3590...E prea la vedere să-L și vedeți

  Nu știm că sîntem în raiul de pe Pămînt, ne complacem neștiinței binelui. Punem relele și urîtele în față, nu justificăm bunătatea că-i ascunsă, firavă, cinstită. Nu se laudă, nici fudulă n-o interesează beneficiile, ci doar datoria cum o fi de reușită ori ba. Nu se rușinează, naivă dar nu proastă, ci curată-n demersuri înalte, distrugătoare.
  De neputințe manierate, festive și goale oricînd putori ordinare cu ștaif demodat. Înrăit în cel mai oribil mod, urîtul pe față fardat în răspăr, mizeria cutezantă. Dar nu înșeală viața în demersul ei uneori complăcîndu-se tertipurilor ascunse. Lucrînd în liniște și pace afară și în ființe demne adevărate, trăitoare parcă-n altă lume.
  Cu folos maxim în așa netrebnicie, colac peste pupăză neștiindu-L de nici o culoare. Și EL lucrînd pe față acolo unde nici nu gîndiți neisprăviților, E prea la vedere, să-L și vedeți, orbilor!