Să nu stăm la pomana oricui, ci să trudim și EL trudește înspre priceperea noastră. Cu ceea ce trebuie să devenim la timpul oportun, îndreptînd ce am strîmbat. Acătării să arătăm că sîntem în natură, între oameni și-n fața Totului ce nu-L știm. Dar să ne strofocăm din toate încheieturile aflărilor știute, conlucrînd cu evitatul, urgisîtul, neînțelesul.
Pentru a fi și noi în rînd cu lumea din care facem parte de vrem ori nu, așa ni-i datul. În lumea perfectă a SA și noi oarecum cam rămași pe chelia noastră neputincioasă. Sărind drept în mărinimia comportărilor în prefaceri benefice tuturora de se poate. E tare greu dar nu imposibil, de vrem neapărat totu-i posibil, bucurîndu-ne de viața dată.
Poate nu chiar minuni să facem, cu toate că-s comparabile prin strădanii și purtări ce ne sînt accesibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu