imediat să ne mobilizăm, să nu mai asistăm ca nişte paparude la spectacolul mizerabil ce ni-l oferă pe rînd conducerea aşa zisă a ţării de cîţva ani buni, pierduţi din vina lor, să nu-i mai votăm deloc pe nici unul, niciodată, pînă nu apare ceva demn, curat, adevărat,.cu bun-simţ românes, nu nedreptatea asta pusă pe huzur, şi bătaie de joc de tot cei drept.
   Se miră lumea de cum a ajuns România, în cei 21 de ani de dezordine şi dezmăţ tutelată de incopetenţa cu fason şi obrăznicie din ce în ce mai de ne oprit, avem încă timp să ne trezim cam tîrziu dar asta e.
   De ce e totuşi e admirată opera lui ILCaragiale încă, ne lămureşte Benedict Spinoza :"Lumina raţiunii se luminează pe ea însăşi şi lumunează în acelaşi timp şi greşala", şi N. Steihardt ne lămureşte definitiv: "exagerat, simplist şi semidoct în care mahalaua sau provincia înţelegeau la noi la sfîrşitul sec.XIX ideile fundamentale ale revoluţiei franceze păstrează, totuşi, ceva din măreţia lor", acele fundamente şînt ."egalitate, fraternitate, libertate ori moarte", da azi ele-s ciuntite de barbarii inculţi de pretutindeni, după interes.
   Eugen Lovinescu spune despre eroi lui ILCaragiale :"cioburi de oglindă, strîmbe şi murdare, în care se aruncă o rază de lumină curată. Deci -ideile timpului- sînt curate şi luminoase. Ele merg direct la spectator şi-l captivează, peste capul personajelor josnice. Contactul acesta direct şi permanent între public şi ideile mari ale omenirii  dovedesc că acestea din urmă sînt un izvor nesecat de farmec, de farmec atît de uman şi intens, încît pot, dincolo de alegeri măsluite, de bătrîni încornoraţi şi prefecţi abuzivi, de funcţionari servili şi discursuri electorale caraghioase, de intrigi amoroase sordide şi şantaje politice, cuceri inimile spectatorilor şi chiar, ceea ce nu e uşor, înlăcrima ochi atît de seci ai intelectualilor".
   Chiar de nu vei găsi după cum spune E.Lovinescu :"un apus de soare, un foşnet de pădure, un murmur de izvoare... E adevărat. Ce-are a face ! Metodele nu interesează, doar efectul". Şi trezirea noastră va fi amarnică pentru profitorii de azi, justiţie nu cacealma !