Schimbarea

   Altruismul, e ceva ce ne lipseşte în societatea noastră de astăzi, şi-l considerăm depăşit, învechit, dezonorant, mai bine cu răul din noi, să fim invidioşi, individualişti,  nemiloşi, nătîngi, scorţoşi, defăimători, lumeţi .
   Caractere urîte, nedrepte, animalice ce ne schimonosesc existenţa cotidiană, făcîndu-ne vrînd nevrînd  părtaşi la un spectacol odios, ce domină lumea de azi dezonorînd-o, şi pe EL dezgustîndu-L de noi.
   Mizeria noastră a pătruns sau va pătrunde cît de curînd, în toate ungherele cele mai intime care încă nu-s ponegrite încă-s pure, curate, adevărate necunoscute răutăţii nostre.
   Trebuie să luăm aminte la spusele pastorului Dietrich Bonhoeffer : să existăm numai pentru alţii. Pentru a fi întradevăr curăţaţi de nedreptate lăuntrică, e foarte greu dar nu imposibil.
   Să nu ne afundăm în spre rău care nu cunoaşte limitele înjosirii, ci să căutăm să ne oprim măcar un timp, să nu mai înfăptuim răul nici altuia şi nici nouă.
   După care în gînd să ne punem să ne înălţăm spre bine şi în fapte, cît mai sus, pentru că nici înfăptuirea binelui nu cunoaşte limite, în sus.
   Va fi o luptă cu sinele înfăptuirea binelui, va fi un pareu greu de cîştigat, trebuie pus osul la trebă serios, cu dăruire, cu bareme progamate, azi nu mai fac cutare prostie, răutate şi mă abţin.
   Absentez de la răutăţile zilnice pe rînd, să ne facem un barem de îndeplinit binele şi de abţinut de la rele.
   Ce cîştigăm ? Încrederea în noi că sîntem alt om, mai bun, mai sănătos, mai uşurat de răul din trecut, ai să simţi diferenţa, şi EL te va ajuta prin spiritualitatea ta, vei fi mai odihnit, voios, lipsit de griji, şi neajunsuri.
   Şi vei aduce bucurie şi altora, în mijlocul lor cînd vei merge, vei fi primit altfel, vei simţi şi nu vei şti de ce, e ceva intim spiritual te schimbi, nu te opri defel, continuă-ţi binele gîndului şi faptelor.

Urîtul

   Răul e banal, dezordinea e banală,exepţionale sînt lururile bune, însuşirile alese (Henri Messis). Urîţenia expusă e dezgustătoare, ridicolă, puturoasă, înbufnată că nu eşti ca ea caraghioasă.
   Urîtul degeaba-l înzorzonezi, fardezi, e şi mai urît, parcă-i gol puşcă, poate cîndva o fi fost, asta e, de compătimit cînd se trăieşte din amintiri, melancolia e pierdere de timp.
   Obscenitatea e monotonă, rituală, răul sau viciul sînt mereu aceleaşi, de o uscăciune apăsătoare, defectele sînt uniforme (Andre Suares).
   Rămăşiţele unui avut ce-l umileşti prin firea ta nedreaptă, eşuată, trezeştete e timpul pentru un nou început, mai altfel, încearcă să-l construieşti singur, nu exagera, fii tu nou, ponderat.
    Viciul e conştient de virtute, dar nu dă înapoi, nu are destulă forţă, motivaţia nu o cunoaşte încă pe deplin, se împiedică-n obişnuit, lene, nepăsare, îndărătnic, nu se poate trezi e nărăvit.
    O latentă înglodare în mîlul urîţeniei, nu te sinchiseşti, e aşa că trebuie aşa, fără alte dialoguri, fudul nevoie mare, dar e în fundul gol, şi nu se vede pe el, e orb.
   EL îndată va veni şi-s mulţi orbi ce au nevoie de lumina SA.

Îndreptarea

   Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
   Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
   Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor  să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
   Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
   Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
   Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
   Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
   E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.

Întîi fantasmele (atenţionările), şi ulterior pedeapsa urîtă, poate ne trezeşTE !

   Decît să-L ştim măcar, mai bine ne supunem pedepselor LUI, indiferent de mărimea lor, le considerăm, normale, inevitabile, ca şi bolile ce ne seceră vieţile, incoştienţa întruchipată de sus pînă jos în societatea noastră de cînd existăm, infideli LUI, şi proşti, pardon, dar cred că nu vă simţiţi jigniţi de adevăr, nu?
   N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
   Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi  nenorociri omeneşti.
   Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
   Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
   Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
   De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
   Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !

Primejdia

   Cele două explozii, demografică,şi progresul ştiinţei duc inevitabil la încălcarea normelor democratice ale civilizaţiei actuale, prin înfiinţarea organizaţiei (în care Bertrand Russell vede antipodul libertăţii individuale).
   Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
   Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
   Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
   Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
   N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.