1347.Comuniunea

   Nu ştiu cum, dar înfăptuind trebuie să fii oarecum mărginit înspre creaţia ta, se vede că realizînd nu trebuie să fii prea enciclopedic, că te risipeşti în derizoriu. Cînd produci şi mai îngrădit eşti, execuţi şi atîta, poţi avea cîte metehne, faci ce ţi s-a cerut, nici adăugiri nu ai voie a îngloba în produs. Doar cînd eşti consumator, nu ai nici o oprelişte, eşti liber a alege şi respinge după voia inimii.
   Organele puterii, instanţele, puterile oricare ar fi îi cheamă doar pe aceea ce vin la ele, nu pe cei ce nu vor, nu pot ori nu îndeplinesc anumite cerinţe. Şi-n faţa LUI, nu te afli ca neavenit, ci-I eşti dator Creatorului tău, are cerinţe de îndeplinit şi de nu te părăseşte şi dai de necazuri. Mai e um amănunt încă nu s-a încheiat procesul creaţiei Divine, mai avem de învăţat multe şi diverse, conform unui program încă ne ştiut în lume.
   Harul Graţiei Divine asupra noastră atît de rar aflat şi cu atîta taină expus de te laşi lehamite, neştiindu-L corect. Viaţa ne-o închipuim aşa deosebită şi cu de toate cele în ea şi cînd e la o adică, dăm de belele. Nu-L pricepem prea bine, ne-am înstrăinat reciproc şi-i de asta toate nepriceperile şi rateurile de vieţi.
   Lecţii ni se dau de SUS, dar iar nu ştima a le urma, le aproximăm, avem nedreptatea printre noi încă tare şi ne fură multe sarturi. Ni se pare că-I cerem puţin LUI, Creatorului, existenţa fără să ne pese de EL, cam mult, zic . Şi EL vrea măcar a fi înţeles în dreptul SĂU oarecum, om vedea cînd se va pune  problema mai clar azi. Ni se par nedrepte achitările SALE, asupra unora, nedreptăţindu-I pe alţii? Îs multe de zis aici.
   Pe cei ce-L ştiu şi-s morali şi fără rămăşiţe nedrepte lăsate din moşi strămoşi asupră-le, EL le uşurează o viaţă tihnită. Iar de-L şi respectă şi mai şi-i bucuria vieţii. Iar de-L şi cred cu desăvîrşire şi alte comuniuni înspre ceea ce doreşte EL şi Lumea LUI, vă daţi seama, cred, şi dincolo va continua comuniunea şi altele ce nu le ştiu încă.
   Şi de nu ne pasă de EL şi imorali fiind, urmările-s urîte, după un timp de EL ştiut de aşteptări şi tatonări înspre îndreptarea dorită SUS. Te părăseşte şi te năvălesc necazurile şi chiar moartea de nu-ţi revii. O componentă a nedreptei vieţi e frica de suferinţe, neprevăzutul şi moarte, ce n-o ai de-L urmezi şi îndreptat.
 

Drumeţia

   Drumeţia e o formă de împrospătare, înviorare a fiinţei tale, chiar şi la ore mai tîrzii, numai să fie făcută oricum e bine, nu neapărat cu noaptea-n cap, dis-de-dimineaţă, pînă-i prinzi gustul, pentru că ulterior vei dori să-ţi dobori performanţa, şi te vei porni tot mai timpuriu pentru a te îmbogăţi cu mirifica mijire, tainică a zorilor, soarele, blînd, dorit, molcom, sfios, cuceritor şi încet încet biruitor, dogoritor, "dătător" de viaţă .
   "Drumeţia te scoate din cameră, te scutură de praf, te zbiceşte"(Nicolae Steinhardt), adică te zvîntă la aer curat, înmiresmat, pur, adevărat, ozonificat natural ; în umiditatea, poluarea în care te complăceai, puteai mucigăi niţel şi să te strici definitiv.
   Tonifiere, instrucţie naturală, conlucrare în tandemul dat de EL pentru convieţuire, şi cam uitat, neîntreţinut, batjocorit, NATURA încîntătoare, dominatoare şi omul şi ea să ieşim învingători cum ne doreşte EL de cînd ne-a creeat împreună.
   Se zice că-n mijlocul unor pustietăţi, orişiunde ar fi, încearcă-ţi puterea de a te afla singur un timp în puterea SA, să-L simţi, înfiorat, dezarmat, de fapt dezarmat eşi în faţa LUI totdeauna, dar acolo îL simţi parcă mai presant, e alceva decît într-un loc de cult, indiferent care o fi .
   Şi să stai să-I suferi prezenţa cît mai mult în sălbăticia aceea purificatoare, de poţi fi şi cu gîndul la EL, îL vei afla şi din acel moment te va însoţi viaţa toată schimbîndu-te, ai venit nedrept, impur, sălbatic-"civilizat", şi pleci din sălbăticie, curat, înnoit, purificat, şi aşa vei rămîne cît vei mai fi.

