Schimbarea

   În decursul istoriei omenirii ce tot greşea mai mereu, pedepsele LUI atît de distrugătoare erau încît reacţiile oamenilor erau depăşite cu mult, lăsîndu-i fără replică pe măsură, uimire îngrozitoare şi înfricoşare cumplită, oamenii erau slabi şi fără putere de îndreptare, erau paralizaţi de frică.
   Omul era martor neputincios la urîţenia şi răul dezlănţuit asupra-i, pentru pedepsire în vederea trezirii spre bine şi îndreptării dorită de EL, dar nici pînă azi înţeleasă deplin.
   Azi lumea-i şi mai dezorientată, dezordonată, înrăită, pierdută-n nefirescul vieţuirii nedrepte, şi EL asistă, şi timpul întoarcerii simţite a LUI printre oameni se apropie.
   E de dorit să ne trezim cumva, să-L aflăm cumva singuri, să nu asistăm neputincioşi la urîţenia luimii, fără să fim preocupaţi de frici, nedumeriri, luaţi de valul lumescului nedrept şi naiv, trebuie să dezaprobăm prin orice mijloace nedreptatea, lipsa bunului simţ, lipsa bunătăţii, lipsa de întrajutorarea omenirii.
   Să evităm prin cît de mărunte fapte bune, ce ne stau la îndemînă derapajul de la credinţa ce o simţim, încă nu sînt " faptele prea tari pentru reacţii omeneşti" (N.Steinhardt).
   În caz de pedepse cumplite "avem, toţi, suficientă forţă pentru a îndura suferinţele aproapelui" ( Francois La Rochefoucauld ), şi nu e permis pentru că EL vrea îndreparea celui lovit, dar şi a celor ce asistă în cutremurare trezire, şi îndreptare, nimic nu-i întîmplător în vieţuirea noastră normală.
   Cu voinţă şi curaj îţi poţi descoperi talente nebănuite, chiar şi-n credinţă de perseverezi atent "viaţa care ne învaţă că orice e posibil şi nicio fiinţă nu e previzibilă" ( Bernador Ury ), deci uneori şi dintr-un pesonaj şters ori chiar negativ poate schimbarea să-l transforme în drept, ferm, curat, corect, îndreptat în credinţă, poate şi desăvînşit în bine .

Cutezanţa

   De vrei să realizezi, să creezi orice cît de neînsemnat lucru, trebuie să-l faci cu plăcere nu obligat de nimeni niciodată.
   Să te retragi în lumea ta, cum o fi, nu contează, ţie să-ţi placă, asta contează, ascuns în lumea ta oricînd vei izbindi acolo unde alţii nici nu gîndesc.
   Deci crează-ţi întîi o stare de intimitate, un spaţiu propriu dorinţelor tale cele mai năstruşnice , poate de neimaginat pentru alţii, dar în care tu să te simţi bine, şi să faci ceva.
   Ceva care să te reprezinte cît mai complet, şi desăvîrşit, măreţ, inatacabil, de neatins de alţii, să-i dai gata, bucurîndu-te de ce ai reuşit de capul tău singur.
   Gustave Flaubert a spus demult că singura şansă de a izbindi este de a face numai ce-ţi place, ceva reprezentativ, nu în nisipul mişcător al atracţilor şi învoirilor vieţii zilnice.
   Deci să realizezi să creezi distrîndu-te cu plăcere ceva desăvîrşit prin tine însuşi, ce te pasionează, ce alţii poate nu apreciază, şi care poate numai tu crezi posibil.
   Poate nu eşti încurajat ci criticat, înjosit, luptă, nu te lăsa, cu rîvnă atentă, dăruire deosebită le ve-i plăti lor lipsa de încredere.
   Ai numai răbdare, atenţie la lucrul tău, fără grabă, învinge-ţi orice pornire şi grabă, finalizînd în linişte deplină fără să te dai de gol numănui, ci numai EL, să te ştie, şi vei triunfa, dar nu va fi uşor, prin luptă continuă şi cu tine însuţi.