2413.Poate în timp se va afla ce trebuie cu adevărat

  EL ne fascinează și concomitent ne e frică de EL. EL chiar dorește teama de EL să ne-o inoculeze de la început în amestec cu respectul. Dar și o oarecare dragoste și atașament mai deosebit, chiar iubire îmbinată cu credință. Nu toți pot, asta e, poate în timp se va afla mai bine ce trebuie cu adevărat. Misterul ne împinge de la spate, dar neputința ne reține, teama joacă și ea rolul ei.
  Că religiile au creat o repulsie cu minciuna și nedreptatea ce-o susțin între oameni și-n fața LUI. Ce rațiune, ce rațional? Minciună ordinară spurcăciune veche, în disprețul total al Adevărului SĂU. Ce-o plătesc părăsiți nu numai cei ce-o practică dat și toți gură-cască, care-s societatea cam toată. Cu numeroase suferințe, deznădejdii și moartea prematură
  Că nedrepți își doresc să ne ploconim în fața lor, ca-n fața LUI, sigur, dar merită să le dăm spatele. Că ne-o mințit și încă ne mint cu nerușinare, ascunzîndu-ni-L. Pe Adevăratul Dumnezeu, Unicul.

ÎL vom şti

   De vrei ceva, ce nu ai căderea, priceperea, dăruirea înăscută, dar totuşi doreşti cumva fiind complet poate nepriceput, dar atras de necunoscut, poate din curiozitate, ca şi mine cînd EL mi-a dat credinţa SA, şi de atunci tot învăţ cumva, pentru că mă îndrumă şi nu mă părăseşte  mai deloc.
   Încă nu-s capabil să-mi ţin echilibrul credinţei în lumea asta nedreaptă, echilibrul în EL, fără EL în preajmă, îs prea nepriceput încă, trebuie să mă formez cam cum vrea EL, şi nici nu ştiu încă cum e să fiu un credincios în EL.
   Am totul de învăţat, totul e confuz încă pentru mine, de la A la Z, nimeni nu-L ştie complet ci pe fragmaentele unui puzzle Universal, în care toţi zic că se pricep, de loc însă nu ştiu nimic corect, drept, adevărat, ci cam cei mai pricepuţi deţin cel mult o copie-fragment din fragmentata şi mult falsificata imagine a SA în lumea nedreptă a oamenilor.
   Nimeni nu L-a văzut vreodată, toţi îL intrepretează, cum îi taie capul, de obicei în favoarea lor nedreaptă, mai mult au imaginat personaje "divinizate" ce nu aparţin Lumii LUI, ca nişte păpuşi ce le manevrează abil pentru a se apăra de adevărurile LUI ce nu le cunosc deloc, dar se dau rotunzi nevoie mare, pe interese străine de EL.
   Nu-i va mai răbda mult, vine odată, să-L ştim adevărat, şi va face ce trebuie făcut pentru îndreptarea lumii acesteea ce-I a LUI, creaţia Sa.

Repornirea-2-

   "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă în creeaţie"(N.Steinhardt), am să reiau partea primă a maximei cugetări, pentru că în textul întîi cu acelaşi titlu am tratat a 2-a parte mai mult.
   Înjosiţi ne considerăm cînd sîntem pedepsiţi de EL, dar nu ştim că ne pedepseşte pentru că I-am greşit cumva, şi nu trebuie decît în gînd să ne adresăm LUI sincer, cu disperarea momentului, şi să nu-L mai părăsim, ci împreună cu EL în gînd cît mai mult, să convieţuim din acel moment, ar fi cel mai bine, veţi simţi tot ce vă cere EL.
   Da, nu vă silesc să-L consideraţi cum doresc eu, pentru mine EL e totul, dar văzind atîta suferinţă, şi nepriceperea vindecării odată pentru totdeauna de veşnica problemă a pedepsirii lumii de către EL pentru că nu-L respectaţi măcar, caut să fac cîte ceva îndrumîndu-vă cumva, nu ştiu, măcar încercaţi şi veţi vedea cu ce urmări, şi veţi judeca ulterior ce drum să urmaţi în viaţă.
   Nu e soarta cea care vă trasează firul vieţii, sînteţi proiectaţi de EL, să-L avem în vedere cît trăim, şi EL ne pune în diverse scenarii să trăim, încercîndu-ne să vadă de ce sîntem în stare cumva, cu ori fără EL, conştienţi ori ba, cu familie într-o credinţă oarecare în general ori nu, singuri ori la grămadă, şi altele şi altele nenumărate ipostaze.
   De regulă nimeni nu-ţi face temele datorate LUI, decît poate familia de sînge, şi ulterior să nu calci în străchini adică să nu-I greşeşti iar, poate trăgîndu-i şi pe iei în jos.
   Infinite-s pedepsele aplicate de EL omenirii şi au o infinitate de cauze şi rezolvarea e una recunoaşterea SA, aşa cum doreşte EL, da e ceva trebuie să aflăm tot cum doreşte EL să-L ştim, respecta şi crede .
   EL nu se grăbeşte, te aşteptă şi o viaţă întregă să-L afli cumva, te mai atenţionează pe tine şi pe ai tăi să scoată maximum din ce-L interesează pe EL, sîntem aI LUI datori vînduţi şi nu ştim nici măcar cum să ne purtăm, şi e tare răbdător cumva.
   În lume de cînd e lumea sînt diverse influienţe mai mult ori mai puţin normale, bune ori rele ce au înrăurit omenirea dar toate cu ştirea SA, aşa că orice problemă cît de dificilă EL o poate rezolva, e doar lumea creeată de EL în totalitate cu bune şi rele.
   Eu mai am mult de învăţat încă, mai şi greşesc şi plătesc, şi astfel învăţ şi din greşelile mele nu numai din a altora, caut să vi le împărtăşesc şi vouă uneori cît pot mai bine şi fără să-L supăr.
   EL nu a avut totdeauna acestă deschidere către toată lumea, ar trebui să judecăm bine orice gînd şi faptă ce-L privesc cît de cît, să nu-L mai supărăm pentru că ne vrea îndreptarea bună, urmează o schimbare a întregii lumii şi ne priveşte, deci echilibraţi cu răbdare şi atenţia mărită, respectîndu-L.

Încercarea

   Şi azi foarte mulţi, nu-L cred, au avut chiar credinţe oarecare şi din cauză că au fost pedepsiţi ei ori şi familia de sînge, nu mai cred deloc mai în nimic, din inerţie fiece o fi, păşesc prin viaţă cumva cred nevăzuţi ne ştiuţi.
   "Necredincioşii contemporani, cînd au cultură ştiinţifică, nu mai îndrăznesc să nege pur şi simplu pe Dumnezeu, ca aceia de altădată" : N.Steinhardt.
   Zic unii că nu-s atei ci agnostici= neagă cunoaşterea obiectivă a lumii, a esenţei fenomenelor, zicînd ca Arthur Koester : "Dumnezeu nu răspunde. Dumnezeu şi-a scos telefonul din priză".
   De aceea pedepsiţii de orice fel, greu se-ndreaptă spre EL, dar nu trebuie să dispere, lăsîndu-se păgubaşi pentru că se înfundă în prăpastia pedepsei : boli, nereuşite în diferite domenii, accidente,ei şi familia lor, etc.
   Să caute morţiş cu ură către destinul implacabil, să-ncerce ceva naiv cumva, să-şi pună în gînd o realizare uşoară dar care poate să nu reuşească, şi să-I ceară LUI ajutorul pentru reuşită, şi să mai încerce să nu se lase defel. Şi va vedea că încetul cu încetul va recăpăta încrederea în EL, că-l ajută cumva şi nu-l lasă la voia întînplării. Îi pasă de tine, oricît ai fi de pătimaş.
   Astfel va începe o conlucrare, la început anevoioasă cu EL, dar ulerior te vei îndrepta, şi nu vei mai suferi şi-n comuniune cu EL vei deveni alt om şi pentru ai tăi, şi-i vei putea ajuta într-un fel deosebit de benefic, neaşteptat de bine chiar.
   Toate acestea în timp, nu peste noapte se pot realiza, cu atenţie şi răbdare, perseverenţă, încăpăţinare bună, şi în secret numai tu cu EL să ştiţi în gînd, din aproape în aproape, politica paşilor mărunţi, fără frică, cu curaj, ce te costă încercarea, doar eşti capabil de o încercare şi cu EL, cîte ai mai făcut şi-n alte direcţii fără succes, hai încearcă, succes!
   EL te aşteaptă şi pe tine!

