Se afișează postările cu eticheta din partea SA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta din partea SA. Afișați toate postările

miercuri, 22 august 2012

1836.Putem fi educați toți, cu 7 ani de acasă cît vom fi

   Deci omul nu-i pefect, cu sentimente și impulsuri multe anapoda și chiar rele. Să nu ne încredem în general în el, așa-i lumea de cînd e ea, tot nedreptă și needucată. Cum se cere și-ntre oameni și din partea LUI. Putem fi educați toți și se începe cu cei 7 ani de casă, care părinții îi vor continua cît vor exista. De vor ori nu vor, asta-i cerința SA în lumea oamenilor, că altfel nu-i chip.
   Și-n privința spiritualității lumii, am părăsit de milenii îndreptata SA învățătură. Și am adoptat materialitatea unor neputințe altfel de subjugat, închipuiri deșarte. Și-L nemulțumim la greu, părăsindu-ne încă din vechime tot mereu și plătim. Toată omenirea, de nu ne mai dăm seama de ce-i bine și ce-i rău, așa de derutată. E planeta Pămînt cu omenirea ei cu tot, și nu știe pe unde  să scoată cămașa.
  Și de ne vom îndrepta și aflîndu-L cum trebuie, vor apare și efectele materiale. Pe care mulțimea le va pricepe mai ușor decît schimbările spirituale și educative, moralizarea. Și prin spiritul onoarei și datoriei bine înțeles și aplicat cu demnitate și nu de paradă.
   Că de nu-i lăsată morala să-și facă simțită prezența benefică în lume. O va face forța brută, cu consecințe incalculabile și de ne dorit. De sîntem cu capul pe umeri și nu subsuară, cum pare de mult tare că sîntem.

vineri, 18 mai 2012

1427.S-o indicat de EL sîmbăta

   Mila de străinul şi de oricine, aflat în dificultate ţi se întoarce cu vîrf şi îndesat de la EL, dar să faci totul dezinteresat, cu bun simţ, ca aşa-i doar cu priinţă. Să nu ne încadrăm în viziunile nedrepte multora ce-s zic urmaşii simienilor. EL ne-o creat nu ca să fim chiar aşa de nedrepţi în ceea ce-L priveşte, dar treaba lor de nu le pasă de ei însăşi.
   Într-adevăr suferindul e o figură respingătoare, un focar de pericole de ne imaginat, ne vine a  fugi. Dar nu-i drept, de încă ne şi cere ajutor, nu putem să-l lăsăm fără o minimă atenţie, cît de cît, cît putem. Orice mînă întinsă năpăstuitului e o atenţie din partea LUI, ori nu vreţi să fiţi, din partea LUI, cît puteţi fi? Chiar de unii şi alţii îl ocolesc, luaţi-vă inima-n dinţi şi vedeţi despre ce-i vorba, poate puteţi îmbunătăţi cu ceva.
   Să nu fim aşa zise cadavre purtate de apa mohorîtă a vieţii, unde vrea ea, noi fără un ţel măcar interesant omeneşte, firesc. Cu toate că-i de dorit, dar nu obligatoriu, doar să ne fie bine, normal : să ne moralizăm şi să-L ştim corect.
   Să fim aleşi de EL, nu noi pe EL, că ni-I ascuns de nedreapta lume. O dată aleşi, ne îndatorăm LUI. Sînt cazuri de inconştienţi, ce nu ştiu cum e să ai totuşi o legătură cu Divinitatea şi-o ratează uşor. Ulterior le pare tare rău, dar ocazia o fost. Nu-I după colţ, la o azvîrlitură de băţ, ci în înaltul CER-ului, neştiut ne văzut, de noi nedemnii SĂI.
   Ni se cere să-L serbăm şi să ne odihnim la 7 zile, iniţial ni s-o indicat de EL sîmbăta, în VT, ulterior s-o învoit cu ce-am adoptat după romanii nedrepţi LUI şi nouă. De asta i-o şi desfiinţat de nu-s şi limba-i moartă.
   Avem numeroase îndatoriri pămîntene şi familiare, ne îngăduie a le îndeplini. Şi preocupaţi şi de societatea umană cu ale ei nevoi de îndreptare înspre bine, cu bun-simţ. Prin cei ce trebuie să fie acolo, de pedeapsă ori de construcţie a binelui şi utilului tuturora. Nu oricum că de ceea ce înfăptuim aicea ne prelungeşte existenţa pe Pămîntul SĂU, ori nu, în bine ori necaz.