Se afișează postările cu eticheta izbindirea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta izbindirea. Afișați toate postările

duminică, 16 ianuarie 2011

Omenia

   Sînt adevăruri şi adevăruri ce ne ispitesc în viaţă să le urmăm şi pentru a căror izbînzi sîntem uneori în stare datorită instinctualităţii noastre înăscute, să-i terfelim şi pe apropiaţi.
   Şi chiar pe prieteni, dar acele adevăruri sînt trecătoare, însă de omenie trebuie să dăm dovadă toată viaţa.
   Se spune că în istoria sa poporul Român a pus mai presus de glaciara obiectivitate, prietenia, omenia sa, şi a izbîndit, fiind aşa recunoscut în lume.
   Asta a fost parcă foarte demult. în istorie, dar azi acest popor al Românilor e pe cale să se schimbe să devină şi cu şmecheri, pungaşi, neserioşi, nedrepţi adică să-şi piardă izbînditul renume.
   Trebuie făcut ceva pentru al apăra de piaza rea, ce a invadat lumea , şi să căutăm să nu ne întoxice aceste răutăţi de inport urîte nouă, să nu ne molipsim de ele, treziţi-vă!