De după început se vede treaba nu eram pe roze cu CER-ul, și tot așa o decurs viața. Omenirii, de EL ca o catastrofă ne tot continuu dă în vileag trăinicia necazurilor. De tot felul și moartea ce nu ne mai dă dreptul de mult tare să mai atingem mulțumirea. Înainte de a pleca de pe aici satisfăcuți de noi și urmașii în regulă lăsați.
În gînduri și fapte corect între noi, natură și pe EL urmărindu-L firesc, iluzii. Se vede că, trăinicia speciei cu spirit și gîndire Divină, limanul nu-i la îndemînă. Nici dreptul la închipuiri demne nu mai e, condensați în fărădelegea atotputernică. Nu intuim ieșirea în așa corvoadă a decăderilor lanț de viețuire neputincioasă. Căindu-ne de necunoașterea ce ni-i la vechi porniri azi uitate în rîs.
E o pîclă de sînge și tenebre absurde în murmur de neputință ce ne țiuie urechile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu