Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!

Petrache Lupu 2

   Mihai Urzică : "din toate predicile lui Petrache Lupu (P.L.) a lipsit întotdeauna înţelegerea şi mărturisirea sfintei treimi.... Din toată trăirea spirituală a lui P.L. lipseşte concepţia mîntuitorului...totodată lipseşte de la îndemnurile lui P.L. ideia de mîntuire...Este preocupat de cele pămînteşti şi nu de cele cereşti...lipseşte mai cu seamă a spovedaniei şi împărtăşaniei... că e destul să ne pocăim la cruce şi la buturugi, spre a ne curăţa de tina sufletului nostru".
   Se uită esenţa cererii LUI către oameni prin intermediul lui P.L.: să încerce fiecare să se-ndrepte în faptele şi gîndurile lumeşti şi ale credinţei cum o pricepe fiecare, deci totul se bazează pe ce va face fiecate în dreptul său pentru îndreptare, nu la grămadă în frunte cu unii nedrepţi, pe care P.L. îi critică în public "văzîndu-i" ce fel de clerici  păcătoşi erau.
   Domnul vrea de atunci să se tezescă lumea în adevăr, binenţeles că nedrepţiilor şi acoliţii lor nu vor să-L ştie decît aşa cum EL s-a ascuns cunoaşerii de mii de ani, şi nu le vie a crede că e altfel, de cît îL ştiu. 
   Pentru a fi în fruntea obştii credincioşilor trebuie să ai chemare spirituală înălţătoare, nu funcţie clericală, şi să fii în toate înpreună cu oamenii cei conduci, nu să-ţi cauţi privilegii nedrepte.
   EL a simţit o oarecare atracţie a maselor spre simplitatea nefirească a unor minuni, indiferent de suportul lor.
   Şi  P.L. nu a fost pe măsura aşteptărior LUI, cu toate că EL a căutat să mai îndrepte cîte ceva, dar s-a lămurit curînd că lumea trebuie pedepsită, şi aşa a fost. Încă nu se înţelege dorinţa SA nici acum în sec.XXI, e bine că ne mai păsuieşte încă. Dar eu zic să-L căutaţi în voi, singuri fără interpuşi, pentru că vă aşteptă.