Uneori

   Da, se-ntîmplă uneori să dorim o descătuşare, o pauză în constrînsa noastră viaţă, elanul, pornirea din inimă, sinceră, curată, adevărată, netrunchiată de raţiune, dragostea de natură, sălbăticia ei curată, e ceva să te avînţi în necunoscut cu ochii larg deschişi, nelimitat, să te pierzi fără gînd, fără oprire, pînă te epuizezi fizic.
   Nu durează mult, evident capeţi febră musculară, dar ai făcut ceva să te descarci cumva, pentru a te reîncărca energetic ulterior, de te mai ţin puterile reiei hoinăreala, pînă la capătul dorinţelor neinplinite de mult visate.
   Dar există un dar, un licăr de reţinere, nu poţi la nesfîrşit să te comporţi ca un sălbatic, animalic, ai oarece reţineri, eşti oarecum educat şi-n destinderea ta sentimentală, iraţională, să nu ştii de nimic nimic decît de plăcerea ta lăuntrică, satisfacţia deplină, e totuşi cam prea exagerat spus, nu e chiar aşa, eşti cu capul pe umeri totuşi..
   N.Steinhardt : "Prin faptul că un sentiment e sincer nu înseamnă că merită aprobare. Ba chiar rostul moralei e să combată instinctele naturale şi sincere, să le înlocuiască cu altele mai bune".
   Da orice ai face tot te vei reţine cumva, nu te faci chiar de rîs, chiar de ai vrea nu poţi din obişnuinţă bună, un elan mai prudent, suficient pentru descărcatea dorită.
   Punem acţiunea înaintea gîndirii, o fi ceva de scurtă durată, un vis zburdalnic, de recreiere, şi cu picioreale pe pămînt totuşi.
   Am descris o posibilă derivă de la normalul, firescul zilnic,frecuşul obişnuit, ce e normal pentru reîncărcarea în vederea unei noi porniri în aceeaşi veche direcţie , dat cînd schimbăm direcţia cu 180 de gr. mai ales în spiritualitate ?
   Pornirea e grea, în complet necunoscut, antimaterie spirituală şi comportamentală pentru un obişnuit firesc, un oarecare, fără alte pregătiri, e un duş rece, trezirea, căutarea, regăsirea în alte coordonate complet noi, alte zări.
   Morala e cea ştiută de cînd lumea în permanentă îmbunătăţire, doar mai atent urmărită oarecum de EL, diferă total spiritualitatea ce e a LUI, diferă faţă de ce ştim de la celelalte credinţe, mai ales că EL se amestecă direct să mă îndrumeze uneori, de nu înţeleg unele direcţii bine, EL fiind izvorul tuturor credinţelor lumii, dar s-a cam pierdut informaţia LUI pe drumul istoriei milenare, şi azi nu-L prea ştim defel, excepţiile sînt aI LUI şi confirmă regula necunoaşterii SALE.
   Cam totul am notat, şi caut să-mi însuşesc cît mai multe, urmez ca o formă de educaţie în spiritualitatea LUI, mai am de învăţat, pentru că în BI sînt multe ce nu-L privesc, recent am aflat de pe net că un savant evreu, a infirmat multe texte din Tora, Vechiul Testament şi Islam . Eu am să caut să mă abţin deocamdată , chiar de mai aflu cîte ceva, pro ori contra.

Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!

Întîi fantasmele (atenţionările), şi ulterior pedeapsa urîtă, poate ne trezeşTE !

   Decît să-L ştim măcar, mai bine ne supunem pedepselor LUI, indiferent de mărimea lor, le considerăm, normale, inevitabile, ca şi bolile ce ne seceră vieţile, incoştienţa întruchipată de sus pînă jos în societatea noastră de cînd existăm, infideli LUI, şi proşti, pardon, dar cred că nu vă simţiţi jigniţi de adevăr, nu?
   N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
   Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi  nenorociri omeneşti.
   Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
   Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
   Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
   De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
   Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !

Tu în faţa LUI

   Da, e un efort din parte ta de a te înţelege cu EL, şi nu ştii cum să faci , te căzneşti, te mobilizezi, nu ai inspiraţie.
   La început vei copia o adresare auzită, învăţată de la alţii, ulterior vrei să fii cît mai autentic, mai novator, şi EL asta vrea, nu-I plac reluările, mai ales de la alţii ce nu te reprezintă, pentru că tu eşti unic în felul tău, eşti o creaţie unicat pentru EL, şi cu aşteptări unicat pentru EL.
   Tu în faţa SA, despovărat de greşeli, pentru că EL te iartă pentru a fi uşor în exprimare, fără tare ci liber în preajma SA, altfel decît în activitatea zilnică preocupantă impusă, ori autoimpuse, silite .
   EL te vrea neobligat să-I fii liber de sarcini, şi în gînd cu EL, să-I destăinui spiritualitatea ta, cum te pricepi mai adevărat.
   Goleşteţi sacul vieţii tale cu toate ce cuprinde, nu ascunde nimic, ci aratăte gol goluţ în tot ce te reprezintă,cu bune dar mai ales cu rele toate, cu ştiinţă ori involuntare, nu ta sfii.
   EL te ştie mai bine de te ştii tu pe tine, dar te vrea să te exprimi, să-I dai raportul cum vrei mai rezumativ ori mai pe larg.
   Odată şi odată tot va trebui să-I spui tot, absolut tot. Spunîndu-I tot ce ai pe suflet, cu bune şi rele, îţi va ierta cît mai multe, vei simţi asta.
    Şi te va cunoaşte cum tu nu ştii să te cunoşti. R.Thom : sînt pe vîrful neutru şi catasrofic, la egală distanţă între credinţă şi necredinţă. Dacă merg mai departe, dacă mă rog, dacă nu mi-e frică să cred, înseamnă că risc, pariez, mă avînt, sar în gol, obtez-îndrăznesc.
   N. Steinhardt : Cît despre senzaţia de umilinţă pe care o încercăm văzînd că nu putem crede în mod cu totul pur şi neşovăitor, trebuie şi ea depăşită. Cum? Printr-un act de recunoaştere a limitelor noastre făcînd parte condiţia umană cum face parte şi atîtea alte infirmităţi şi inferiorităţi....ţine adaosul esenţial." a zis cu lacrimi"- lacrimi ale recunoaşterii greşelii înfăptuite fără să vrei, speranţei şi fericirii.