Excesul

  Echilibrul e necesar atît în gîndire cît şi în fapte, e dovadă de moralitate, e nevoie şi de credinţă, înainte de toate.  
   "Înţelepciunea îşi are excesele sale şi nu are nevoie de moderaţie mai puţin decît nebunia"( Michel Montaigne ),e posibil din prea multă înţelepciune, dar e vreo dată destulă înţelepciune ? Se vede că da, pentru aţi rămîne să şi  te temperezi la timp, să nu fii comparat cu un nebun.
   Deci îs egale în faza exceselor, înţelepciunea cu nebunia, raţiunea cu iraţiunea, moderaţia cu prostia, mintea clară cu alienatul mintal, capacitatea superioară de înţelegere cu necugetatul, judecătorul faptelor cu nechibzuitul, cel bun cu cel rău.
   Excesul e umbra raţiunii, gîndirii, cuminţeniei, e pericol şi pentru genii să o ia pe arătură uneori, e nevoie de trezire clară, deşteptare adevărată, echilibru înainte de toate.
   De orice natură excesele, aberaţiile, exagerările, abuzurile sînt condamnabile, şi urgent de eliminat chiar de vin de la un înţelept, intră în joc morala,singura care ca şi credinţa pot stăvili dezechilibrul, şi restabili adevărul, bunul simţ.
   Mîndria, intoleranţa, înfumurarea, îngînfarea nu-s bune nici pentru înţelepţi, genii, elite. Lipsa de măsură în toate e gravă indiferent de cine-i vinovat, bun ori rău.