marți, 5 iunie 2012

1509.Bine ar fi să mă înşel

   Curat murdar, aşa vii viaţa viilor de oameni nedrepţi ce sîntem încă toţi în faţa noastră şi a LUI, în special. Că EL E Singurul Responsabil din partea CER-ului de noi vii de pe Pămîntul SĂU. Şi nu-L luîm în serios defel. Nici nu-L ştim cine E cu adevărat, alba ori neagra? Ştiţi, cred că nu, mai mult ca sigur ştiţi o prostie, bine ar fi să mă înşel. EL e aşa gelos şi atent la fiecare detaliu al existenţei noastre ce-L vizează, aşa că băgaţi-vă minţile-n cap.
   Nici nu ştiu cum să vă mai zic cîte una alta, încă de curînd îmi pusesem de gînd să mă las păgubaş de felul meu de a fi în rapot cu voi. Şi mi s-o transmis,...! că nu prea. Chiar acuma. DA. Aşa că nu cred că vă veţi îndrepta prea curînd voi omenirea asta de pe Pămîntul SĂU. Are să se tot strîngă şurubul existenţei voastre de pe Pămîntul SĂU. Ori plecaţi în alte zări planetare, solare cine vă primeşte? Aşa mulţi nedrepţi la grămadă răi şi imorali. Şi mai e ceva esenţial acolo nu-i locul vostru, sclavi ve-ţi fi şi inadaptabili condiţiilor, chiar de va fi nevoie de voi.
   Chiar de vă căzniţi la greu să vă lungiţi zilele, ignorîndu-L,  EL pe de altă parte are să vă părăsească tot mai des, că nu-L pricepeţi şi nici îndreptaţi nu sîmteţi. Şi nevoile slobode ale forţelor potrivnice vieţii unane de pe Pămînt vă vor încorseta şi-i vai de voi. Perspectiva morţii e concretă şi serioasă, dar pentru voi nu contează, sînteţi aşa de ignoranţi, că fiece-o fi. Nu vă pasă de voi. Mie de-ai mei şi de mine, da în faţa SA. Aşa că uşor am să caut să mă retrag poate EL îmi va da o nouă utilizare priceperilor mele, omeneşti, ca şi a voastre.
   Urma să postez despre liber-cugetătorul, om ca şi noi dar cu aptitudini în căutarea spirituală, de oriunde numai cele cunoscute nu. Că nu le mai vrea, s-o săturat, din neam în neam tot aşa şi nimic palpabil ci ignorare la greu. A cunoaşterii adevărate lipsă în firescul cotidian, ci doar sclipiri mohorîte şi triste de nemulţumiţi de o existenţă fără Baza SA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu