3969...Doar să le căutăm a pricepe și urma.

  Deci după ce restabilim pierduta îndelungată a legăturii cu EL și ne deșertăm sacul necazurilor. Ce le simțim, ca să I ne adresăm, că altă cale nu-i în lume, că o relație corectă nu-i. Și astfel EL ne silește într-un fel direct, ne scutură, ne atenționează. Că nu-L băgăm în seamă și părăsiți tot plătim, de nu-L revendicăm pe Unicul Dumnezeu al nostru.
  Responsabil Singur din partea CER-ului de noi oamenii să-L urmăm și încă nu reușim. Deci după aceea ni se cere să-L ascultăm, să ne necăjim, să ne dăm tot interesul. Să-L pricepem, ne va ajuta să-L aflăm în orice ne privește, constatînd îndrumarea. Ce-n timp devine firească, doar să perseverăm a vrea apropierea de Divinitate.
  Inima se zice e pe recepție, îndemnurile care ni se dau doar să le căutăm a pricepe și urma.

3826...În murmur de neputință

  De după început se vede treaba nu eram pe roze cu CER-ul, și tot așa o decurs viața. Omenirii, de EL ca o catastrofă ne tot continuu dă în vileag trăinicia necazurilor. De tot felul și moartea ce nu ne mai dă dreptul de mult tare să mai atingem mulțumirea. Înainte de a pleca de pe aici satisfăcuți de noi și urmașii în regulă lăsați.
  În gînduri și fapte corect între noi, natură și pe EL urmărindu-L firesc, iluzii. Se vede că, trăinicia speciei cu spirit și gîndire Divină, limanul nu-i la îndemînă. Nici dreptul la închipuiri demne nu mai e, condensați în fărădelegea atotputernică. Nu intuim ieșirea în așa corvoadă a decăderilor lanț de viețuire neputincioasă. Căindu-ne de necunoașterea ce ni-i la vechi porniri azi uitate în rîs.
  E o pîclă de sînge și tenebre absurde în murmur de neputință ce ne țiuie urechile.

2231.Să ne îmbărbătăm singuri cu fruntea sus

  Să ne învățăm a fi mai stăpîniți, cînd avem de îndurat cîte nedreptăți la adresa noastră. Să nu ne înduioșăm asupra necazurilor ce le întîmpinăm din partea celorlalți. Ci să ne îmbărbătăm singuri și să răzbim cu frunte sus, cu nădejde în EL. Și în propriile forțe că-i posibil de vrem cu tărie. Și-i cel mai mare pericol de a ne lăsa învinși de disprețul și ura nedrepților.
   Nedreptele religii LUI și nouă îs simțite de oameni și-s discreditate că se-n cred în cîte bazaconii. Încet, încet omenirea se lasă păgubașă de asemenea minciuni, chiar de-s încă susținute. De suficienți gură-cască și-o armată de profitori. În zeul lor închipuit nedrept cu greu mai sînt creduli, văzînd că nu-i susține. Ci Adevăratul Dumnezeu îi pedepsește, părăsindu-i în nevoi și moarte chiar.
   Că nu-L știu bine și nici nu-L respectă și ascultă cînd le cere să-și îndrepte viața.
   Încă o carență ce trebuie îndreptată e legătura corectă între EL și noi permanentă. Ce trebuie menținută trează conștiința legăturii cu EL, corecte, fără a mai lăsa  loc greșelilor. Față de EL din partea noastră, tentați mereu la fărădelegi în fața LUI și a noastră însăși.