Încrederea

   Omul are multe trăsături caracteristice lui, dar cea mai deosebită, originală, o fi facultatea de a rîde ori de a plînge, dar se pare că şi unele animale se exprimă cumva aşa.
   Să comunice, şi unele animale pot cumva, "de a lucra cu ajutorul unor concepte generale"( Julian Huxley), capacitatea de a ţine minte de a stoca cunoştinţele, experienţele, gîndurile dobîndite prin memorie.
   Totuşi încrederea e definitorie omului adevărat, peste celelalte atribute umane, e un corolar deosebit pur uman şi cam rar întîlnit între oamenii de azi, care se sălbăticesc pe zi ce trece, cu toată civilizaţia actuală.
   Trebuie să vină Domnul cît mai curînd pentru a nu ne strica de tot, am avut un maxim de evoluţie civilizatorie şi de curînd dăm înapoi cam peste tot, de fapt e o dezordine universală, şi ne nedreptăţim  tot mai accentuat.
   Ne trebuie un ţel, ceva nedefinit încă şi cred că numai EL ne va trezi la binele de urmat, concomitent cu evoluţia noastră în direcţia dezvoltării armonioase spre CE am fost programaţi.

Foarte scurtă istorie

Am mai postat referirile necesare, dar reiau : Dumnezeu, a făcut o pereche de oameni, iniţial pînă la ziua de odihnă, aceştia urmau să se hrănească după munca pămîntului, să-l îngrijească, şi păzească, înmulţindu-se înte ei deocamdată ca orice animal de pe pămint, la libera iniţiativă. Ulterior după ziua de odihnă EL S-a gîndit să-şi facă oamenii SĂI între oamenii pămîntului. Să-L reprezinte, şi au apărut Adam şi Eva, într-un spaţiu preamenajat cu de toate pentru toţi, şi cu interdicţii pentru viitorii muritori, chiar şi în cunoaştere, ceilalţi oameni din afara raiului, erau fără ruşine cam ca azi, mai animalici oarecum, fără bunsimţ. Noroc că Perechea preferată, de viitori diplomaţi ai LUI între oameni, erau neinstruiţi suficient şi cu duh de la EL, au cutezat să-L supere, furîndu-I din cunoaştere. Vale-a, Li-o fi zis, la un loc cu ceilalţi şi voi, a fost prima frigere a LUI cu felul oamenilor de a fi, indiferent de-s mai dotaţi ori ba. A urmat o oarecare înprăştiere a prăsilei mai sfinte, EL, a făcut ce s-a putut oarecum, şi noroc cu Noe, pentru că EL, renunţă la oameni înecîndu-i, şi nu numai, Şi iar începe o nouă epopee de strunire a speciei umane, ce durează un pic mai mult, şi aşteptările LUI, iar se năruie, şi tot cu Poporul Ales, ş.a.m.d. pînă azi, .