Întîmplare ?

   Mai repet, consider că-i necesar : cine se simte bine în credinţa ce o cunoaşte, indiferent care o fi şi e şi apărat prin ea cumva el şi familia sa, atenţionat uneori, ori de are o oarecare conlucrare cu EL, să n-o lase în ruptul capului orice ar fi, să se întremeze şi mai bine în acea credinţă cum poate mai bine, pentru că i se potriveşte , şi-i a lui cît va exista, ori pînă va veni EL, atunci va fi alceva vom trăi şi vom vedea şi simţi, ce va dori EL, cu noi.
   Un tip solid intră pe uşa librăriei, cu gura cam mare pentru un bărbat, dar e bine şi aşa pentru că mai afli trăiri de îndreptare, eu nu pot tace, şi-l cam pun la punct cumva în privinţa crdinţei, se interesază ce crdinţă am, îi zic teist, el de colo, ateist, nu teist , fără a, zic , cu greu îl lămuresc cumva.
   Ulterior, acasă îmI transmite că nu-s nici un fel de teis, ci un om în formare înspre credinţa în EL, am înţeles Tată Ceresc.
   La librărie tipul deşartă o întîmplare : era  la strîns ciuperci, cumva pe lîngă o mînăstire, îşi propusese cu acordul familiei care era cu el, la plecare să aprindă o lumînare în mînăstire. Se vede că strînsul ciupercilor o fi durat mai mult şi se răzgîndesc a mai aprinde acea lumînare. Pornesc pe drumul de întoarcere, la o intersecţie, drumul spre mînăstire e spre stînga, ei cu maşina spre dreapta înspre casă. Hopa dar faitonul cu cai de unde a apărut aşa tam-nisam, şi boacăna-i mare, accident, daune mai mari mult decit de aprindeau o lumînare şi timpul ce-i zorea i-a părăsit lăsîndu-i cu zăbava .Eu îi întăresc zisa de învăţătură a lui : odată promiţîndu-I nu mai întoarce orice ar fi în ruptul capului, că plăteşti cu vîrf şi îndesat amăgirea SA.