În decursul istoriei omenirii ce tot greşea mai mereu, pedepsele LUI atît de distrugătoare erau încît reacţiile oamenilor erau depăşite cu mult, lăsîndu-i fără replică pe măsură, uimire îngrozitoare şi înfricoşare cumplită, oamenii erau slabi şi fără putere de îndreptare, erau paralizaţi de frică.
Omul era martor neputincios la urîţenia şi răul dezlănţuit asupra-i, pentru pedepsire în vederea trezirii spre bine şi îndreptării dorită de EL, dar nici pînă azi înţeleasă deplin.
Azi lumea-i şi mai dezorientată, dezordonată, înrăită, pierdută-n nefirescul vieţuirii nedrepte, şi EL asistă, şi timpul întoarcerii simţite a LUI printre oameni se apropie.
E de dorit să ne trezim cumva, să-L aflăm cumva singuri, să nu asistăm neputincioşi la urîţenia luimii, fără să fim preocupaţi de frici, nedumeriri, luaţi de valul lumescului nedrept şi naiv, trebuie să dezaprobăm prin orice mijloace nedreptatea, lipsa bunului simţ, lipsa bunătăţii, lipsa de întrajutorarea omenirii.
Să evităm prin cît de mărunte fapte bune, ce ne stau la îndemînă derapajul de la credinţa ce o simţim, încă nu sînt " faptele prea tari pentru reacţii omeneşti" (N.Steinhardt).
În caz de pedepse cumplite "avem, toţi, suficientă forţă pentru a îndura suferinţele aproapelui" ( Francois La Rochefoucauld ), şi nu e permis pentru că EL vrea îndreparea celui lovit, dar şi a celor ce asistă în cutremurare trezire, şi îndreptare, nimic nu-i întîmplător în vieţuirea noastră normală.
Cu voinţă şi curaj îţi poţi descoperi talente nebănuite, chiar şi-n credinţă de perseverezi atent "viaţa care ne învaţă că orice e posibil şi nicio fiinţă nu e previzibilă" ( Bernador Ury ), deci uneori şi dintr-un pesonaj şters ori chiar negativ poate schimbarea să-l transforme în drept, ferm, curat, corect, îndreptat în credinţă, poate şi desăvînşit în bine .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu