3052.Dar sîntem oarecum ne cooperanți din fire

  Sîntem tarați în realitatea ce-o simțim, dar oricînd ne face mereu cu ochiul idealul. Dorința de desăvîrșire în cunoaștere măcar, de nu și-n alte simțăminte înalte. Legate de Necunoscutul SĂU, ce ni se pare desăvîrșit, intangibil și de ne gîndit. În ultimă instanță, ce ne covîrșește din toate punctele de vedere omenește fiind.
  De ne conceput, ci EL ne-o conceput pe noi, cîndva în negura vremurilor cosmice. Ce nu le știm nici începutul și mai ales sfîrșitul, o fi fără sfîrșit, cum E acreditat deja. De prea de SUS, ne simțim priviți, gîngănii de nimica cum trebuia să fim într-o vreme. Și de fapt de cînd sîntem, tot sub barem ne încadrăm mereu, ni se dau păsuiri, peste păsuiri.
  Și șuturi din cînd în cînd, așa mai știm și de altele, prinzînd la minte și de rele. Și de bune, cînd e cazul, cu de toate ce ne sînt date a le pricepe, e cam greu totuși. Avem nevoie de EL și EL de noi, dar noi sîntem ne cooperanți din fire oarecum.