sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Precauţia

   Gilbert Keith Chesterton : "păcatul nu este că maşinile sînt mecanice, păcatul este că oamenii sint coducătorii ; nenorocirea nu este că oamenii iubesc maşinile, nenorocirea vine din faptul că oamenii iubesc prea puţin  maşinile" Adică nu le apreciază destul de corect, şi cu precauţie conduse.
   Şi sînt inconştienţi de forţa lor distructivă, haotică cînd sînt conduse iresponsabil, neatent, beţi de viteză, şi ne cunoscători ai sinelui lor în raport cu maşinile lor.
   Omul la conducerea unei maşinii se poate transforma într-o fiară incontrolabilă, ajungîndu-se uneori nefiresc de rău, educaţia, şi legi aspre, precum şi implicarea LUI prin conştientizarea omului despre normalitatea existenţială, deci o asigurare la EL şi la ADAS.
   Crezi că EL ţi-a dat viaţă şi te-a lăsat să evoluiezi bătîndu-ţi joc de tine, creaţi SA, El te bate înainte de a face prostii, şi după ce ai făcut-o lată te mai bate dar şi mai tare, pentru că nu ai ţinut cont de avertizarea dată.
    Nepricepuţi, nedrepţi, nefireşti, încăpăţinaţi, buieci pe cheltuiala LUI, inconştienţi, măcar conştiinţă să aveţi, că-I sînteţi datori vînduţi, măcar acum în al 12-lea ceas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu