Plictisit de viaţă, e ceva urît, e ca şi cînd refuzi viaţa cadoul suprem dat nouă oamenilor de EL împreună cu planeta SA, să o cunoşti în esenţele ei intime adevărate, desăvîrşite, uluitoare, frumoase de rămîi fără respiraţie, cuprins de o veşnică admiraţie molipsitoare, îndărătnică, cutezătoare pînă-n pînzele albe ale necunoscutului veşnic în evoluţie,"plictiseala e o formă a netrăirii şi neiubirii"(Jean Prevert)
Îţi aparţine spre aflare misterul vieţii în întregul ei infinit, nu te crampona de o plafonare trecătoare, întîmpătoare, efemeră, caută-ţi curajul aflării neştiutului vieţii, ce-i şi în tine, nu te vei mai sătura de ai să-i prinzi gustul cel adevărat continuu mirific, înmiresmat, cuceritor ce ni l-a dat EL, curcubeul zării noastre luminate.
Numai să vrei să te deschizi către lumea dată de EL, şi să nu stai ca un arici speriat, îmbufnat, nemulţumit şi nedrept cu viaţa-dar minumat, de totuşi ai o problemă intimă cu EL, vorbeşte-I în gînd, numai în gînd cu EL, şi sigur te va lumina, bucura, înzdrăveni cum n-ai fost de cînd eşti.
De eşti obosit odihneştete, regăseşte-ţi voinţa de viaţă în copilăria ta ce ai uitat-o în afara ta, în cele mai frumoase amintiri şi luptă cu urîţenia ce te caută a te doborî, natura e un leac uluitor, munca, şi mai ales creaţia, împreună cu facerea de bine nemijlocit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu