3590...E prea la vedere să-L și vedeți

  Nu știm că sîntem în raiul de pe Pămînt, ne complacem neștiinței binelui. Punem relele și urîtele în față, nu justificăm bunătatea că-i ascunsă, firavă, cinstită. Nu se laudă, nici fudulă n-o interesează beneficiile, ci doar datoria cum o fi de reușită ori ba. Nu se rușinează, naivă dar nu proastă, ci curată-n demersuri înalte, distrugătoare.
  De neputințe manierate, festive și goale oricînd putori ordinare cu ștaif demodat. Înrăit în cel mai oribil mod, urîtul pe față fardat în răspăr, mizeria cutezantă. Dar nu înșeală viața în demersul ei uneori complăcîndu-se tertipurilor ascunse. Lucrînd în liniște și pace afară și în ființe demne adevărate, trăitoare parcă-n altă lume.
  Cu folos maxim în așa netrebnicie, colac peste pupăză neștiindu-L de nici o culoare. Și EL lucrînd pe față acolo unde nici nu gîndiți neisprăviților, E prea la vedere, să-L și vedeți, orbilor!

3326...Îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile

  Cît de culți și informați am fi, de nu sîntem și buni, cu bunătatea și zîmbetul pe buze. Sîntem uscați, tîrîturi cu fason, vai de noi, nici vorbă de oameni, ci muhaiele. Că-i în firea lucrurilor, cei cu oarece glagorii îs ai naibii de fuduli, de nu le ajungi cu orice la nas. Deci nu numai acumulare de cunoștințe, ci și de-o anumită finețe necesară omului în ascensiune adevărată.
  Că-s unii simpli memorizatori, ca orice papagal uman și atît, nimicuri încrezute, fără bun-simț. Ni se cere uneori la răscruci de timp să ne întoarcem în noi înșine, aflîndu-ne. Afîndu-ne la zi cum de am ajuns unde am ajuns și ce-i de făcut în continuare. Ca să nu mai fim așa, ci-n îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile.
  E de muncă și cu ambiție și năzuințe de mai bine, se poate, de te  și susține e și mai și de și vrei oarecum.

3324.Să ne păstrăm bunăvoința între noi, răbdînd încercările și să ne căutăm îndreptarea cerută de SUS

  Bunătatea ni-i dată ca un supliment esențial de viață în tihnă și cu folos simțit, mulțumiți. Înțelegîndu-ne rostul dat și nu-n irosire și rateu, ce-i peste tot și azi în lume. Lipsindu-ne acest atribut hotărîtor, condimentul, auto-vraja ce ne unește în buna înțelegere. Într-o așa diversă lume nu numai în trăiri, ci și-n credințe, religii nedrepte și ursuze.
  Că trebuie mereu întreținută și nu-i de lăsat acest atît de fragil și scumpă însușite. Din mînă, ci cu atenție, preocupați a o îndeplini viața între ceilalți, conlucrînd în bunăstarea generală. Cu bunătate, cu atenție să nu deranjăm, că-i încă destulă nevoie în lume. Că de EL nu se știe mai deloc corespunzător, și ne pasc părăsirile, necazurile.
  Să ne păstrăm bunăvoința între noi, răbdînd încercările și să căutăm îndreptarea cerută de SUS.

3157.Nemulțumiți că nu ne aflăm locul cuvenit, simțind nepriceperea de care sîntem capabili

   Ne dorim și EL ni-i alăturea la înfrumusețarea lumii pînă hăt în viitor. Bunătatea ca pe-o minune posibilă mereu între noi, toți la fel de egali, în dreptate statornică. Cu hotărîri pe măsură adevărată, corecte știindu-L cum trebuie totdeauna de cînd ne va zice. Deci contribuții la omenescul uitat azi prin lume, ci reamintit cu tărie. Și afirmat, nu deranjant cum ne tot învățăm anapoda de foarte multă vreme.
  Instituțiile omenești ce nu-s serioase și se cred mistice, trecînd negreșit în politică. Ca și studiile frumosului ce se-neacă-n comerțul imoral și nedrept, dar perfect omenește. De nu-i bun-simț și dreptatea-i mințită și luată-n derîdere, cu ce mai rămînem? Cînd nu-i educația trebuincioasă, demnă, adevărată, măcar cu frică de EL, de nu-I respectul cuvenit.
  Pe care EL contează în viața ce-o aflăm cît sîntem pe Pămîntul SĂU, închiriat nouă. Cît ne vedem de treabă, că de nu îl părăsim cu coada-ntre picioare, nemulțumiți. Că nu ne aflăm locul cuvenit, simțind nepriceperea de care sîntem capabili.

1852.Nedrepți, EL ne ține în șah înspăimîntîndu-ne cu moarte

   Bunătatea la orișicine, indiferent de pregătire și poziție socială, e nevoie s-o demonstreze. De nu e un ratat cu firma pătată, degeaba e, trebuie muncă de îndreptare. Și să-și revie la firma de a fi om în primul rînd, că-i lucrul cel mai mare. Și să nu renunțe niciodată, că-i emblema lui în fața SA și a noastră.
   Nedrepți fiind EL ne ține în șah înspăimîndu-ne cu moartea, de nu ne revenim cum trebuie. În fața SA și a oamenilor, adică cu bun-simț și binele între oameni, căutînd de se poate și să-L aflăm corect. Cine E cu adevărat, Creatorul Singurul Dumnezeu din CER și de pe Pămînt. Și să nu-I mai greșim măcar în fel și forme nedrepte LUI.
   Tot acelor ce-I greșesc li se pare că-i o continuă agresiune pe Pămînt. Și liniște și pace mai puțin. Ia îndreptați-vă și făcînd doar binele între voi și cunoscînd adevărul SĂU. Să vedeți că se schimbă foaia, măcat făceți cîteva probe și observați rezultateale. Comparați-le cînd sînteți buni și cînd sînteți răi și fără EL.
   Cînd pune ochii pe tine, îți va da și bucuria revederii cu EL, tu un nimeni pînă mai ieri. Și așa nu ești o cine știe ce realizare, dar totuși față de restul e un pas înainte. Mai ales că nu te va lăsa de izbeliște și va căuta să scoată din tine ceva bun. Important să colaborezi și interesat de o ceva ce va fi în final cu EL fiind mai aproape.

