3231.Dar s-o căutăm a îmbunătăți, cum CER-ul de foarte multă vreme ne tot cere și nu putem încă

  Credem că virtutea-i opusul greșelii, păcatului (nu-mi place termenul) și nu-i, ci libertatea. Lipsa grijilor de orice fel, slobozenia, pe picioarele tale cînd ești, fără alte griji. Ce te subjugă, deci cînd ai dreptul să visezi liber și să-nfăptuiești și să vorbești ce dorești. E un dar totuși uriaș, cît tine de mare, de nu mai mare, să fii bine crescut.
  Potolit și cu bun-simț între oameni cumsecade, cu adevărat om, că de nu, nu avem puncte comune. Și nu intri în sfera mea de luare în seamă, nu te consider demn de omul ce te crezi. Și poate în altă parte vei fi considerat cum vrei, aici nu, eu îs așa cu ale mele, cum mi se tot cere de SUS. Cu de toate omenești bune și utile cît-or mai mulți cum trebuie între oameni și cu EL, de nu-i cu supărare.
  Că de este, iar stricăm înțelegerea, nu-i cum trebuie să fim în lume asta încă destul de nedreaptă. Dar s-o căutăm a îmbunătăți, cum CER-ul de foarte multă vreme ne tot cere și nu putem încă.

Urîtul

   Răul e banal, dezordinea e banală,exepţionale sînt lururile bune, însuşirile alese (Henri Messis). Urîţenia expusă e dezgustătoare, ridicolă, puturoasă, înbufnată că nu eşti ca ea caraghioasă.
   Urîtul degeaba-l înzorzonezi, fardezi, e şi mai urît, parcă-i gol puşcă, poate cîndva o fi fost, asta e, de compătimit cînd se trăieşte din amintiri, melancolia e pierdere de timp.
   Obscenitatea e monotonă, rituală, răul sau viciul sînt mereu aceleaşi, de o uscăciune apăsătoare, defectele sînt uniforme (Andre Suares).
   Rămăşiţele unui avut ce-l umileşti prin firea ta nedreaptă, eşuată, trezeştete e timpul pentru un nou început, mai altfel, încearcă să-l construieşti singur, nu exagera, fii tu nou, ponderat.
    Viciul e conştient de virtute, dar nu dă înapoi, nu are destulă forţă, motivaţia nu o cunoaşte încă pe deplin, se împiedică-n obişnuit, lene, nepăsare, îndărătnic, nu se poate trezi e nărăvit.
    O latentă înglodare în mîlul urîţeniei, nu te sinchiseşti, e aşa că trebuie aşa, fără alte dialoguri, fudul nevoie mare, dar e în fundul gol, şi nu se vede pe el, e orb.
   EL îndată va veni şi-s mulţi orbi ce au nevoie de lumina SA.

Îndreptarea

   Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
   Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
   Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor  să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
   Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
   Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
   Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
   Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
   E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.