sâmbătă, 23 iunie 2012

1574.Calitatea de om în fața SA și a oamenilor

   Să trecem cu vederea, nepăsători la greșei mărunte, involuntare, naive. Dovedindu-ne nouă că sîntem alți oameni în proprii ochi, e greu o dată, de două ori. Dar pe urmă-i rutină și devii alt om încet, încet și acolo SUS. Să înlăturăm încremenita nedreptate din lăuntrul nostru, neînduplecata, spăimîntătoarea.
   Ne îndepărtăm de așa zisă origine simiescă, apropiindu-ne firesc de calitatea de fii ai LUI. Creatorul nostru al tuturora, dar nedrepții rătăcitori, nu-L știu defel și-s pierduți. Îndreptîndu-ne continuu înspre bine și util, nu numai nouă.
   Apropiindu-ne de năcăjiți, părăsiți și pedepsiți, care-s ocoliți de ceilalți, ca nu cumva să le creieze obligații, belele. Nu-i corect, EL ne dorește să ne îmbunătățim continuu, calitatea de om în fața SA și a oamenilor.
   Că nu-i ușor, e sigur așa, dar să ne muncim a fi cum trebuie. Că de regulă ce-i în drept, nu-și fac datoria, se știe de cînd lumea, așa-i lumea și noi să nu fim ca ea. Să ne schimbăm, îndreptîndu-ne încet și sigur.
    Să fii așa încît să te aleagă EL pe tine, că tu pe EL nu-L poți alege. E de făcut demonstrație de poți fi cum te vrea, într-o oarecare măsută îndeplinind niște cerințe. Și-n timp cu voință și muncă susținută și îndemnat de EL în îndreptare, înaintezi.
    Biblia, Vechiul Testament, Exodul (Ieșirea), Ținerea Sabatului (Sîmbetei). 31.13. Domnul Dumnezeu:”Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se cunoaște că Eu vă sfințesc”. Și nici în NT nu se zice nimic de ținerea sau neținerea Sîmbetei ori Duminicei. Și totuși de la romani (păgînii) o rămas Duminica și așa se ține.
   Împotrivindu-se Iudaismului atunci ce ținea Sîmbăta după cererea SA. De asta și a NT, EL a lichidat latinitatea ca stat și limbă dispărînd de pe Pămînt. Că o îngăduit nedreptatea să continuă a exista, e o încercare și greșindu-I LUI avem necazuri mai continuu de foarte mulți ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu