Ne pîngărește trecerea anilor, ne înnoroiază de ne recunoscut, oameni parcă nu mai sîmtem. Buni și adevărați, e de luptat, dar e de învățat asta din vreme, să avem viața cum trebuie. Pînă la final, mulțumiți și cei din jur aflînd ce trebuie ca să urmeze îndreptarea. Și de EL cumsecade, conștienți și despărțiți de fărădelegi, ci implicați în binele și utilul moral.
Deci să ne menținem și nu-i de renunțat că ne costă și pe apropiați la fel, nu nepăsarea. Simțind viața bună și adevărată, dorindu-ne împliniri și tîrzii chiar foarte tîrzii. Doar EL știindu-ne ceasul și să nu-L dezamăgim, ci să-I mulțumim de viața nostră și a celorlați din jur. Știindu-L cît mai bine și făcîndu-ne datoria în fața SA, cît putem mai corespunzător, nu-i de uitat.
Indiferent de vîrsă să ne bucurăm de viață, de vremuri și trecerea anilor, anotimpurilor și celelalte ce ne leagă întruna. Că ni-i de folos aici și Dincolo și cei ce vor rămîne nu știu asta așa devreme ca tine.
Și despre eros să-i dăm înainte cum e cu așa dandana de nu-i cap și ne animalizăm. În așa chip de nerecunoscut, deci e mai întîi de toate morala binelui, binele doar de făcut. De rău să ne debarasăm cu totul, și de EL niciodată să nu uităm, că ne uită și EL și-i bai mare. De nu mai găsim calea vieții și ne topim fără urmă, ca un fum, irosindu-ne degeaba.