Azi am trecut pe la nişte apropiaţi, cu treburi şi am constatat că încă e foarte multă lume neinformată. În privinţa SA, se miră cînd le zici că nu au citit începutul de la Apocalipsa lui Ioan, în care se zice clar despre Satana. Că acele scrieri îs după o închipuire ce va fi cîndva şi nu s-o petrecut încă. Poate în altă eră a Pămîntului. cine ştie cînd? Deci se miră cînd află că-i slujitor şi acuma-n CER alăturea de Divinitate, Satana, ca fiu al SĂU, cu drepturi depline. Şi ceilalţi fii aşijderea cum li-i programa CER-ului.
Mai departe cu alte trimiteri şi obligaţii ajung şi la alte adrese din apropiere. Şi din vorbă în vorbă la unu-i zic cînd se plînge că-i în vîrstă şi-l lasă vederile. Să-L roage de însănătoşire pe EL. dar să nu-L despartă, cum e moda trăsnită. În duh şi fiu, ci să-L lase întreg şi astfel să I se adreseze, răspunzîndu-mi-se, că o greşit aici. Neştiind bine şi mi-o mulţumit, pentru îndrumări care în timp l-o ajutat, dar nu le ştie pe toate, ca omul.
În alte discuţii nu ajung la nici un rezultat, nici scontat măcar, aşa-i vremea, cu timpul multe se află. Am uitat şi trebuie să mai revin la cel cu vederea în pioneze. Ştiindu-l dificitar la bun-simţ. Că-i vremea să se mai înmoaie înspre bine doar de-L va respecta dar şi îndreptat să caute. Că altfel, nu ştiu de va mai vedea, depinde doar de el, de vrea să-L mai ajute acuma şi-n alte dăţi.
E totdeauna timp de bunele maniere şi de bunătate între oamenii şi cunoscuţi chiar, nu cu străinii numai.
Mai aflu ştiind că feţele bisericeşti unele nu se amestecă în politică, promit că nici nu vor vota Duminică. Iar despre altele că vor şi politica s-o înfăptuiască la un loc cu religia, un talmeş-balmeş ca la balamuc. Cu aşa figuri nu-i greu de ghicit de ce enoriaşi nu prea au creştinătăţile de oriunde, şi de la noi asemenea. Şi le trebuie cîte inovaţii materiale ce nu prea au nimic cu credinţa, doar să ademenească gură cască. De morală şi îndreptare de ar fi auzit alte demersuri utile şi bune ar fi înfăptuit, da de unde minte?
Şi atenţionările SALE îs şi pentru cei ce-şi zic că-L slujesc dar nu nimeresc asta şi pe cei nedrepţi din fire. Doar se vor dumiri de cerinţele SALE, de nu-I părăseşte şi îngroaşă rîndurile suferinzilor, ca ordinarii pînă dispar prematur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu