Trebuind în continuare să ne dovedim exigența de a fi oameni adevărați cum e nevoie.
Se afișează postările cu eticheta universul. Afișați toate postările

luni, 12 august 2013
3690.Să ne dovedim exigența de a fi oameni adevărați
Trebuind în continuare să ne dovedim exigența de a fi oameni adevărați cum e nevoie.
luni, 3 iunie 2013
3353..A ne cunoaște temeinic noi înșine și apoi să fim prin lume
Avem datoria de a ne cunoaște temeinic noi înșine mai întîi și doar după aceea să fim prin lume.
vineri, 28 decembrie 2012
2636.Pe picioarele noastre, bine situați și cu minte
Urmînd marile înțelegeri, dărîmătoarele de vechile, atunci obiceiuri nedrepte. Azi încă în vogă, ce ne țin încă pe loc, pînă ne vom sătura de așa neputință rea și urîtă.
vineri, 6 iulie 2012
1631.În raport cu ceilalți, n-o fost simplu
Îmi aduc aminte ce bucurie neîncetată în sinea mea simțeam după ce m-o vizitat. Și începeam să-L știu, cîte puțin și continuu chiar și acuma învăț despre EL și noi. Și mediul animal-biologic și în general natural înconjurător. Cu EL sîntem un TOT și universul, ce numai îl ghicim decît oarecum.
Pe mine și familia mea m-o ajutat să mă schimb în bine și util, moralizîndu-mă. În raport cu ceilalți, n-o fost simplu. Cel mai greu cu sinele mi-o fost să avem aceleași lungimi de undă. În timp și uneori mai grăbit cum îmi transmitea EL am și continui transformarea mea în cum vrea EL. Că nu-s încă și simt asta și vreau să știu și să pot fi cum trebuie.
Calitățile umane îs ca o încununare a tot ce trebuie să fii în fața SA și a societății. În primul rînd a ta și a familiei și toți constată o schimbare, poate nu chiar foarte vizibilă, dar totuși. Cînd deschizi gura și înfăptuiești, altele-s realizările incomparabile celor din-nainte de venirea LUI în viața mea.
Continuarea vieții nu-i chiar posibilă în aceiași parametri dinainte, ci schimbați continuu. Cum vrea EL și puțin depinzînd și de mine, ori nu-mi dau seama încă fiind încă în cunoaștere. Că EL m-o îndrumat și încurajat și chiar obligat să mă schimb într-o îndeletnicire nouă. Ce înaintea nici n-o visam, să vă transmit ce vă transmit.
O deveni de căpătîi și restu-s satelite și cînd am timp. Cum s-ar zice printre picături, cît va dori EL, nu știu? Vom primi răspuns concomitent și sper să fiu în stare.
Am îndatoriri în plus, știu și încă nu-s prea știute bine. Aflu și-i o continuă modificare cam în fiecare zi. De planuri nici nu prea poate fi vorba. Ce e să fie e și mă raportez cum pot la nevoile imediate cît de cît, zilnice. Îmi cam schimbă itinerarul faptic uneori mai mult ori mai puțin. Trăiesc mai altfel decît ceilalți.
EL sigur are planuri cu mine, eu doar constat în timp, contribuind și eu acolo cît pot.

vineri, 25 mai 2012
1457.Şestov, Einştein
Nu ni se destăinue universul de nu-L ştim a cunoaşte şi respecta cum se cuvine. Şestov în trecut nu-şi explica existenţa întregului, univers, Pămînt, omenire. În timp ce contemporanul său Einstein zicea că universul i se destăinue, deorece-L ştia respectîndu-L. EL ne-o dat gîndire şi spirit Divin, şi ni-i greu de nu chiar imposibil uneori să ne înţelegem pe noi înşine. După chipul SĂU ni-i gîndirea şi-i de ne înţeles în existenţă de multe ori. Comportîndu-se independent de noi, inconşientul şi alte trăiri răzvrătite eului în timp.
De asta din cînd în cînd, observînd că avem neînţelegei proprii nouă , intim, se răzvrăteşte de obicei pornirile corecte, dreptatea şi moralitatea ce ni-s sădite dintru început. Contra unor învăţături nedrepte ce-s pe cale să ne încalece. Atunci se impune o pauză de reflecţii şi să ne dumirim ce ni se întîmplă. În linişte departe de alte influienţe perturbatoare, noi înşine cu noi singuri şi sincer, altfel nu se poate. Să tragem o linie de cum o fost viaţa pînă de curînd, cînd o intervenit schimbarea nedreaptă, imoralitatea.
Şi să vedem ce-i de făcut. De ne oprim ori ba, înrăindu-ne şi urîţindu-ne existenţa cum ni se întîmplă şi părăsiţi cînd EL se va sătura de noi cum sîntem. Să ne ia la rînd nevoile pe noi şi familia noastră. Urmînd atunci şi tot nu-i tîrziu dezmeticirea, revenirea la comportarea dinainte, bună, corectă, demnă, adevărată. Şi uitînd nedreptele gînduri, vorbe şi fapte, în făgaşul corect să ne continuăm viaţa şi cu ai noştri în societate. De se poate şi ştiindu-L corect, din VT şi NT uitîndu-l că nu-i potrivit vieţii de azi aşa nedrepte şi urîte în rele comportamente de foarte mult timp ne îndreptate.
Baza-i familia în societate, s-o închegăm şi păstra ca pe ceva sfînt, de ne atins ci doar cu respectul cuvenit ei. Învăţîndu-ne chiar de-i greu să ne înţelegem, cum ne cum, asta e, nu avem de ales şi de nu se poate în timp de îndelungate încercări să ne hotărîm tot aşa singur singurel în linişte retras şi judecat ce-i de făcut ori şa, ori şa. Eventual de ne încumetăm tot în linişte sincer să-I cerem ajutorul. Ni-L va da şi în timp poate de-I mai face-ţi demersuri mai numeroase şi sincere să încropiţi o relaţie, care-n timp cine ştie, multe se pot face de se vrea. Şi înspre cunoaşterea SA.

vineri, 27 aprilie 2012
1346.Nepăsarea şi cunoaşterea
În faţa perfecţiunii în general şi a ticăloşiei, nu-ţi găseşti cuvintele. Şi perfecţiunea în societate nedreptă şi mişelia te lasă fără replică, atît de indignat poţi fi că amuţeşti.
Totuşi omenia e îmbucurător c-o mai întîlnim în lume, e o floare rară, dar există şi-i de remarcat cu bucurie. E nădejdia în mai bine, frumos şi util, cumsecădenia şi speranţa în EL că-I încă cu noi şi ne vom reabilita cum se vrea. Şi una rece, toţi avem neruşinarea de a trece nepăsători pe lîngă suferinzi şi năpăstuiţi şi ne facem că nu-i vedem. Dar acelea îs atenţionări şi pentru noi, să luăm aminte să ne îndreptăm. Că răbdarea SA e pe sfîrşite şi-i putem înlocui în expoziţia părăsiţilor, de nu-L luăm în serios.
Înfăptuirile mari se datorează oamenilor mari, realizatorii îs diferiţi omul e totul şi sfinţeşte lucrul.
Istoria necazurilor ce-s pe lumea nedreaptă de cînd e ea, e presărată cu perioade de tihnă şi pace. Toţi şi le doresc, să-i însoţească cît există măcar ei şi ai lor în bine. Dar se impune îndreptarea cerută de SUS, şi nu vor mai fi părăsiri şi consecinţele asupră-ne suferinţele nesfîrşite. Deci toate au o explicaţie, dar lumescul nu pricepe, la fel şi nedrepţii în păr.
Secretul vieţii, da, e în aflarea SA corectă şi îndreptaţi, vom coexista împăcaţi şi mulţumiţi de noi şi ai noştri. Autocunoaşterea de sine, o preocupare, caznă şi îndreptarea firească cum ne doreşte EL nouă.
Posibil să nu fim numai noi vizaţi de EL, Divinitatea de pe Pămîntul SĂU şi din alte locuri din Universul SĂU, nouă încă ne ştiut. Echilibrul e necesar ca să coexiste încă în armonie cu natura SA şi ce mai trebuie cu bine. Bunul-simţ să nu ne lipsească şi să-l lăsăm şi celorlanţi urmaşi şi celor interesaţi, că-i un pas mare spre aflarea SA cînd ne permite.
Raţiunea e neputincioasă în faţa credinţei, spiritualitatea ne dă gata, de nu ne astîmpărăm şi îndreptaţi să-L ştim. Să ne cuminţim, a nu obliga pe nimei la ceea ce năzuim noi, ca regulă să-i însoţescă şi pe alţii. Fiecare-i responsabil în faţa SA în mod egal şi diferenţiat după potenţialul demostrat în bine şi ştiindu-L.

duminică, 5 decembrie 2010
Din nou, tot eu cel vechi, şi voi cumva cu EL
Am să caut în continuare să nu mă prea iau de BI, EL a tolerat-o pînă mai ieri, folosindu-I, creind aşa de mare confuzie în cea ce-L priveşte încît caut să lupt, dar am nevoie şi de contribuţia LUI simţită şi de voi cumva.
Da, am cam nevoie ca EL să se facă simţit şi de unii din voi, pentru că întîlnesc numai opoziţie, indiferenţă în cel mai bun caz, EL, îL simt şi acum, mă susţine, dar voi, habar nu aveţi ce înseamnă EL.
Am bătut şi la porţile ortodoxiei, şi erau închise mie pentru EL, şi recent pe Wiki, nu am supravieţuit, tot pentru EL, deoarece eu am priceput că EL doreşte să-L fac cumva cunoscut, şi nu-mi merge deloc cu voi.
Sînteţi înţepeniţi în nedreptatea lumii actuale atît de aberant, că nu vedeţi mai nimic din adevărul SĂU pentru voi
Nu mă voi lăsa oprit din mersul spre aflarea LUI, dar în cazul lămuririi voastre, cred că trebuie să-mi schimb strategia, şi tactica, e prea de începător nepriceput, în lupta cu ceva ce EL a lăsat să se dezvolte oarecum.
Am să caut să mă schimb cumva pentru a putea să înving inerţia voastră în nedreptatea lumii, şi-I cer aşa mai în văzul lumii să mă ajute cumva, şi pe voi de se poate, să vă influenţez alături de EL trezirea voastră în bine.

Etichete:
adevarul,
Atotştiutorul,
Autoputernicul,
CEL ce ESTE,
creatorul,
credinta,
DIVINITATEA,
Domnul oştirilor,
EL,
influenţarea,
LUI,
repornirea,
sprijinirea,
universul
joi, 2 decembrie 2010
Viaţa nu e veşnică nici pe ceea lume, o mare păcăleală!
Eu am avut o experienţă în privinţa vieţii veşnice cu EL, şi nu-mi mai trebuie nici să mă gîndesc tangenţial, am fost aprig altoit chiar după ce păşisem în credinţă, pe tema asta, aflînd de la EL, că NU ESTE, în privinţa oamenilor viaţă veşnică nicăieri.
E un subiect închis, mi-a comunicat că numai proştii şi inculţii au voie să spere, pe aceştia EL îi va îndrepta, cind va veni timpul ;e o mare păcăleală, o falsă premiere pentru cei plecaţi cu sorcova pe calea greşit trasată de NT.
Credinţa mi-o dat-o EL, şi nu-I încerc limitele toleranţei LUI, ci mă străduiesc să-L urmez. Repartizarea fiecăruia pentru vieţuire, e făcută de EL, pentru a da toate examenele necesare cît trăieşti, unde te-ai născut, ţi-s prescrise a le urma, chiar de ţi se par cu influienţe nefaste, aşa trebuie să fie, pentru a lupta şi să le-nvingi, nimic nu-i uşor.
Pentru aI demonstra LUI, că meriţi să duci o viaţă plăcută, ca-n RAI, cu relizări pe măsură, şi sătul de rodirea ta în toate domeniile ce le doreşti, ve-i afla în comuniunea ta cu EL, şi momentul trecerii liniştite, şi-o vei şi dori ca o împlinire firească de întoarcere la EL.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Experienţa LUI cu noi,şi noi cu EL
Noi sîntem creaţia experimentată de EL, pe planeta SA, cu tot ansamblul de împrejurimi naturale, programate în mare de EL, întimplarea nu-şi prea are locul în viaţa noastră.
EL, îşi pusese mari speranţe în oameni, că-L vor respecta măcar, da de unde, eşec aproape total, specia noastră, e înclinată spre rău mai mult decît a fost programată de EL, cred.
A intervenit ceva, nu ştiu ce şi a stricat planul LUI, chiar şi în cazul Poporului SĂU, ori mai bine spus, mai ales în cazul poporului SĂU, care cumva a fost ca un etalon de neascultare.
Hai să spunem, de neamuri în general EL, nu s-a prea preocupat, şi totuşi chiar EL remarca, că-L respectă mai mult neamurile decît Poporul Ales, îL şi cred mai mult, şi ştiu.
O inversare de sarcini nedorită, neproiectată, un defect ne sesizat la timp, deci sîntem o premieră şi pentru EL .
Ce-i ceri omului nu-ţi face şi ce nu prea îi ceri înfăptuieşte, oare dece? Sîntem cu susul în jos, ne-npotrivim însuşi Ceatorului Universului, cred că doza de spirit independent din EL,a fost prea mare în direcţia împotrivirii cu orice risc, s-au mai bine spus, ni-o luăm repede în cap, ne obrăznicim incorigibili, ne luăm nasul la purtare, încercăm marea cu degetul.
Nu ştiu de ce omul e aşa, şi în prezent, e şi mai şi, narăviţi în nerecunoştinţă, habar nu au de EL, au picat din cer, aşa din senin, i-o adus barza, pentru că nu-şi pre respectă părinţii, tradiţia în a crede în general în Dumnezeu cum am întîlnit la Ghiţă, şi EL la ajutat o viaţă şi pe familia lui, şi cred şi-ncontinuare.
EL a încercat diferite variante cu noi, pentru îndreptarea lumii, cu binele şi răul. Consider că pe aceia ce-L respectau crezîndu-L oarecum, nedefinit corect, dar cu aplecare mare, în pustnicie, indiferent de religie, EL îi apreciază şi acum, dîndu-le şi har, şi unii din aceştia nu relizează puritatea SA, Unicitatea,şi că e singurul Dumnezeu al nostru, Responsabilul de noi, Singurul.
Eu, am primit, credinţa generală, confirmarea în credinţa în EL şi numai în EL, după peste un an, au urmat paşi nesiguri, şi greu de făcut în îndreptarea faptică, gîndire, şi mai am de învăţat, nici nu ştiu cîte.
Mă cred mai breaz decît alţii, şi nu-s, dar nu prea pricep, dece oare? Întrebări cîte-n lună şi stele,şi răspunsuri cu ţîrîita, nu prea merit încă, aşa cred. Nici cu răbdarea nu mă pot lăuda, e tare greu de urmat pe Domnul, dar consider că trebuie, fie ci-o fi.Vom mai şti, cred numai de bine.
Simt acuma că dacă aş fi mai tenace în credinţă , cu rîvnă mai multă, aşi fi mult mai sus în faţa LUI.

duminică, 21 noiembrie 2010
Eu, revelatiile si mai ceva
Eu am primit credinta prin doua revelatii, una de initiere generala si foarte de nestapinit de mine , ceva ce m-a condus o zi intreaga cu toate ca eu lucram si am fost în familie, dar nimeni in afara de mine nu a sesizat nimic.
Totul a fost cereri si raspunsuri in gind, parca eram si nu eram prezent in viata activa.
A doua oara, confirmarea credintei in EL, la peste un an de prima, a fost placuta alba in semi vis, si cu restrictii in timpul ce a urmat cu bareme de indelpinit, unele usoare dar inimaginabile, altele grele si foarte grele cu sinele meu ce nici acum nu-l pot concilia cum ar trebui si EL ma tine in oarecare stres si frica din vina mea nestapinita.
Si de curind cu toate ca am depasit baremul dat am reusit sa fiu in rind cu clasa mea de cursanti in invatatea Tematicii LUI, totul la nivel de percepere senzoriala, ireala pentru omul de rind, si cred ca-I un examen si pentru EL de a ma invata, nu stiu ce miza sint.
EL e dezamagit dar totusi cu sperante ca Poporul SAU, I se va intoarce cum a mai fost in trecut, acum la mii de ani terestri si egali poate cu citeva zile CERESTI . Nu ne putem lauda ca-L intelegem pe Necuprinsul Univers in Spirit( Materia intunecata).
De nu, va continua cu " noi" ai celorlalte natii, stiu ca locuri mai sint si pentru incepatori, cu toate ca eu is in anul al 4 lea la EL, dar nu prea conteaza timpul ci taria dorintei, tenacitatea, fermitatea, curajul, dirzenia, uneori si nebunia necunoasterii- curajul, sa nu-ti prea pese de tine uneori, sint un increzut in EL.
Si pe plan local un om normal. Ca voi toti.

ABSOLUTUL,
adevarul,
bine,
creatorul,
credinta,
DIVINITATEA,
Domnul,
dumnezeu,
Dumnezeul,
EL,
eu,
LUI,
necuprinsul,
Nostru,
proiectantu,
rau,
realizatorul,
TATAL,
universul
joi, 18 noiembrie 2010
Testamentele vechi si nou, Lumea si EL
In VT se dezbate mai ales trecutul poporului SAU in raport cu EL, divergente, neascultari, razbunarea SA. Cautari ale SALE de a rezolva ca Poporul ales sa-L respecte macar. Programe de ale SALE pentru a se intelege cumva cu EI. Si din cind in cind si despre celelalte popoare. Dar totul in limina relatiilor LUI cu EI.
EL e total preocupat ca EI, Poporul SAU, sa-L stie, respecte si creada, fara obiectii, de se poate. Realitatea acelor timpuri numai EL o stie, dorind sa faca din EI, un soi de ambasadori intre lumea pamintului si EL, problema nerezolvata pina azi.
NT, incepe navalnic cu Isus ce se da dumnezeu in urma conciliului de la Niceea 325 e.n., ce cauta sa inpuna niste reguli : legatura intre oameni si Dumnezeu Tatal sa se obtina in afara spatiilor publice, fiecare in singuratatea lui, fara intermediari ; lucru combatut de crestinatate ce si-a construit si-si construieste edificii de rugaciune in ciuda celor dictate de idolul lor, Isus.
Divergentele sa fie aplanate imediat prin supunere in fata agresiunii, si chiar cedare totala ; pozitie ce biserica crestina nu a adoptat-o niciodata, mai mult ea insasi, s-a divizat din ambitii, trufase, si ura, ce a fost cauza multor razboaie nimicitoare, si conflicte inghetate si in prezent ( intre cei din fosta Iugoslavie, in Anglia, Irlanda de nord,etc ) .
Eu consider ca sintem pedepsiti de EL, pentru ca nu-L respectam macar, dintotdeauna, si am creat religii ce ne reprezinta doar in divergente indiferent de zona geografica. Trebuie sa ne ambitionam cumva si sa-i mobilizam pe unii ce doresc sa-I devina punti intre EL si omenire, si sa-L stim , respecta si crede, cum e EL.

joi, 21 octombrie 2010
Unii renunta la credinta, dar tot LUI ii dau socotela, atunci
Ai insuccese, nelamuriri, pedepse de dus si esti dezamăgit, si vrei sa renunti la credinta ta: dar se poate sa fi avut inaintasi in familie credinciosi si cu fapte bune notabile si chiat tu sa te fi notat bine EL.
Chiar acum de vrei sa-L parasesti cu arme si bagaje si sa nu mai ai de-face cu EL si credinta in EL ori in alte religii ce-L stiu macar. Se poate sa ai un credit la EL si deci cu EL in primul rind trebuie sa ai o discutie de evaluare si ramas bun, singur in siguratatea ta, in gind cu EL, te socotesti, justifici, serios in gind cu EL, numai tu vei primi raspunsul scontat de la EL. Chiar de nu ai avut de-a face cu EL niciodata, fii sigur , s-ar putea sa nu-L mai parasesti, responsabilizindu-te cumva. Da toate evidentele credintelor bune de pe pamint EL le tine, LUI va incredeti in final cu toate ca voi aveti diferite religii dar de fac binele, EL e garantul vostru deocamdata pina v-a veni EL unicul sa ne trezeasca in bine, nu mai e mult.! SI atunci vom avea unul singur TATAL CERESC de care vom depinde , ca si pina acum dar incostienti nu am relizat aceasta evidenta.

luni, 27 septembrie 2010
Prima zi din blog
EL, Domnul Dumnezeul nostru,Tatăl Ceresc Divinitatea şI eu .
Eu am ceva viaţă în spate,se vede după caracterele literelor, asta e.
Nu am să scriu încă despre începutul relaţiei mele cu EL. Da, e ceva să ai o relaţie cu EL, cine nu ar dori o asenea relaţie ,nu mai ştiu pe altul,da,mă laud, asta e,nu,nu mă pot abţine
pentru că îmi dau seama ce uluitoare e.
Unii nu mă cred, EL mi-a transmis să nu mai spun la nimeni nimic un timp, despre credinţa mea în EL,mai am de învăţat multe şi mărunte,pentru asta mi-a recomandat bibliografia, interesant nu mi-a dat voie să studiez BIBLIA, mi-a transmis că voi aduce stricăciuni acelei constucţii vechi, studiind-o măcar .

Avea dreptate, recent mi-am dat seama, ISTORIA LUI trebuia continuată,dar pentru aceasta e nevoie de adevărul trecutului SĂU,de claritate adîncă, nu superficială,pentru a putea înţelege prezentul,ei asta e .problema, istoria LUI.
Religiile toate îL ştiu,doctrinele lor diferă în nesemnificative nuanţe, EL e CONSTANT pretutindeni în lumea noastră, nu L-am prea simţit şi nu de ieri de azi,ci de mii de ani.
Şi ştiu că acum EL nu e supărat pe lumea oamenilor,în general nu mai aşteaptăm mult, urmează o trezire in bine ,EL va stabili cum şi cînd.

EL doreşte ca fiecare de la mic la mare, în cămăruţa lui singur numai cu EL fără intermediari, să-L căuta-ţi cum vă pricepeţi,cît mai simplu în gînd,fără rugăciuni preştiute:o mulţumire pentru că exista-ţi, pentru ca aţi rodit în viaţa socială, profesionanală,etc.
Să fim noi înşine ,omul simplu în faţa CELUI ce te-a făurit, pentru asta nu trebuie să te îmbraci în ţinută de gală,e bine oricum,relaxat, fără poziţii incomode, tu, să nu-ţi fie ruşine,să nu te emoţionezi,să ai curaj, da,va fi ceva deosebit ve-i lua legatură cu DOMNUL DUMNEZEUL CREATORUL tău,va fi ceva extraordinar.

.Am peste patru ani de cînd EL mi-a venit în viaţa mea,trebuia să-I spun ceva de bun venit, dar eram cred blocat,mi-a cerut să-I spun Tatăl nostru, nu-l prea ştiam,am bîiguit eu ceva.
Atunci eram un fel de liber cugetător, poate aproape ateu, nu prea îmi pusesem probleme în acest domeniu al spiritualităţii,Tatăl nostru îl uitasem din copilărie, dar EL îmi cerea mereu Tatăl nostru,şi iesea de frică, cumva,fără un control,cu neputinţă de a mă opune: un Talăl nostru apoximativ, şi trebuia să continui să nu mă opresc.
Aşa a fost prima zi,un aspirator nevăzut, de cuvinte îmi cerea din minte ce mai ştiam din Tatăl nostru,nu ştiu de cîte ori l-am repetat.
În scurt timp, m-am pus la punct cu Tatăl nostru,mi-a dat credinţa în general, ştiam cine era Divinitatea Însăşi.
Nu mă mulţumea ce cuprindea Tatăl nostru,mi-am compus propria rugăciune care s-a transformat în funcţie de evoluţia credinţei mele şi de cerinţele LUI, devenind mai mult o mulţumire.

La peste un an, am primit confirmarea credinţei în EL, aşa cum dorea EL.
A început o comuniune cu EL de transformare a fiinţei mele în credinţă şi fapte,şi mai contunuă şi acum,şi cred că va continua cît voi exista,caut să fiu la dispoziţia LUI,mai am de învăţat.

Pînă la venira LUI în viaţa mea aveam alte preocupări şi de asta vă rog să mă iertaţi de am unele probleme de a vă rîndui unele idei şi gînduri.
.Eu am fost cred, semiprogramat să-L cred,în prezent comuniunea cu EL, cuprinde şi multe semne de la EL,ce mă ajută să învăţ,şi în unele acţiuni din viaţă.
Se ţine de coasta mea,şi asta cred şi eu că e normal,încep să mă obişnuiesc,intervenţiile LUI sînt cînd îs conştient, în vis mai rar.

Îmi dă voie să vă transmit rîndurile acestea aşa cum mă pricep,caut să nu-L supăr şi să-L urmez transmitindu-vă cît mai bine ce înţeleg eu.
Noi sintem relativi,depindem de EL,prin condiţiile ce ni le-a creiat,EL, e CONSTANT absolut pretutindeni în lumea noastră,nu sîntem conştienti de aceasta,EL e în noi,lîngă noi,peste tot,şi nu este ungher să nu-L ştie permanent de mii de ani.
Sîntem creaţia SA în care a investit spirit,gîndire,energie,componente foarte perfecţinate ale vieţii şi totuşi natural reciclabile,pămîntene.
Ne-a pus în fruntea vieţuitoarelor, unii oameni au o inteligenţă sclipitoare, genii.
EL ar fi fericit ca oamenii să înceapă sincer simplu sa-L creadă, fiecare în felul lui,cum se pricepe:în pat înainte de odihnă, relaxat gîndeşte-te la EL,şi dupa trezire (dimineaţa) tot aşa relaxat gîndeşte-te la EL.
Prin gînd mulţumeste-i că exişti tu şi ai tăi şi tot ce ai realizat, poţi să-i şi ceri,dar fi-i ponderat,nu te va refuza vei simţi aceasta, numai trebuie să fii foarte atent la orice repetare cît de neînsemnată va fi, poate ia legătura cu tine cumva.
EL simte instantaneu şi chiar anticipează reacţiile noastre: cîtă încredere îi acorzi,şi ulterior cîtă credinţă ai în EL.
EL a dat programe de legi valabile şi azi pe pămînt,şi universul e programat nu este nimic la întîmplare.
Şi viaţa noastră e semiprogramată,e jalonată avem de trecut prin ceva ce ne e dat, nu putem scăpa.
Cel mai bine e să te realizezi,să rodeşti unde te-ai născut pt.că acolo va fi aventura vieţii tale, pentru care ai fost creat trebuie să cauţi să intri în rezonantă cu EL,pentru a fi relizat cum ai fost programat în mare,pentru că ai posibilitatea de a-ţi alege destinul mic.
Fericirea nu e sa fii liber ci să ai o obligaţie,un ţel,o realizare de făcut,o datorie,o preocupare demnă de umanitatea ta.
Morala obligă la reţinere, la înfrînarea instintelor,a pornirilor.
Sintem constienţi de incostient,e o fază de nestăpînit a firii noastre, trebuie să avem tărie multă,voinţă pentru a ne stăpîni,e foarte greu,atenţie! ne poate conduce numai la rele,la prostii.
Eu am avut primadată în viaţă mea,la începutul primăverii de furcă constient cu incontientul meu,a fost groaznic,m-a pus într-o postură urîtă în raport cu EL.
L-am rugat să mă ierte, eram foarte speriat de ce eram în stare să fac, fără să vreau conştient.
O plasmuire, imediat,m-a încercat credeam, dar nu era aşa,îmi arăta o greşeală a lumii.
Mi-am dat seama că toată viaţa,pînă atunci inconstientul a putut să mă fi condus fără ca eu să-mi fi dat seama uneori. A fost o trezire, datorită credinţei în EL,arătîndu-mi cine sînt.
Atunci am avut o cădere din credinţă, am constientizat că nu-s bun, L-am acuzat pe EL de ce am avut de tras, ca e rău,şi nedrept.
Dar nu era aşa,EL are dreptul să ne încerce,mi-am cerut iertare, gîndeam greşit,asta a fost, parcă a fost tare demult.
Om în toată firea,atunci îmi venea să plîng de necaz,şi-mi puneam întrebarea de ce a avut încredere în mine încredinţîndu-mă, de mă încercă în aşa hal,asta e.
Ca să crezi e nevoie de dragoste, de dăruire,dar în cazul meu în credinţă caut să fiu cît mai serios cu putinţă,şi de se poate fără exagerări,pentru ca exagerarea,intoleranţa sînt umbrele raţiunii.
Eu vă transmit acestea deschis, face-ţi ce vă îndeamnă raţiunea, sinte-ţi liberi a-L crede,EL vă asteaptă de mii de ani.
Ne pedeseşte părăsindu-ne pentru a-L crede, ne atrage atenţia doar, doar ne vom îndrepta către EL,pentru a ne fi bine, nu din rău în mai rău.
Nu ne pedepseşte de cîte ori greşim,ne mai şi iartă.
Libertatea e ceva foarte serios nu ne permitem să ne jucăm cu ea,s-o confundăm cu dezmăţul, desfrîul,dezordinea etc.
Libertatea e viaţa,dar in comuniune cu EL,e altceva,avem obligaţii,dar si ciştiguri uriaşe:vă veţi simţi usuraţi,EL va prelua multe din fricile voastre,din grijile voastre,nu veţi mai fi pedepsi-ţi de EL ci ajuta-ţi,să te ajute DUMNEZEU ce vrei mai mult de atît e maximul ce-şi poate dori un om.
EL îţi bagă şi-n traistă,dar sa-L crezi sa nu te joci de-a va-ţi ascunselea cu EL,seriozitate şi prestanţă şi veţi simţi imediat îmbunătăţiri deosebit de favorabile.
Vă spun ceva,de trebuie să face-ţi un rău voit,făce-ţi-l cît de mic puteţi,chiar deloc de se poate, sau făce-ţi un bine,şi veţi observa de veţi fi foarte atent,ce bine deosebit urmează imediat pentru tine,un bine neaşteptat.
De vei considera poţi continua vei vedea ce bine ţi se întoarce.
Se poate să spui, că faci numai bine,şi nu ţi se întoarce cum ai dori,e ceva ,i-a legătura cu EL cum am scris ,ai răbdare,făţi un proces de conştiinţă,nu numai pentru tine va fi greu, trebuie să ştii pînă la al treilea sau al patrulea neam în urmă,ce greşeli plăteşti, de data aceasta nu te lăsa de poţi ,vei vedea,ai încredere în EL.
Te vei lămuri singur,sau de la EL vei primi un răspuns pe care trebuie de data asta să faci tot posibilul să-l urmezi cum vei putea,tîrîş-grăpîş,e greu,dar va fi bine,vei simţi,nu te lăsa!
Apropo de credinţa în rîndul oamenilor de şiinţă , ei nu-L cred,dar îL ştiu, toate excepţiile ce confirmă regulile,legile, etc. sînt taine ale LUI,inposibil de explicat ştiinţific.
Ştiinţele ce nu au legaturi cu tainele LUI,adică nu au excepţii,sînt ştiinţe moarte.
Einstein L-a crezut a la Baroch Spinotza, dar L-a crezut, şi a avut succesul ce l-a avut,contemporanul sau Lev Shestov ateu, considera omenirea, pamîntul, şi sistemul solar, universul existenţial,că sînt în afara legilor cunoscute,deci nu ar trebui să exite,si se mira că totuşi de ce exităm.
Simplu,celor ce nu-L cred, EL nu dezvăluie creaţia SA, mai ales ca aceştia foarte complicaţi oameni sînt şi mîndri, şi-n faţa LUI nu fac doi bani.
Materia in libertatea ei expansivă programată în mare, crează spaţiu, Einstein,declara că spaţiu cosmic i se destăinuie, ce să mai spunem cu EL îţi merg toate, fără, cît vrea EL, de vrea.
EL ţine la orice om,pentru că-i creţia SA,nu-i idiferent la suferinţa omului,şi caută să-i ajute.
În închisori cei ce au fost ştiu că se întîmplă lucruri inexplicabile,minuni care-s aproape cotidiene, mulţi le ignoră pentru că şi aşa suferă, dar cei atenţi, se pot întoarce în libertate şi cu credinţă,pentru că L-au simţit alături.
EL ne pune să facem greşeli cunoscute,conştienţi fiind de ele,pentru a ne îndrepta,ne încearcă, şi după ce ne-am trezit şi-L credem,vom îndrepta greşelile inconştiente.
De la omul simplu EL are aşteptări uşor de îndeplinit,EL doreşte să fie salvatorul maselor, a mulţimilor.
De la credincioşi EL, doreşte mai mult.
Credinţa e echilibrul între apucături,porniri, instinte şi raţiune,gîndire.
Crezîndu-L vei intra în comuniune cu EL,o înţelegere pe care omenirea şi EL o doresc dintodeauna, dar pînă acum nu a avut loc din diferite motive, pe care EL le ştie, noi nu le prea ştim.
EL doreşte să ne apropiem unii de alţii, mai mult ca niciodată, cu încredere, noi de EL pentru a reface legătura ruptă de mii de ani,ne aşteaptă.
De ieri pînă azi pentru încredinţarea mea a fost foarte greu,aseară dupa ce am terminat aproape pag.2. consideram că am epuizat ce aveam interasant de transmis şi I-am cerut îndrumarea, ajutorul şi m-a trezit,de aceea reiau şi continui ce am transmis pînă atunci : deci inconştientul îmi imaginase o plăsmuire,o născocire, o minciună, pentru a o oferi unui apropiat ca o povestioară în care băteam şaua să se pricepă el,în loc să-i spun verde-n faţă adevărul care era ca orce adevăr, dureros.
Bine-nţeles EL l-a făcut pe apropiat să nu-l mai intereseze problema.
Dar pentru mine a apărut o uriaşă provocare,ştiţi că scriitorul, autorul operelor literare, inventeză, crează o ademenitoare lume ireală, adică, minte, asta e, şi de o ticluiecte bine e citit, e vestit.
Dar multi cititori nu aprecieză corect, confundă ficţiunea cu realitatea şi fac trimitere a relitaţii în minciună şi astfel trăies fals.
Deci nu este acea trezire la realitate "şi am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa",ar fi fost pentru mulţi necesară pentru a nu se îmbăta cu apă chioară,şi a crede în cai verzi pe pereţi.
Şi aceste victime ale ficţiunii artistice de orce fel alimentindu-şi continuu nevoia de drog artistic se îndepărtează tot mai mult de realitatea cotidiană.
Şi chiar dacă pentru scurte perioade coboară în realitate, silite de viaţă, se refugiază imediat ce au ocazia în imaginara lume.
Pînă aici nimic nou sub soare,din totdeuna,unii au dorit asemenea refugii şi alţii s-au învrednicit cu crearea de iluzii artistice,născocind tot mereu şi de puţine ori realitatea a bătut creaţia ficţiunii.
Da, unele aveau şi au inspiraţia din realitatea vieţii.
Din totdeauna au fost făuritori şi consumatori,chiar înainte de apariţia scrisului,pe cale orară,atunci realitatea era şi mai bine schimonosită, de la un povestitor la altul,după imaginaţia fiecaruia.
Astfel am ajuns unde doream cu demonstraţia : tot astfel s-au petrecut lucrurile şi cu istoria scrisă a religiilor.
Puţine adevăruri au rezistat pînă azi,majoritatea îs aproximări, doctrine bazate pe vorbe-n vînt,ecouri distorsionate pe care EL, le-a suportat pînă azi.
Dar acum doreşte să o luăm de la început,cu înodarea relaţiilor stricate de milenii şi să găsim o cale comună pe baze noi,a credinţei în EL, prin religiile ce-L respectă.
Nu doreşte să reamintesc lumii de faţa LUI rea, răzbunătoare, părăsindu-te, ce te urmareşte pînă la al-3-lea sau al-4-lea neam (nu luam aici in calcul POPORUL SAU).
EL vrea numai bine şi înţelegere, luminarea tuturor necunoscutelor posibile, la care lumea nu a avut acces pînă în prezent.
Poate să nu vă vie a crede, e posibil să vă exprima-ţi neîncrederea, împotrivirea chiar.
Sînte-ţi liberi să recţionaţi cum a-ţi făcut-o de mii de ani.
E alegerea voastră,dar ar fi păcat să nu urmaţi îndemnul meu, a-ţi rata încredinţarea în EL,în perioada aceasta,pentru că oricum EL vine şi va schimba direcţia lumii,spre ce doreşte EL.
În legătură cu POPORUL SĂU,îs multe de spus, lucrurilor pe nume,de doreşte îs gata oricînd,mi-a atras atenţia sa-L apreciez în cel mai înalt grad,şi nu vreu să mă joc deloc.
Aşa ca să mă repet da nu-i bai, EL se uită cu cea mai mare atenţi şi are cele mai mari cerinţe de la POPORUL SĂU, trecutul tot cred e scris in VECHIUL LEGĂMINT.
De ce am scris cred, pentru că am bolmojît-o rău de tot ISTORIA SA,şi acum eu nu deţin decît adevărurile ce mi le-a transmis EL,şi din ele cîte am putut pricepe,asta e.
De voi afla mai multe vi le voi scrie,la momentul potrivit,voi căuta să nu vă ascund nimic din ce doreşte EL să vă transmit.
Poate undeva sînt oameni şi ştiu că sînt ce-L înţeleg mai bine, sau vor fi în continuare, EL ştie,eu asta v-am transmis şi vă mulţumesc. deocamdată .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)