Viaţa

   Plictisit de viaţă, e ceva urît, e ca şi cînd refuzi viaţa cadoul suprem dat nouă oamenilor de EL împreună cu planeta SA, să o cunoşti în esenţele ei intime adevărate, desăvîrşite, uluitoare, frumoase de rămîi fără respiraţie, cuprins de o veşnică admiraţie molipsitoare, îndărătnică, cutezătoare pînă-n pînzele albe ale necunoscutului veşnic în evoluţie,"plictiseala e o formă a netrăirii şi neiubirii"(Jean Prevert)
   Îţi aparţine spre aflare misterul vieţii în întregul ei infinit, nu te crampona de o plafonare trecătoare, întîmpătoare, efemeră, caută-ţi curajul aflării neştiutului vieţii, ce-i şi în tine, nu te vei mai sătura de ai să-i prinzi gustul cel adevărat continuu mirific, înmiresmat, cuceritor ce ni l-a dat EL, curcubeul zării noastre luminate.
   Numai să vrei să te deschizi către lumea dată de EL, şi să nu stai ca un arici speriat, îmbufnat, nemulţumit şi nedrept cu viaţa-dar minumat, de totuşi ai o problemă intimă cu EL, vorbeşte-I în gînd, numai în gînd cu EL, şi sigur te va lumina, bucura, înzdrăveni cum n-ai fost de cînd eşti.
   De eşti obosit odihneştete, regăseşte-ţi voinţa de viaţă în copilăria ta ce ai uitat-o în afara ta, în cele mai frumoase amintiri şi luptă cu urîţenia ce te caută a te doborî, natura e un leac uluitor, munca, şi mai ales creaţia, împreună cu facerea de bine nemijlocit.

Cutezanţa

   De vrei să realizezi, să creezi orice cît de neînsemnat lucru, trebuie să-l faci cu plăcere nu obligat de nimeni niciodată.
   Să te retragi în lumea ta, cum o fi, nu contează, ţie să-ţi placă, asta contează, ascuns în lumea ta oricînd vei izbindi acolo unde alţii nici nu gîndesc.
   Deci crează-ţi întîi o stare de intimitate, un spaţiu propriu dorinţelor tale cele mai năstruşnice , poate de neimaginat pentru alţii, dar în care tu să te simţi bine, şi să faci ceva.
   Ceva care să te reprezinte cît mai complet, şi desăvîrşit, măreţ, inatacabil, de neatins de alţii, să-i dai gata, bucurîndu-te de ce ai reuşit de capul tău singur.
   Gustave Flaubert a spus demult că singura şansă de a izbindi este de a face numai ce-ţi place, ceva reprezentativ, nu în nisipul mişcător al atracţilor şi învoirilor vieţii zilnice.
   Deci să realizezi să creezi distrîndu-te cu plăcere ceva desăvîrşit prin tine însuşi, ce te pasionează, ce alţii poate nu apreciază, şi care poate numai tu crezi posibil.
   Poate nu eşti încurajat ci criticat, înjosit, luptă, nu te lăsa, cu rîvnă atentă, dăruire deosebită le ve-i plăti lor lipsa de încredere.
   Ai numai răbdare, atenţie la lucrul tău, fără grabă, învinge-ţi orice pornire şi grabă, finalizînd în linişte deplină fără să te dai de gol numănui, ci numai EL, să te ştie, şi vei triunfa, dar nu va fi uşor, prin luptă continuă şi cu tine însuţi.