2983.Spiritul conduce oriunde cu gîndire răzbătătoare

  Nici două idei nobile, curate, demne de omenirea ce-o formăm, nu sîntem în stare să avem. Să le urmăm, căznindu-ne dacă altfel nu-i cu putință, ne căzînd în nemernicia, ce se-ntinde azi. Ajungînd trupuri fără gîndire și spirit adevărat, responsabil, ci adormiți, purtați . Într-o trăire străină de felul cum trebuia să ajungem acuma, știindu-L corect și omenoși cu adevăratul bine.
  Între noi toți oamenii, fără deosebire, va mai trece vreme, dar spre asta ne îndreptăm. Vrem nu vrem în continuare, urmînd calea dată de CER și încă neștiută în așa nedreaptă lume. Fără EL și înstrăinați de bine și omenescul firii date omului din facere. Cu spirit al dreptății, bunului-simț și la binelui de vorbit și înfăptuit mereu cît trăim.
  Materialitatea în toate formele ei ne preocupă, uitînd datoria cu care am fost dați. Că spiritul conduce oriunde și-n CER și pe Pămînt cu gîndire răzbătătoare peste toate cele. Nevoi și griji învingător de-L știm și ne îmbunătățim vom fi.

1674.Lipsa încrederii distruge omenia din noi

   Viața ni-i programare amănunțită, de SUS și nu știm, mai avem unele libere inițiative. Ce ne definesc pe noi înspre bine ori rău și nu se amestecă , doar ne îndrumă pașii oarecum din umbră. Și chiar ne ușurează unele împliniri, doar ne vom face datoria trebuincioasă, ce n-o prea știm.
   Și-n preocupări să avem realizări ce ne reprezintă cel mai mult și doar acelea să le și dăruim de-s dorite. Spre folosire utilă și bună și altora, la libera alegere. Să nu fim egoist, că egoistul și zgîrcitul trăiesc într-o lume, ce-i cuprinde, crezînd că toți-s ca ei. Se tem să nu fie înșelați de ceilalți, lipsa încrederii e distrugătoare de omenia din noi.
    Sînt unii ce-s pizmași sacrificîndu-se doar pentru a distruge pe un altul, nu pentru a-l ajuta la nevoie. Nedrepții în general nu pot creea ceva ce e util și bun, nu li se încheagă nimic cu folos ci doar distrugător și nefolositor. La fel își doresc anumite lucruri dar nu și consecințele lor, nu au răsponsabilitatea faptelor lor.
    Ca și proștii care nu se auto-elimină, ce răscolesc josnicia neînchipuită, mai ceva ca răutatea. Ce-i știută și te mai poți feri de ea, de prostie mai greu, lovește pe neașteptate. În schimb răutatea dă dovadă de inițiativă șmecheră, ce-o descalifică și mai mult în fața dreptății și adevărului, ce-o înving.
    Nedrepții resimt ferm temporalitatea vieții, nu-și închipuie bunu-simț și binele în general și plătesc. Învinși de neputința de a fi cum trebuie, fiind părăsiți în nevoi, cu tot avutul lor nedrept suferă și dispar fără urmă.
   Să nu-ți fie teamă de moarte, slogan nedrept, ce-L înfrună, că nu-L știu și nici îndreptați nu-s. Și părăsiți, suferă la greu și mor timpuriu, inexplicabil pentru ei. La hurtă în neștire viețuiesc, fără un demers clar de ce se află pe Pămînt? Nu-s în stare de nimic bun și util, doar înavuțirea și șmecheria ce-i înstrăinează de ceea ce trebuie să fim în viață.

1400.Băgăm minţile-n cap

   Sîntem de regulă încă nedrepţi, un amalgam de ciudăţenii, laşitate, impulsuri necontrolate, superstiţii şi vanităţi rănite. Continuate de-o imensă lene şi nespuse ambiţii. Mai se găsesc şi excepţii de ne încadrat, cu porniri şi realizări de la bine la rău în foarte largi limite, chiar şi superioare realizări de admirat. Dar şi lamentabile căderi în derizoriu josniciei umane. Singur recunoaşte că nu-i cine ştie ce de capul său, ceea ce-i un lucru bun dar îi limitat şi nechibzuit.
   E un lucru incorect, să se zică că învingi răul doar prin alt rău. Ci şi căutînd să te simţi fericit, nu oricum ci cum se cuvine, prin ceea ce-ţi doreşti, implicat cu bunăcuviinţă atentă. Ştiind că simplul progres ştiinţific nu ajunge ci şi echivalentul spiritual înfăptuit cum trebuie.
   Ţi se blochează vorba în faţa ticăloşiei perfecte, nu-ţi găseşti starea normală, umană, te dai îndărăt. Nu poţi admite nedreptatea strigătoare la CER, ce-i în lume uneori instalată, drept pedeapsă nouă, fiind părăsiţi la greu de EL nemulţumit de noi. Să căutăm a ne îndrepta, să nu mai păţim asemenea atrocităţi zguduitoare.
   Ni se pare ca nedrepţi că în faţa celor puşi să ne puie la punct, imorali, răi şi nedrepţi ca şi noi, ce ne credem mai superiori. Îi putem înfrunta juridic, avînd dreptate, pe baza legilor societăţii. Dar nu-i aşa, greşindu-I LUI, orice am face nu-L dovedim, ci trebuie doar îndreptarea şi să-L ştim corect.
   Chiar de cei ce ne nedreptăţesc momentan, îs inculţi şi imorali, ei îs doar uneltele de pedepsire a noastră că I-am greşit. Deci se impune îndreptarea grabnică în faţa SA, altfel vom pierde iar.
   Să ne bucurăm că-n lume mai e pe ici pe colo omenia, floare rară, de întîlnit, curată şi de-o puritate neîtîlnită oricum în viaţa nedreaptă de azi.
   Tot aşa în fiecare-i tărie suficientă, pentru a suporta trecerea nepăsătoare pe lîngă suferinţa expusă în alţii, părăsiţi la greu. Îs încercări date nouă, atenţionări, că ne vine rîndul de nu ne băgăm minţile-n cap, îndreptîndu-ne cum ne vrea de SUS.

1346.Nepăsarea şi cunoaşterea

   În faţa perfecţiunii în general şi a ticăloşiei, nu-ţi găseşti cuvintele. Şi perfecţiunea în societate nedreptă şi mişelia te lasă fără replică, atît de indignat poţi fi că amuţeşti.
   Totuşi omenia e îmbucurător c-o mai întîlnim în lume, e o floare rară, dar există şi-i de remarcat cu bucurie. E nădejdia în mai bine, frumos şi util, cumsecădenia şi speranţa în EL că-I încă cu noi şi ne vom reabilita cum se vrea. Şi una rece, toţi avem neruşinarea de a trece nepăsători pe lîngă suferinzi şi năpăstuiţi şi ne facem că nu-i vedem. Dar acelea îs atenţionări şi pentru noi, să luăm aminte să ne îndreptăm. Că răbdarea SA e pe sfîrşite şi-i putem înlocui în expoziţia părăsiţilor, de nu-L luăm în serios.
   Înfăptuirile mari se datorează oamenilor mari, realizatorii îs diferiţi omul e totul şi sfinţeşte lucrul.
   Istoria necazurilor ce-s pe lumea nedreaptă de cînd e ea, e presărată cu perioade de tihnă şi pace. Toţi şi le doresc, să-i însoţească cît există măcar ei şi ai lor în bine. Dar se impune îndreptarea cerută de SUS, şi nu vor mai fi părăsiri şi consecinţele asupră-ne suferinţele nesfîrşite. Deci toate au o explicaţie, dar lumescul nu pricepe, la fel şi nedrepţii în păr.
   Secretul vieţii, da, e în aflarea SA corectă şi îndreptaţi, vom coexista împăcaţi şi mulţumiţi de noi şi ai noştri. Autocunoaşterea de sine, o preocupare, caznă şi îndreptarea firească cum ne doreşte EL nouă.
   Posibil să nu fim numai noi vizaţi de EL, Divinitatea de pe Pămîntul SĂU şi din alte locuri din Universul SĂU, nouă încă ne ştiut. Echilibrul e necesar ca să coexiste încă în armonie cu natura SA şi ce mai trebuie cu bine. Bunul-simţ să nu ne lipsească şi să-l lăsăm şi celorlanţi urmaşi şi celor interesaţi, că-i un pas mare spre aflarea SA cînd ne permite.
   Raţiunea e neputincioasă în faţa credinţei, spiritualitatea ne dă gata, de nu ne astîmpărăm şi îndreptaţi să-L ştim. Să ne cuminţim, a nu obliga pe nimei la ceea ce năzuim noi, ca regulă să-i însoţescă şi pe alţii. Fiecare-i responsabil în faţa SA în mod egal şi diferenţiat după potenţialul demostrat în bine şi ştiindu-L.

Omenia

   Sînt adevăruri şi adevăruri ce ne ispitesc în viaţă să le urmăm şi pentru a căror izbînzi sîntem uneori în stare datorită instinctualităţii noastre înăscute, să-i terfelim şi pe apropiaţi.
   Şi chiar pe prieteni, dar acele adevăruri sînt trecătoare, însă de omenie trebuie să dăm dovadă toată viaţa.
   Se spune că în istoria sa poporul Român a pus mai presus de glaciara obiectivitate, prietenia, omenia sa, şi a izbîndit, fiind aşa recunoscut în lume.
   Asta a fost parcă foarte demult. în istorie, dar azi acest popor al Românilor e pe cale să se schimbe să devină şi cu şmecheri, pungaşi, neserioşi, nedrepţi adică să-şi piardă izbînditul renume.
   Trebuie făcut ceva pentru al apăra de piaza rea, ce a invadat lumea , şi să căutăm să nu ne întoxice aceste răutăţi de inport urîte nouă, să nu ne molipsim de ele, treziţi-vă!