3868...Nu au cum fi comune de bună credință

  Sîntem unii în stare de ne furișa prin viață căutînd falsificarea realității. Aparent doar fiind corecți pe toate planurile, în realitate doar ne facem că facem ceva bine. În realitate răutatea ni-i viața trăită, iar cea vorbită cu fală și scrisă-n afară de firea nostră găunoasă. E perfecțiunea întruchipată, deci ne ducem existența pe două planuri distincte.
  Diametral opuse, josnicia pe față în lume, între oameni și cu fală cumsecade. În ceea ce concepem în scris și vorbirea adresată altora ce nu ne știu ce-nvîrtim diurn. Și ține-n diverse împrejurări dintotdeauna o astfel de abordare duplicitară. Fățarnică între oameni și una și alta, dar divers constituită, înfăptuită pentru inși diferiți.
  Unii căutînd îndreptarea și pe EL, o află din gura și proza scrisă a unuia ce-i împacă. Și pe cei dedați la nelegiuiri cu el alăturea fără perdea totuși ferindu-se de cei doritori de îmbunătățire. E și ușor un timp poate cele două comportări  nu au cum fi comune de bună credință, doar că nu-s în toți.