2608.Mereu bine dispuși, parcă nimica rău nu-i atinge

  Unii înving timpul prin felul lor reținut și răbdător de a fi, nu cumsecade. Ci nedrepți între oameni, dar mereu bine dispuși, parcă nimica rău nu-i atinge. Fluieră vînt, fără răspundere în lume, îs oarecum moralizați par, cu așa curaj de viață. Ne temători, ci cu oarece cunoștință conservatoare, nu-și irosesc fără folos pornirile.
  Să nu transformăm suferința în ură, în prăbușire, ci să ne ținem tari, răbdători. Încăpăținați de răbdători, dacă se poate zice așa, înțînați că totul va trece. Și alți zori vor apare și pentru fiecare cu speranțe de mai bine, util și frumos.
  Și de-L vom urma cum ne tot zice, între noi moralizați cu adevărat și înfăptuind doar binele. Și de EL aflîndu-L cum trebuie la nivel de Pămînt și de azi, cît putem. Cît ne permite nedreptatea să mai aflăm, că-i mai scapă și informații corecte, adevărate. Nu tot minciuni și iar minciuni cu nemiluita, de cînd o știm tot așa o ține.

Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!