OARE?

   "Un altar înălţat pe locuri unde au fost nenorociri şi suferinţe. singura inscripţie de deasupra altarului ( cadedralei din Coventry) : "Tată, iartă-ne". Au Englezii defectele lor, dar şi cînd se decid să fie nobili! Oraşul Convetry, distrus de Germani, îşi refăcea catedrala sub semnul asumării în mod egal de către toţi -atacanţi şi victime, învinşi şi învingători- a vinilor"(N.Steinhardt).
   Interesant, familia e patria mică, de ai greşit părinţilor, tu copil fiind le ceri iertare înainte ca ei să te pedepsească.
   Dar naţiile astea mari mature responsabile, prin conducerile lor de atunci măcar în public să ştie întreaga lume pentru că-i privea, I-au cerut iertare recunoscîndu-I TUTELA asupra noastră ca UNICULUI PĂRINTE ? Şi  cred că pedeapsa se micşora cumva.
   Nu, ei îşi cer iertare unii de la alţii, dar ei toţi greşindu-I numai LUI, şi de asta au plătit toţi la hurtă .
   Pentru că nu-L ştiu, respectă şi crede, în măsuta pe care o doreşte EL, pemtru că ceva ceva se ştie de EL dar nu cît doreşte EL dintotdeauna, cred că nici acum.
   După atîtea milenii de la creaţia noastră nu consideraţi că a venit timpul să-L recunoaşteţi măcar corect cum vrea EL?
   Măcar încercaţi ceva deosebit mobilizator în direcţia asta, EL aşteptă şi iar aşteptă, şi acum se apropie un hop global nu sesizaţi?
   Credeţi că-l veţi trece fără EL, Creatorul Universului?
   Şi iar, şi iar....plătim din vina voastră "fruntaşi" ai lumii?????
   TREZIŢI-VĂ !!!!
   Şi noi oricum vă urmăm, dar întîi în direcţia LUI !

Exemplul

   Sînt oameni exepţionali cu har neştiut, perfecţi, instruiţi, echilibraţi, atenţi, corecţi, săritori în ajutorul oricui, nobili, desăvîrşiţi, demni de urmat, consideri că nu-s reali, ci visezi cînd îi întîlneşti, şi totuşi reali şi simpli.
    Nesofisticaţi, obişnuiţi, şi totuşi atît de diferiţi de noi toţi cred, în bine numai în binele desăvîrşit exemplar, demni oricînd de urmat, de poţi, aici e hopul, nu putem, e prea mare înîlţimea în care evoluiază.
    Există nu-i numai apanajul sfinţilor, sînt şi oameni obişnuiţi, întîlniţi printre noi, dar trebuie să fim atenţi pentru ai vedea şi simţi energia binefăcătoare.
   Să-i urmăm atent, pentru a ne molipsi, şi nunumai pentru noi, ci şi pentru oricine consideră că poate aşa ceva înălţător, ar fi de dorit să întîlnim asemenea superoameni cît mai des, în societatea asta dezbinată şi supusă atîtor rele molipsitoare exemple.
   N. Steinhardt : Pariziană de origine bretonă. Tanti Alice reprezenta  ceva rar; o bretonă necredincioasă.....trecea prin viaţă înconjurată de un nimb de farmec, dulceaţă, bunătate, drăgălăşenie, şi altruism,  cum numai la marii sfinţi şi la unii pusnici se întîmplă a fi. Era înzestrată de Dumnezeu în care nu credea pe căile obişnuite, dar de care se apropia pe căi de bună seamă necunoscute nouă, şi în darul facerii de miracole. Cu zîmbetul ei care topia orice ghiaţă, orice supărare, orice icnire de răutate şi înverşunare, ştia să înpace vrăjbile, să aline durerile, să trezească nădejdi. Era mereu gata, la orice oră din zi şi noapte, pe ploaie, pe vînt, pe viscol, sau în toiul lui cuptor, să sară din pat, să iasă din casă, să alerge la capătul pămîntului pentru se duce să dea ajutor, să scoată pe cineva dintr-o încurcătură sau o belea sau pentru a face un serviciu ori un drum, pe scurt pentru a fi de folos. Nu ezita, la nevoie, să spună o minciună, ba şi mai multe, să cerşească, să insiste să intre pe fereastră după ce fusese poftită să iasă pe uşă, să se umilească (după criteriile omului obişnuit, căci pentru ea cuvîntul de umilire, ca şi cel de oboseală, era inexistent),să ia asupră-şi vini străine dacă de aici atîrna liniştea celui ce făcuse apel la ea. Femeia aceasta, pe cît era de bună era şi de inteligenţă, de spirituală, de plină de cele mai rafinate însuşiri ale graţiei. Izbitor de frumoasă şi de elegantă, înbina chipul reginei cu sufletul sfintei într-un anonimat pe care dezvăluindu-l nu pridideai a te uimi, a nu-ţi veni să crezi, a fi biruit de admiraţie.