4228..Tare.

  Dragostea-i chioară, dar și moartea alege pe cine nu gîndești, la fel îs amîndouă și prima poate nu depinde prea mult de noi. Cu toate că se cam știu unele și altele, dar tot inima-și face de cap cînd e la o adică. Degeaba-i cap dacă ceea ce-i și ea cu destulă minte, aflată de deștepți nu tare de mult, ne tot conduce cînd e vremea coacerii.
  Pe viață ne lăsîndu-ne prea mult spațiu de manevră unora și altora ce se tot dau rotunzi și le mai merge o vreme de nu-i încă cum trebuie timpul și spațiul. Lumii date anapoda să tot hălăduiască pe coclaurile neputințelor între noi, natură și mai ales în fața SA și a Lumii SALE. Ce ne mai tolerează o țîră dar nu la nesfîrșit, fiți siguri necuviincioșilor de oriunde și pretutindeni, înțarcă bălaia lumii.
  Fiți pe fază că-i bai de ratați și această haltă de dezmeticire curată și pregătiți-vă de stația terminus unde-i de muncă și îndreptare tare.

3163.De nu ne mai ajungi la nas și picăm în fața omeniei de care în primul rînd trebuie să dăm dovadă

  Primatul spiritului, ca o axiomă de ne tăgăduit în față, „inima” ca o mare, prea mare. Necunoscută și azi încă necrezută de foarte mulți în ceea ce ne privește și nu-s. Ce ne încredem prin ea, continuu ne încurajează, de ... ori nu merităm, e acolo cu noi. Pentru noi omniprezentă și n-o definim că nu știm în primul rînd, cine noi sîntem?
  Și-n fața Cui și de ce sîntem așa? Un noian de prea sofisticate întrebări și nu ne dezmeticim încă aburiți sîntem, oare pe valul aflărilor ori mai e vreme? Mai e timp pînă ne vom afla menirea și zic nu în totalitate. Ci fragmentar, că-i bai mare cu așa omenire cum am ajuns cam anapoda între noi și cu EL neștiut cam deloc. Cînd avem ceva glagorii în cap, ne sfiim a fi și oameni cu adevărat, nu numai îngînfați.
  De nu ne mai ajungi la nas și picăm în fața omeniei de care în primul rînd trebuie să dăm dovadă.

1786.Să scape de efectele nedorite, singuri făcute

   Cînd greșim, cînd avem un eșec, o înfrîngere, o nereușită întîi singuri ne dăm seama. Ni se strînge inima cît un purice, aproape că înfîngerea nu mai trebuie să-și continue. Tot cortegiul ei de nevoi, neplăceri, nenorociri ce le vom suferi nemijlocit. Că-i destulă caznă că ne recunoaștem vina, neputința. Și nu-i în toate cazurile așa.
   De cînd lumea oamenilor, vor să scape de efectele nedorite, singuri consimțite. Se învoiesc că au greșit, dar nu vor să plătească  ci de s-ar putea alții și alții tot mereu. Și de asta se întîmplă atîtea rele și urîte în lume, că nu plătesc vinovații ci de regulă nevinovații. Aparent, că în realitate nimic nu-i ocazional și întîmplător, ci bine chibzuit SUS.
   Plătesc și adevărații vinovați, dar nouă poate ni se pare că nu-i destul și nu-i așa. Că nu hotărîm noi la o adică ci numai cum se vrea Acolo SUS. Și nu ținem cont de Baza vieții, că nu-i în lume și plătim noi înșine în mod diferit de cît considerăm uneori.
   Greșindu-I și tot așa din greșeli avem o viață ce ne nemulțumește mereu. Și gînduri de îndreptare ioc și ne mai mirăm că ni se irosește în neînțelegere viața. Și ni se sugerează nu ne fie frică de moarte, dar cu-i nu-i e frică, cred doar unui nebun nedrept. Și lucru adevărat celui ce-L știe și-L urmează îndreptat că-i apărat de EL nu părăsit.

1488.Doar cele bune contează

   Suferinţa ne cotrobăe în inimă, s-o întrebăm de ce şi luîndu-ne inima-n dinţi, s-o apărăm prin bine şi util de imoralitate. Întrebîndu-ne pe noi înşine de nedreptatea ce-o înfăptuim, pînă cînd? Şi să ne oprim, deci să ne îndreptăm corecţi să fim în faţa noastră şi a LUI, chiar ştiindu-L corect de se poate.
   Asta-i cheia opririi necazurilor de tot felul ce ne tot bîntuie pe toţi nedrepţii lumii. Oprirea noastră la bariera binelui şi să n-o depăşim înfăptuind rele şi urîte acţiuni, vorbe şi gînduri niciodată. Şi imoralitatea s-o uităm moralizîndu-ne repede, hotărîţi în noi înşine. Că de ne simte corecţi în ceea ce dorim îndreptarea ne va ridica pedeapsa şi încet şi sigur să continuăm corectarea. Prin bun-simţ hotărît, şi demn doar în bine şi util s-o ducem viaţa.
    În privinţa SA să ne asigurăm cunoaşterea, deocamdată prin VT (Vechiul Testament) şi evitînd  NT cît putem că ne ţine pe loc. Şi-n priză cu nedreptatea în lume, tolerant la rele şi imoralitatea noastră, parcă încurajîndu-ne mieros. Delăsare şi peversiune mistică. Schimbînd viul, curatul. Ce în faţa SA-i greşit şi de ne admis. Schimbaţi-vă urgent menirea de a suferi continuu, opriţi-vă la bariera binelui, n-o depăşiţi niciodată.
   Şi odată luată hotărîrea de îndreptare nu mai şovăiţi nici o clipă  ci treceţi la fapte. Nimic nu se compară cu înfăptuirea binelui şi a utilului cu bun-simţ. Gînduri pot fi multe şi mărunte, doar cele bune contează şi de a le pune în practică. Că de vorbit e uşor, promisiuni sînt cîte vrei, trecerea la îndeplinire-i mai greu, de făcut pasul hotărît, şi de nu dat înapoi niciodată de la îndreptare.
   În privinţa SA să-L căutăm doar pe EL Singur, Creatorul, oriunde ne îndreaptă paşii cunoaşterea SA adevărată şi să-L respectăm, măcar de putem şti cum E.
   Deci nu se compară decizia cu îndeplinirea hotărîrii pînă la capăt, doar asta contează, fapta bună, corectă, clară, demnă şi de se poate ţine-o în tine măcar cît poţi mai mult. Doar tu cu EL să ştiţi. Îndreptarea ta contează pentru tine şi-n faţa LUI. Restu-i vînt şi nedreptate pînă la proba contrară.